Rusia este pregătită să relanseze cooperarea cu Statele Unite, dar tentativele Washingtonului de a construi dialog cu Moscova de pe o "poziţie de forţă" vor fi "fără rezultat", avertizează Serghei Şoigu, ministrul rus al Apărării.

Serghei Şoigu a reacţionat astfel la declaraţiile secretarului Apărării din SUA, James Mattis. Acesta a afirmat că "Statele Unite sunt deschise oportunităţilor de restabilire a relaţiilor de cooperare cu Rusia", asigurându-se însă că "diplomaţii americani vor negocia de pe o poziţie de forţă".

"Încercările de a construi dialog cu Rusia dintr-o poziţie de forţă vor fi fără rezultat", a replicat Serghei Şoigu, citat de site-ul agenţiei Tass.

"Aşteptăm o clarificare a poziţiei Pentagonului", a atras atenţia ministrul rus al Apărării.

sursa: Mediafax