Summit-ul liderilor statelor-membre ale CSI din Bişkek a început vineri, 16 septembrie, cu două ore mai târziu decât ora programată, anunţă Serviciul de presă al preşedintelui Kârgâzstan, Almazbek Atambaev, potrivit Haqqin.az.

„Din cauza întârzierii aeronavei preşedintelui rus Vladimir Putin, întâlnirea şefilor de de Stat la Summit-ul CSI a avut loc cu o întârziere de două ore şi a început la ora 18:00 (locală)", – a declarat preşedinţia kirgaza.

CSI sărbătoreşte anul acesta cea de-a 25-a aniversare. Summit-ul este precedat de reuniunea Consiliului miniştrilor de externe din CSI.

Vizita preşedintelui rus în Kârgâzstan durează două zile. Vineri, el a susţinut un discurs la summit-ul ţărilor CSI, iar pe 17 septembrie este programat să se întâlnească cu preşedintele Almazbek Atambaev şi va fi invitat la festivităţile prilejuite de aniversarea şefului Kârgâzstan, care împlineşte 60 de ani, scrie TASS.

Vladimir Putin este cunoscut pentru lipsa de punctualitate. De exemplu, în luna decembrie a anului trecut, participanţii la un forum economic de la Moscova l-au aşteptat în slata timp de aproximativ patru ore pe preşedintele Putin. Cu două luni mai devreme, o ceremonie de depunere a coroanelor de flori la Memorialul militar şi din Chiţa a fost amânată o ora, din cauza sosirii cu întârziere a aeronavei preşedintelui rus.

În iunie 2015, Putin a ajuns la întâlnirea cu Papa Francisc la Vatican, la 70 de minute după ora stabilită pentru întâlnire. La întâlnirea anterioară cu Papa, din noiembrie 2013, Putin a întârziat 49 de minute.

În octombrie 2014, Vladimir Putin a întârziat la o întâlnire cu cancelarul german Angela Merkel, la Milano, motiv pentru care discuţiile au fost anulate iniţial, dar apoi Merkel a fost înduplecată să se întâlnească totuşi cu Putin.

În iunie 2003, preşedintele rus a izbutit să întârzie şi la audienţă cu Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii. E drept că, în comparaţie cu alţii, regina l-a aşteptat pe Putin doar 14 minute.