Am venit la Chișinău pentru a transmite un mesaj foarte clar - România este aici să susțină Republica Moldova în acest moment decisiv al parcursului său european. Declarația a fost făcută de prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, în cadrul unui interviu exclusiv pentru Deschide.MD. Totodată, șeful Executivului de la București a vorbit despre relațiile bilaterale moldo-române și colaborarea cu autoritățile de la Chișinău, provocările cu care se confruntă R. Moldova ca urmare a războiului hibrid pornit de Rusia, dar și importanța alegerilor din 20 octombrie.

Deschide.MD: Excelența Voastră, domnule Prim-ministru, efectuați zilele acestea o nouă vizită în Republica Moldova. Care sunt obiectivele acestei vizite?

Marcel Ciolacu: În primul rând, profit de acest prilej pentru a mulțumi tuturor colegilor din administrația de la Chișinău, cetățenilor și dumneavoastră - reprezentanți ai mass-media - pentru primirea călduroasă. Sunt onorat și plin de recunoștință!

Noi, avem o vorbă în România, faptele grăiesc mai apăsat decât vorbele. Și cred că am demonstrat deja că România este alături de Moldova nu doar prin cuvinte, ci prin fapte concrete. De aceea, am venit împreună cu colegii mei, miniștri ai Guvernului României, pentru a transmite un mesaj clar și hotărât liderilor pro-europeni de la Chișinău – doamnei Președinte Maia Sandu, domnului Prim-ministru Dorin Recean, și președintelui Parlamentului, domnul Igor Grosu: România este aici să susțină Moldova în acest moment decisiv al parcursului său european.

Încrederea într-un viitor cu stabilitate și prosperitate europeană nu este doar un vis, ci o realitate pe care autoritățile de aici o construiesc zi de zi. De aceea, am și felicitat conducerea pro-europeană pentru curajul și consecvența demonstrate, pentru eforturile consecvente în parcursul european, pentru reformele întreprinse, cu atât mai mult cu cât acestea au fost făcute într-un context deosebit de complicat. Iar prezența noastră aici arată susținerea noastră totală și dorința de a canaliza energia noastră colectivă în proiecte de dezvoltare vitală pentru Moldova.

Vreau să le garantez cetățenilor Republicii Moldova că sprijinul nostru pentru eforturile de integrare în Uniunea Europeană va fi neclintit. Fie că vorbim de consolidarea infrastructurii energetice, prin proiecte precum linia Suceava – Bălți, fie de proiectele în domeniul transporturilor menite să consolideze conexiunile de transport între România/Uniunea Europeană și Republica Moldova. Pentru că Republica Moldova va putea profita deplin de pe urma avantajelor procesului de integrare și apropiere de Piața Unică numai în condițiile unei interconectări adecvate la nivelul rețelelor de transport.

Totodată, Guvernul de la Chișinău implementează în mod susținut proiecte finanțate de România prin Acordul privind asistență financiară nerambursabilă în valoare de 100 milioane de euro. Chiar astăzi voi participa la evenimentul de predare a 20 de microbuze școlare finanțate de Guvernul României prin acest Acord. Este o etapă dintr-un proiect mai larg prin care Guvernele noastre urmăresc să asigure un acces mai facil și mai sigur pentru copii la procesul educațional. 

Un alt element: în ședința de Guvern de miercuri am aprobat finanțarea în valoare de peste 2 milioane de euro pentru proiectul de restaurare a monumentului arhitectural situat pe strada Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, la nr. 35. Este un proiect de restaurare care urmărește să consolideze viața culturală din Chișinău, prin crearea unui nou spațiu de cultură, modern, care să deservească cetățenii R. Moldova.

Nu în ultimul rând, sunt în desfășurare alte două proiecte importante pentru care am aprobat în luna mai 2024 o finanțare prin Acord de peste 4 milioane de euro. Este vorba despre proiectul de reconstrucție capitală a căminului studențesc al Universității de Stat “B.P. Hașdeu” din Cahul, precum și un proiect de consolidare a capacităților de gestionare a situațiilor de ordine publică.

Toate acestea reprezintă rezultatul coordonării eforturilor comune, rodul dialogului politic direct, permanent, la nivel de Prim-ministru.

Deschide.MD: Stimate domnule Prim-ministru Marcel Ciolacu, cum ați caracteriza relațiile cu Chișinăul? Ce restanțe are relația moldo-română în acest moment?

Marcel Ciolacu: După cum am menționat anterior, relația noastră bilaterală bazată pe dialog este extrem de strânsă și orientată către rezultate concrete. Avem un țel comun: avansarea fermă a procesului de integrare europeană și securizarea viitorului european al Republicii Moldova, pentru asigurarea  stabilității și rezilienței acesteia în fața presiunilor hibride, mai ales în contextul intensificării ingerințelor externe, precum și pentru susținerea dezvoltării economico-sociale a Republicii Moldova.

Nu cred că putem vorbi de anumite restanțe în relația noastră bilaterală. Și noi, și conducerea pro-europeană de aici vizăm aderarea deplină la Uniunea Europeană. Această linie de acțiune este și prioritatea comună a Guvernelor de la București și Chișinău, stabilită prin Parteneriatul Strategic care ne leagă. Sunt pași care se fac, dar și etape care nu pot fi sărite. Deci, nu avem restanțe, ci parcurgem toate etapele.

Deschide.MD: Colaborarea dintre Republica Moldova și România a cunoscut, în ultimii ani, o dinamică extrem de pozitivă. Care sunt prioritățile Guvernului României în acest moment pentru Republica Moldova?

Marcel Ciolacu: Nici nu avea cum să fie altfel în acest moment crucial pentru viitorul Republicii Moldova – acela de integrare europeană. Și, da, România a fost cel mai activ promotor al dezideratelor de integrare europeană ale Chișinăului. Mai mult, în etape-cheie ale acestui proces, cum a fost obținerea statutului de candidat, sau deschiderea negocierilor de aderare, România a fost cea care a luat inițiativa și a generat decizii europene în beneficiul Republicii Moldova.

Evident, este necesară continuarea reformelor. Reformele sunt cele care aduc rezultate pozitive pentru societate, dar mai ales pentru economia Republicii Moldova. Și aici vă spun din experiența noastră: economia trebuie să fie pregătită și competitivă. Reformele nu se fac de dragul Uniunii Europene, ci pentru că aceste reforme vin în întâmpinarea așteptărilor cetățenilor Republicii Moldova – de a avea o viață mai bună, mai sigură,  de a avea acces la locuri de muncă mai bine plătite, de a oferi copiilor viitorul pe care îl merită. Pe scurt, de a trăi în demnitate și libertate, într-un stat prosper.

Vă spun, gândim relația cu Republica Moldova în această logică -  a integrării europene cu toate beneficiile pe care le aduce acest proces. Și de aceea, to ceea ce facem în plan bilateral este menit să pregătească Republica Moldova – instituțiile, societate, economia – pentru racordarea deplină la proiectul european.

Iar în acest sens, avem la dispoziție o serie de mecanisme și instrumente bilaterale eficiente. Comisia interguvernamentală de colaborare economică România - Republica Moldova a avut cea de-a XII-a sesiune la București, în aprilie anul acesta. Este un cadru de cooperare cuprinzător și extrem de util, luând în considerare complexitatea acțiunilor comune la nivelul instituțiilor guvernamentale. Totodată, contactele la nivel înalt și de lucru sunt extrem de frecvente la nivel guvernamental. Avem contacte permanente la nivel de instituții centrale, dar și la nivel parlamentar, ceea ce ne permite să menținem o abordare multivectorială în cadrul cooperării noastre.    

Deschide.MD: Republica Moldova se confruntă cu un război hibrid, dar și cu perspectiva unei invazii rusești, în cazul în care frontul ucrainean ar cădea. Poate apăra România Republica Moldova într-o astfel de situație?

Marcel Ciolacu: Războiul de agresiune declanșat de Rusia împotriva Ucrainei produce efecte negative ample, diverse, în întreaga noastră regiune, inclusiv în Republica Moldova. Pe de altă parte, grație mobilizării exemplare a Ucrainei, a eroismului și curajului celor care luptă cu agresorul rus, nu putem vorbi despre amenințarea unei „invazii rusești” în Republica Moldova. Astfel de mesaje sunt perpetuate și multiplicate în spațiul public de cei care doresc să sădească teamă, neîncredere și dezbinare, de cei care nu doresc un viitor prosper pentru Republica Moldova și pentru cetățenii ei, ci care au un singur scop: încremenirea Republicii Moldova într-un trecut de tristă amintire.

Acest narativ rusesc este parte a unui instrumentar complex folosit în amplul război hibrid îndreptat împotriva Republicii Moldova, finanțat ilegal cu zeci de milioane de euro și derulat prin sute de așa-ziși „specialiști” sau ”purtători de cuvânt”.

Ceea ce trebuie în schimb subliniat este următorul lucru: faptul că Rusia rămâne sursa celor mai mari amenințări pentru Republica Moldova.

Cu atât mai mult, sunt lăudabile eforturile deosebite ale autorităților de la Chișinău, de combatere a destabilizării. Au fost luate măsuri ample de consolidare a instituțiilor și de creare a unor noi structuri specializate care să protejeze Republica Moldova de astfel de tactici hibride – de exemplu Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării sau Agenția pentru Securitate Cibernetică.

Republica Moldova nu stă singură în fața acestor provocări, are alături partenerii europeni și internaționali, printre care România, pe care vă rog să îmi permiteți să o numesc principalul susținător al Republicii Moldova. Este o misiune asumată la nivelul întregii administrații de la București, dar și la nivel local, tradusă în sprijin concret oferit Republicii Moldova, în proiecte palpabile în beneficiul tuturor cetățenilor.

În ceea ce privește consolidarea rezilienței Republicii Moldova, cooperarea noastră este nu doar complexă, dar și continuă - de la sprijin politic și financiar la nivelul structurilor internaționale până la transferul de expertiză la nivel de lucru. Suntem în dialog permanent cu autoritățile de la Chișinău și încercăm să dimensionăm măsurile de sprijin raportat la nevoile și evaluările acestora.

Deschide.MD: În perioada următoare, în Republica Moldova va avea loc un referendum a cărui menire este fixarea vectorului de integrare europeană în Constituție. Care ar fi, din punctul de vedere al premierului României, importanța acestui referendum? Ce semnal ar da Europei validarea sau invalidarea acestuia?

Marcel Ciolacu: Referendumul privind integrarea europeană a Republicii Moldova reprezintă mai mult decât o etapă tehnică în procedura democratică de completare a Constituției. Este o ocazie istorică, unică pentru ca cetățenii Republicii Moldova să își reconfirme apartenența firească la marea familie europeană. Și este o dovadă în plus că guvernarea pro-europeană de la Chișinău își consultă cetățenii cu privire la deciziile esențiale pentru viitorul acestora.

De altfel, am evidențiat ori de câte ori am avut ocazia eforturile din ultimii ani ale autorităților Republicii Moldova pentru implementarea acelor reforme și proiecte europene care asigură un nivel de trai mai bun pentru toți cetățenii Republicii Moldova: investiții în educație, în sănătate, în iluminat stradal – pentru a menționa doar câteva exemple.

Beneficiile apartenenței la Uniunea Europeană sunt palpabile – ne bucurăm de ele în România, devin tot mai prezente și în Republica Moldova. Este esențial ca la acest referendum și cetățenii Republicii Moldova să își afirme clar această dorință pentru prosperitate și o viață mai bună și, foarte important, pentru o conviețuire în pace.

România și celelalte state membre ale Uniunii Europene au susținut și continuă să susțină Republica Moldova în procesul de aderare. De ce? Pentru că nu există niciun dubiu că avem nu doar o istorie europeană, valori și principii comune, dar și un viitor comun în Europa. Am, deci, deplină încredere în maturitatea și discernământul alegătorilor din Republica Moldova.

Deschide.MD: Confruntarea politică pentru fotoliul de președinte al Republicii Moldova arată că, pe zona pro-europeană și pro-românească, practic există doar Maia Sandu, secondată de mulți candidați fără vreo șansă reală și care se mișcă sub marja de eroare a sondajelor, iar de cealaltă parte sunt pionii Moscovei. În calitate de președinte al PSD, vor sprijini social-democrații români pe cineva în aceste alegeri?

Marcel Ciolacu: Faptul că există mai mulți candidați pentru funcția de șef al statului este, în orice societate democratică, un semn clar de maturitate și de evoluție socio-politică sănătoasă. Pluralitatea politică trebuie însă considerată în coroborare cu practicarea cu bune intenții a exercițiului politic și cu acțiunea de bună-credință pentru dezvoltarea statului și a tuturor cetățenilor.

În calitate de oficial al statului român, datoria mea este să mă raportez la fapte și surse oficiale, fără să speculez diverse scenarii. Dar pot să vă spun că niciun om politic responsabil și conștient de rolul său în societate nu va alege niciodată să își dezinformeze conaționalii, să stârnească teamă prin lansarea sau promovarea unor știri neadevărate, a unor dezbateri false care să alimenteze divizarea cetățenilor pe care își dorește să îi reprezinte sau, chiar mai rău, să vrea să îi readucă în brațele unui stat agresor. Din păcate, mulți dintre cei înscriși la alegerile prezidențiale din Republica Moldova se înscriu mai degrabă în această categorie.

Președintele Maia Sandu se diferențiază de majoritatea contracandidaților tocmai prin angajamentul pro-european și democratic autentic, prin abordarea onestă, prin viziune și prin activitatea orientată mereu spre binele cetățenilor Republicii Moldova. Sunt valori europene comune, care depășesc strict delimitări politice.

Deschide.MD: În Republica Moldova sunt peste un milion de cetățeni care și-au redobândit și dețin cetățenia română, iar aproape 40% dintre cetățenii moldoveni (fără diaspora) doresc reunificarea cu România. Ca președinte al celui mai mare partid din România, care este poziția PSD față de viitorul comun al celor două state?

Marcel Ciolacu: Avem clar un traseu comun: Uniunea Europeană. Eu gândesc puțin mai departe și văd deja Republica Moldova integrată în Uniunea Europeană. Și atunci vom vorbi despre un spațiu economic fără bariere comerciale, în care cetățenii celor două state vor putea circula liber, așa cum o fac acum toți cetățenii Uniunii. Reunificarea nu va fi doar cu România, ci cu întreaga Europă. Și această reunificare este meritată din plin de cetățenii moldoveni!

Deschide.MD: Și în România au loc, în această perioadă, alegeri prezidențiale, unde dumneavoastră sunteți favoritul electoratului. Care este proiectul președintelui României, Marcel Ciolacu, pentru Republica Moldova și pentru basarabeni? Care sunt prioritățile dumneavoastră în relația România-Republica Moldova? 

Marcel Ciolacu: V-am spus de la începutul interviului... eu sunt un om al faptelor. Proiectul meu pentru cetățenii Republicii Moldova este început deja de aproape un an de zile, de când am devenit prim-ministru al României. Acesta este programul meu politic: susținere pentru integrare și investiții pentru a le face viața mai bună. Și am să vă dau câteva exemple, pe care însă cred că le cunoașteți deja: investițiile în infrastructura de utilități pentru comunitățile rurale. Nu sunt nici promisiuni, nici proiecte pe hârtie, ci sunt palpabile. La fel, investițiile în Educație, Cultură – și în aceste domenii avem chiar astăzi exemple concrete. În același timp, o știți și dumneavoastră și o știe o lume întreagă: România furnizează Republicii Moldova cea mai mare parte din necesarul de energie și gaze de care are nevoie pentru a rezista în fața șantajului energetic al Rusiei. La toate aceste lucruri concrete se adaugă dorința mea ca moldovenii să fie cât de curând cetățeni europeni cu drepturi depline. Și voi face, în continuare, tot ce ține de mine pentru ca acest lucru să se realizeze. Integrarea europeană este calea sigură pentru ca fiecare cetățean moldovean să aibă un trai mai bun, un salariu decent, plătit la valoarea muncii sale, servicii de educație și sănătate la standarde moderne. Cetățenii moldoveni merită acest lucru!

Deschide.MD: În încheiere, ce le-ați transmite tuturor cetățenilor din Republica Moldova?

Marcel Ciolacu: Ce am spus și la începutul interviului: că România rămâne ferm angajată pentru susținerea dezideratului de integrare în Uniunea Europeană! Subliniez un fapt pe care sper ca tot mai mulți dintre cetățenii Republicii Moldova să îl simtă în viața lor de zi de zi: și anume că drumul către integrarea în UE va aduce transformări pozitive pe toate palierele, precum și beneficii concrete, tangibile, pentru fiecare cetățean.

Este important să nu cadă pradă anumitor “mituri” sau știri false și tendențioase care circulă în spațiul public și care încearcă să îi îndepărteze de această opțiune. Cine dorește să vadă concret ce beneficii sunt aduse de integrarea europeană poate să o facă foarte simplu și fără mari bătăi de cap: este suficient să viziteze România. Va vedea la tot pasul schimbările profunde și pozitive pe care le-a adus integrarea în UE.

În același timp, credem că cel mai potrivit răspuns la toate aceste acțiuni de dezinformare este consolidarea opțiunii pro-europene. Opțiunea de integrare în Uniunea Europeană este una bazată pe libera alegere, una care conferă legitimitate măsurilor luate de autorități și, în final, una care răsplătește în mod concret eforturile Republicii Moldova.

Pentru că integrarea europeană este singura opțiune care poate să aducă prosperitate, stabilitate și demnitate cetățenilor Republicii Moldova. Sperăm că această orientare pro-europeană să fie reconfirmată cu tărie, în curând.

Deschide.MD: Vă mulțumim pentru interviu!