Uniunea Europeană este într-o ''situație critică'', a recunoscut vineri cancelarul german, Angela Merkel, la sosirea sa la summitul european de la Bratislava, care trebuie să traseze conturul unei Europe post-Brexit, relatează AFP și DPA.

„Suntem într-o situație critică. Trebuie să arătăm prin acțiunile noastre ce putem face mai bine”, a pledat dna Merkel, menționând securitatea, lupta împotriva terorismului, cooperarea în domeniul apărării și chestiunile referitoare la creșterea economică și locurile de muncă.

„Mesajul de la Bratislava trebuie să fie: Vrem să cooperăm și să soluționăm problemele care există în Europa”, a declarat Merkel, înainte de convorbirile informale cu ceilalți lideri din UE.

„Este vorba de a arăta prin fapte că putem deveni mai buni”, a declarat Merkel, adăugând că este nevoie de acțiune în următoarele șase luni.

sursa: Agerpres