Expertul IDIS „Viitorul”, Rosian Vasiloi, a acordat un interviu pentru Deschide.MD despre studiul cu genericul „Riscuri de securitate și apărare în contextul reglementării transnistrene” lansat acum o săptămână. Vasiloi a vorbit despre modul în care Transnistria își asigură securitatea granițelor, interoperabilitatea GOTR (Grupul Operativ al Trupelor Ruse) și așa-zisele forțe ale armatei transnistrene și despre implementarea controlului comun la granița moldo-ucraineană pe segmentul transnistrean. Expertul amintește că în anii 1998 – 2001 un control similar a funcționat la punctul de trecere Cuciurgan-Pervomaisk, acesta însă a fost stopat, la mijloc fiind interese obscure deopotrivă ale Chișinăului, Kievului și Moscovei.

-         Rosian, în linii generale, care este obiectul studiului „Riscuri de securitate și apărare în contextul reglementării transnistrene” prezentat de către IDIS „Viitorul” săptămâna trecută?

La prima etapă, când se discuta studiile care urmau să fie elaborate în contextul unor inițiative sociale ale IDIS „Viitorul”, era vorba despre o lucrare care urma să reflecte funcționalitatea structurilor responsabile de gestionarea așa-zisei frontiere transnistrene. Ulterior, în cadrul anumitor cercetări, am depistat mai multe informații din presa din Federația Rusă, Republica Moldova, Ucraina și presa din Transnistria care arată cum se implică Federația Rusă pe dimensiunea securității, apărării transnistrene și afacerilor interne. Am luat decizia împreună cu IDIS Viitorul să reflectăm această implicare a Federației Ruse. Primul studiu pe care l-am făcut pe așa-zisa frontieră administrativă, dar și al doilea studiu, au fost realizate în contextul participării societății civile, ONG-urilor în elaborarea unei viziuni privind reintegrarea țării, un document nou. Cred ca este primul document de acest sens.

-         Un capitol aparte, foarte important al acestui studiu este consacrat așa-numitei frontiere transnistrene, modului în care aceasta este securizată. Care este numărul militarilor, a milițienilor care asigură atât securitatea, cât și funcționalitatea așa-numitei frontiere transnistrene?

Este evident că cifra prezentată în studiu este una estimativă pentru că, la momentul actual, sunt mai multe interferențe între pretinsele forțe de securitate din regiunea transnistreană și GOTR. Dacă vorbim despre pretinsa structură de securitate din regiune, vorbim despre patru entități care sunt implicate în această activitate: pretinsul Minister al Securității de Stat cu trupele de grăniceri; Ministerul Facerilor Externe cu Direcția pe probleme de Migrațiune cu unitățile de destinație specială, este și pretinsul Comitate Vamal de Stat cu subdiviziuni operative. Mai este și GOTR care aparține forțelor armate ruse.

Dacă vorbim despre Ministerul Securității de stat vorbim despre un efectiv de 2000 de militari, plus 1000-1500 este regimentul de rezervă grăniceresc de cazaci. Pretinsele trupe de grăniceri sunt organizate pe cinci nivele, este o abordare clasică ce funcționează în Federația Rusă și își are rădăcinile în Uniunea Sovietică. Vorbesc despre Ministerul Securității de Stat, detașamentul de grăniceri, comenduirile de grăniceri, pichetele de grăniceri și punctele de trecere.

Este o structură clasică sovietică din anii 1940, fiind formată din șase comenduiri de grăniceri în fiecare raion administrativ din regiunea transnistrean: 25 de pichete de grăniceri și 45 de puncte de trecere pe o lungime a frontierei de state de 453,4 km. Unui pichet îi revine 18 kilometri pe când în Republica Moldova, unui sector de Poliție de Frontieră îi revine undeva 40 de kilometri. La acestea se plusează 45 de puncte de trecere, dintre care 22 sunt în Zona de Securitate, ceea ce vorbește despre o militarizare excesivă a Zonei de Securitate ceea ce ar contraveni acordurilor semnate de Republica Moldova și Federația Rusă în contextul reglementării conflictului transnistrean: acordul din 1992 și acordul din 1997.

În cadrul MAI, direcția responsabilă pentru migrațiune – are un efectiv de 400 de persoane, iar pretinsul Comitet Vamal are un efectiv de 700 de persoane.    

-         Dacă plusăm toate aceste cifre, la ce contingent putem să ajungem?

Numai pretinsele forțe au un efectiv situat între 3400 și 4600 de efectiv care au în primul rând pregătirea militară. Ceea ce ține de pretinsul cadru legislativ, este o copiere mot-a-mot a legislației Federației Ruse.

-         Prezentați un grafic al cheltuielilor în regiunea transnistreană. Putem vorbi despre faptul că cheltuielile pentru securitate le depășesc pe cele sociale? Ce concluzii putem să tragem din acest grafic?

Din sursele deschise, aflate în spațiul virtual putem spune că din 100% din cheltuielile regiunii, 20,7% sunt cheltuieli dedicate sectorului de securitate, apărare și ordine publică. Eu nu mi-am pus sarcina ca să fac o analiză care este comparația care sunt cheltuielile de ordin social. Totodată, din aceste 20,7% - 71% revin sectorului de securitate și ordine publică, iar 28,4% revin apărării. Este o majorare a acestor cheltuieli cu 14,4%. Aici noi vorbim despre acele sume care nu reflectă contribuția Federației Ruse care sunt foarte voluminoase și care depășesc sumele alocate de autoritățile transnistrene.

-         Deci Rusia învestește în apărarea Transnistriei mai mult decât Transnistria?

Da, cu siguranță. Noi nu avem cifre dar în studiu am arătat care este ponderea aplicațiilor desfășurate de către GOTR. De exemplu în anul 2016 am avut 48 de aplicații, iar în anul 2017 până pe data de 20 mai avem 32 de aplicații. Acestea se fac la nivel de companie sau de pluton și sunt foarte costisitoare. Este vorba despre aplicații în comun. Numai participarea la paradă cât costă!

-         Vorbind despre 20%, la ce sumă facem referire?

În pretinsa valută națională, noi avem o sumă de aproape 600 de milioane de ruble transnistrene, ceea ce este foarte mult. Pentru politica socială ei au cheltuit 376 de milioane de ruble.

-         Ați menționat despre aplicațiile comune ruso-transnistrene, care pretind să dezvolte interoperabilitatea între structuri. Putem vorbi despre faptul că aceste două structuri funcționează ca un tot întreg?

În studiu am arătat care este structura GOTR și structura pretinselor forțe armate ale Transnistriei. Sunt identice. Plus la aceasta, trebuie să ținem cont că managementul structurilor de forță din Transnistria, care au fost pregătite în Federația Rusă. Pregătirea militarilor transnistreni se face sub supravegherea ofițerilor GOTR. Chiar și comunicatele vorbesc despre interoperabilitate și crearea unor condiții comune pentru cele două structuri de forță.

GOTR este înzestrat precum Armata a 14-a, mai mult ca atât, aceste trupe folosesc echipament și armament de ultimă generație. Acest echipament este utilizat de către trupele speciale în Siria și Ucraina. După toate comunicatele prezentate de Federația Rusă (FR), sarcina principală a GOTR este misiunea de pacificare și pretinsa apărare a depozitelor. Întrebarea este de ce trebuie atâtea aplicații militare și care este legătura între pregătirile unei subdiviziuni pentru forțele de pacificare și unei subdiviziuni de securitate. De fapt, GOTR este o componentă a districtului Militar Vest al FR și care are menirea, în cazul schimbării situației în regiune, la decizia Statului Major, să se implice.

-         Revenind la echipament și armament, cred că este una dintre cele mai mari noutăți ale studiului. GOTR este echipat cu armament de ultimă generație, care, în Republica Moldova nu există. Despre ce fel de echipament și armament este vorba?

Este vorba despre echipament de asalt de ultimă generație: AK 100, AK 105 – pistol mitralieră de asalt de ultimă generație și echipament special individual care în Federația Rusă îl vedem numai la serviciile speciale, fie ele ale Ministerului de Interne sau în subdiviziunile speciale ale Ministerului Apărării – GRU.

Forțele GOTR au acest echipament și eu cred că chiar și subdiviziunea cu destinație specială a pretinsului Minister al Securității de Stat și al MAI transnistrene dețin acest echipament. Echiparea a fost posibilă în anii 2010 – 2014 când la conducerea Ucrainei se alfa Ianukovici. Autoritățile noastre nu puteau controla acest flux deoarece el trecea prin teritoriul Ucrainei. Să nu uităm că în 2011 a fost modificat statutul GOTR care a intrat în componența Districtului Militar de Vest.

Dacă ne aducem aminte, a fost acea reacție a Chișinăului și a Kievului când Federația Rusă a încercat să reînnoiască parcul GOTR cu elicoptere de ultimă generație. Acest lucru însă nu le-a reușit la fel cum nu le-a reușit să înzestreze parcul cu blindate speciale de ultimă generație. Acest lucru se datorează numai schimbării de atitudine a Ucrainei față de conflictul transnistrean ca urmare a războiului din Donbass.

-         Totuși Federația Rusă a reușit să echipeze propriile trupe în Transnistria înainte de denunțarea de către Ucraina a acordului de tranzit. Să înțelegem că Rusia a anticipat toate evenimentele din 2014?    

Este evident că Federația Rusă au capacități analitice enorme. Ei se pregăteau, iar 2014 a fost o zi „D” prin care eu au început această activitate. Vreau să repet că ei nu au reușit să echipeze cu blindate și elicoptere. Noi știm care sunt interesele Federației Ruse în regiunea transnistreană.

-         Ce efectiv are GOTR?

  Putem vorbi de un efectiv de 1500-2000 de persoane, dar interesant este că marea majoritate din acest efectiv este recrutat din regiunea transnistreană.

-         Cum Republica Moldova ar putea să diminueze efectivul GOTR, în sensul în care Chișinăul a vorbit de mai multe ori că aplicațiile încalcă suveranitatea noastră?

Aceste aplicații încalcă grav nu numai suveranitatea Republicii Moldova, dar și acordurile din iulie 1992 în care se zice că Statutul Armatei a 14-a este neutru, fără dreptul de implicare în treburile interne ale Republicii Moldova. GOTR nu are un statut clar.

Noi avem o misiune de pacificare care a fost impusă de Federația Rusă în 1992. Da, noi putem să discutăm că sunt observatori din partea Ucrainei, că intră subdiviziuni militare ale MA al Republicii Moldova, ale pretinsului MA al Transnistriei. Convingerea mea este că acest mecanism a fost impus, iar Republica Moldova trebuie să insiste asupra schimbării acestui mecanism. Trebuie să diminuăm fâșia Zonei de Securitate, să demilitarizăm această fâșie, să instituim o misiune civilă de pacificare.

Impusa strategie a pașilor mici nu mai este lucrativă. Noi trebuie să mergem cu pași siguri în contextul măsurilor de reintegrare la nivel național. Noi avem misiunea EUBAM de asistență la frontieră care va avea anul acesta 12 ani. Această misiune este implicată plenar pentru consolidarea încrederii între cele două maluri ale Nistrului. Eu cred că noi suntem azi la răscruce de drumuri când trebuie să mergem cu pași siguri în contextul reglementării transnistrene și asta ne permite situația din regiune, susținerea partenerilor externi. Trebuie să ținem cont de interesul național. Reluarea contractului din regiunea transnistreană demonstrează că sunt anumite interese. Aceste interese sunt la Chișinău, la Kiev și la Moscova. Interesele Tiraspolului coincid cu cele ale Moscovei.

-         R. Moldova și Ucraina implementează control comun la frontieră la punctul de trecere Cuciurgan-Pervomaisk. Un asemenea control comun a funcționat și până în anul 2001. De ce a fost stopat atunci acest control?

Cred că Republica Moldova poate să implementeze controlul comun pe acest segment până la sfârșitul acestui an.

Într-adevăr din 1998 până în 2001 a funcționat în acest punct mecanismul controlului comun. Din anumite interese de ordin politic și economic, care au fost și la Chișinău, și la Kiev și la Moscova, partea ucraineană în mod ultimativ a cerut părții moldovenești să se retragă din partea ucraineană și în mod unilateral, fără informări prealabile s-au retras din punctul de trecere Palanca – Maiaki Udobnoe unde activitatea de control se desfășura pe teritoriul R. Moldova.

Este o și o altă paralelă. începând cu 1991, frontiera de stat nu era controlată și supravegheată până în 2001 cu excepția câtorva posturi vamale. Trupele de grăniceri nu erau dislocate. Întrebarea este de ce nu a fost controlată frontiera? Atunci, frontiera era controlată de oligarhi, contrabandiști, criminali etc, etc. Cred că avem încă mult de lucru pentru a răspunde de ce a fost posibil acest lucru.

Pentru a răspunde din punct de vedere a analizelor, lucrez la un studiu privind impactul acordului din 8 mai 1997, a așa-zisul acord Primakov semnat la Moscova de către președintele Petru Lucinschi și Igor Smirnov, cel mai mare criminal din R. Moldova. Pentru prima dată pe un document au apărut semnăturile R. Moldova și a Transnistriei. Sperăm să găsim răspunsurile la întrebarea „unde au fost acele interese”. Dar cea mai mare întrebare este de ce aceste interese încă mai prevalează în politica din R. Moldova, Ucraina și FR.

-         Insinuați că interesele pot periclita introducerea controlului comun la Cuciurgan-Pervomaisk?

Eu vreau să sper că nu, dar istoria ne arată contrariul.  Vom vedea dacă pe această dimensiune va prevala interesul național...