NATO: Batalioanele cu soldați din Polonia și țările baltice vor fi operaționale până în mai 2017
Cele patru batalioane pe care NATO a decis, la summitul de la Varșovia, că le va amplasa în țările baltice și Polonia vor deveni operaționale până în luna mai a anului 2017, a anunțat generalul Petr Pavel, liderul Comitetului militar al Alianței, potrivit Wall Street Journal, citat de EU Observer.
Pavel a anunțat că unele unități de luptă vor ajunge mai devreme de acea dată. Discuțiile în acest sens au avut loc la finalul săptămânii trecute la Split, în Croația, acolo unde liderii militari din NATO s-au reunit pentru a discuta desfășurarea celor patru batalioane compuse din 4000 de soldați, regulile sale de acțiune, comandamentul și controlul acestora, încheie sursa citată.
La summitul NATO de la Varșovia, liderii aliați au decis trimiterea a patru batalioane multinaționale robuste, pe principiu rotațional, în Estonia, Letonia, Lituania și Polonia.
Națiunile cadru care vor deține structurile de comandament ale acestor batalioane vor fi Canada (în Letonia), Germania (în Lituania), Marea Britanie (în Estonia) și SUA (în Polonia). Batalioanele multinaționale reprezintă principala măsură pe care Alianța Nord-Atlantică și-a asumat-o pentru protejarea flancului estic, ca măsură de descurajare ce succede măsurilor de asigurare și de adaptare convenite în urmă cu doi ani la summitul din Țara Galilor, în cadrul Readiness Action Plan.
Printre măsurile adoptate la Varșovia cu privire la flancul estic se numără și cele cu privire la o prezență înaintată adaptată în dimensiunea sud-estică a teritoriului aliat prin înființarea pe teritoriul României a unei brigăzi multinaționale care să sprijine integrarea unităților de training aliate sub comanda Comandamentului Multinațional de Dvizie Sud-Est.
Totodată, inițiativa României cu privire la o prezență navală și aeriană NATO în regiunea Mării Negre, discutată la summitul NATO, urma să primească o evaluare din partea autorităților militare aliate până la reuniunea miniștrilor Apărării din NATO, din octombrie acest an.
La Comitetul militar NATO, România a fost reprezentată de șeful Statului Major, generalul Nicolae Ciucă.
sursa: Caleaeuropeana