ION PETRESCU: Tensiunea militară, din Europa, confirmă că Polonia și România sunt pilonii apărării graniţei de est a NATO

Creşterea tensiunilor de ordin militar, la graniţa de est a NATO, este confirmată de temerile, tot mai mari, exprimate de oficiali şi jurnalişti, din Estonia, Letonia şi Lituania, foste republici sovietice, în legătură cu anunţatul exerciţiu militar al Federaţiei Ruse, din luna septembrie, care va concentra, pe teritoriul rusesc şi cel al Belarus, 100.000 de militari, gata de luptă, scenariul incluzând şi simularea folosirii armei nucleare, la nivel tactic, contra unui potenţial adversar din arealul euroatlantic. În acest context, am solicitat colonelului (r.) dr. Ion Petrescu, care a fost recent la sediul NATO, câteva răspunsuri, de interes general.

Administraţia actuală, de la Casa Albă, care include generali cu un prestigiu profesional incontestabil, numiţi de Donald Trump în posturi cheie, susţine acum angajamentul prevăzut de articolul 5, din tratatul statelor aliate în NATO. O afirmaţie validată de alocuţiunile recente, ale vicepreşeintelui SUA, Mike Pence, în Estonia şi Georgia. Atât secretarul general al NATO, cât şi aliaţii europeni ai SUA, au înţeles că alocarea unor bugete militare sporite constituie garanţia descurajării reale a unei operaţiuni militare ofensive, generată de la Est spre Vest, pe bătrânul nostru continent.

Considerați ca fiind necesară recurența momentului Roma 1991, în ceea ce privește conceptul strategic al NATO?

Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, visează la refacerea URSS, în contextul în care va câştiga, probabil, şi cel de-al patrulea mandat prezidenţial, la Kremlin. La Casa Albă, marja de manevră a preşedintelui Donald Trump, în raport cu fermitatea Congresului SUA, de a impune noi sancţiuni Rusiei, este foarte mică. Iar generalii de la Pentagon înţeleg că mesajul Moscovei, prin intermediul exerciţiului militar ZAPAD 2017, din toamna acestui an, programat în arealul baltic, înseamnă determinarea comandanţilor celor 100.000 de militari ruşi, de a transmite avertismentul, bine sintetizat de generalul în retragere Peter B. Zwack, fost ataşat militar la Moscova: „vă observăm, suntem puternici, am învăţat multe, nu vă jucaţi cu Rusia”. Prin urmare, generalul Curtis M. Scaparrotti, Comandantul Suprem al Forţelor Aliate din Europa, este conştient că realităţile militare din anul 2017 sunt complexe, fără precedent şi necesită un alt tip de descurajare colectivă, bazat pe demonstraţii de forţă militară, ale NATO, care să nu lase niciun dubiu, privind capacitatea defensivă reală a aliaţilor, în faţa unei agresiuni militare estice.

În conformitate cu criticile la adresa sistemului de apărare colectivă al NATO, președintele american a semnalat faptul că aliații nu au alocat 2% din bugetul național pentru apărare, reiterând astfel problema semnalată de Administrația George W. Bush. Este acesta un semnal ce ar trebui să responsabilizeze statele vizate?

Aţi formulat o întrebare retorică. Din fericire, dincolo de menţinerea poziţiilor Berlinului şi Parisului, care au optat pentru atingerea procentului menţionat, în Germania şi Franţa, prin creşterea eşalonată a bugetelor apărării, în anii următori, statele membre ale NATO, de la graniţa estică a Alianţei, au înţeles că supravieţuirea lor, ca ţări independente, suverane, depinde de alocarea, acum, a banilor necesari dotării corespunzătoare, cu tehnică de luptă modernă, a armatelor lor.

Anul curent se aniversează două decenii de la semnarea Actului Fondator NATO – Rusia. Care sunt elementele ce descriu relația dintre Alianță și Moscova în deceniile post Război Rece?

Toate informaţiile de interes public, indică, din păcate, absenţa dialogului constructiv, menţinerea Moscovei în poziţia de adversar al NATO, declarat inamic în doctrina militară a Rusiei, reiterarea necesităţii revenirii fostelor republici sovietice într-o uniune condusă de la Kremlin, creşterea presiunii pe fostele state socialiste, din Europa, pentru a adopta poziţii diferite de cele ale SUA, sprijinirea mişcărilor politice care inoculează europenilor atitudini centrifuge. În Europa se simte mirosul prafului de puşcă, inclusiv la nivelul tinerei generaţii, ceea ce nu este deloc bine.

În ce măsură a problematizat agresiunea rusă din Crimeea interacțiunile dintre Kremlin și NATO? Putem considera invazia rusă din Ucraina drept reacția de tip joc cu sumă nulă a Moscovei la pătrunderea alianței în sfera de influență tradițională a Moscovei?

Nu democraţia occidentală a pătruns în arealul sferei de influenţă, dorit de Moscova, ci state libere, scăpate de regimurile socialiste sau de cel sovietic – precum Estonia, Letonia şi Lituania – au cerut, în mod conştient, intrarea în Alianţa Nord-Atlantică, ca garanţie a evoluţiei lor democratice, una ferită de pericolul reintrării în sfera de influenţă rusă. Statele Unite ale Americii, garantul articolului 5 din Tratatul Nord-Atlantic, au înţeles că după invadarea Ucrainei, de către Rusia, şi după trimiterea forţei expediţionare ruse în Siria, planurile Kremlinului au în vizor şi alte ţinte geopolitice. Reînfiinţarea Armatei 1 Tancuri de Gardă, ce a funcţionat în perioada sovietică, constituie un mesaj clar, ameninţător, pentru estonieni, letoni, lituanieni şi polonezi.

Care este viziunea dumneavoastră, cu privire la extinderea NATO către Europa de Est și Caucaz după episodul Crimeea?

În viziunea generalului (r.) dr. Constantin Degeratu, unul dintre cei trei fondatori ai Clubului Militar Român de Reflecţie Euroatlantică, Republica Moldova, Ucraina şi Georgia ar putea fi primite, în NATO, dacă va exista decizia politică adecvată, chiar în condiţiile în care cele trei entităţi statale au porţiuni, din propriile teritorii, sub ocupaţie imperială străină, aici fiind vorba de trupe ale Federaţiei Ruse. O asemenea includere ar stabiliza zona afectată de zăngănitul răsăritean de arme tot mai sofisticate.

În legătură cu intervenția anterioară, care sunt prospecțiunile dumneavoastră legate de incluziunea statelor din Balcanii de Vest sub umbrela de securitate NATO?

Atâta timp cât Serbia se bazează pe sprijinul militar al Rusiei… “Si vis pacem, para bellum”…

În contextul scenariilor anterior dezbătute, care este viziunea dumneavoastră în legătură cu rolul României în cadrul NATO? Despre ce direcții strategice de urmat discutăm?

Tensiunea militară actuală, din Europa, confirmă realitatea că doar Polonia, în nordul defensivei euroatlantice, şi România, în sud-estul apărării NATO, constituie pilonii apărării graniţei de est a NATO. Acţiunea manu militari a Rusiei, în Crimeea, a arătat clar că trupele Moscovei au ordin să ocupe, nu să atace. O misiune pe care generalii ruşi ştiu să o execute cu eficienţă, de o manieră profesională aproape impecabilă, semn că şi la nivelul Comandamentului Suprem al NATO trebuie să fie luate măsuri defensive corespunzătoare.

Cum catalogați atitudinea Rusia față de consolidarea flancului estic? Putem stabili o legătură de cauzalitate cu acțiunile ruse din Crimeea și Transnistria ca formă solidificare a unei granițe între spațiul de influență rus și cel aliat?

Graniţa răsăriteană a NATO nu este… flancul estic, pentru simplul motiv că, în acest caz, la Polul Nord ar fi inamicul public numărul 1. Transnistria rămâne un cap de pod rusesc, în spatele defensivei Ucrainei, un punct de sprijin pentru preşedintele pro-rus, de la Chişinău, dar şi o posibilă sursă de generare a unui nou scenariu, după modelul evenimentelor anterioare, sângeroase, de la Kiev, care să ofere saficiente pretexte pentru o intervenţie militară rusă în această zonă, cu ocuparea posibilă, în câteva ore, a Basarabiei de Sud, până la frontiera României ce trece pe la nordul Deltei Dunării.

Care este potențialul real al amenințărilor hibride? Ce presupune strategia Alianței pentru combaterea acestui nou tip de amenințare?

Cele patru batalioane de luptă aliate, dislocate în Estonia, Letonia şi Lituania, cu un efectiv total de aproximativ 5.000 de militari aliaţi, precum şi cei 25.000 de militari din state membre ale NATO, care au demonstrat solidaritatea componenţilor comunităţii euroatlantice, în arealul de sud-est al Alianţei, semnalează, prin comparaţie, faptul că un pericol mai mare de agresiune intempestivă este nu în arealul Mării Baltice, ci mai degrabă în cel al Mării Negre, unde, în această toamnă, o sută de mii de militari ruşi vor fi alarmaţi. Probabil pentru a aplauda baletul din “Lacul Lebedelor”, în varianta 2017/2018, derulată pe lacul rusesc numit încă Marea Neagră. Acestor noi ameninţări, Pentagonul le-a răspuns trimiţând în Estonia, Letonia, Lituania, Polonia şi România, blindate, forţe speciale, avioane de luptă şi nave militare menite a întări forţa disuasivă a NATO. Să sperăm că somnul raţiunii nu va naşte monştri în zona noastră, unde convieţuirea, dialogul, cooperarea trebuie să fie reperele unei lumi paşnice.

sursa: Intervio.ro