Interviu // Șalaru: Băsescu a propus PL-ului desemnarea unui candidat unic pentru Primăria capitalei
După ce Partidul Unității Naționale a stabilit numele celui care va candida la funcția de primar al capitalei din partea formațiunii, Anatol Șalaru, președintele executiv al PUN, a oferit un interviu pentru Deschide.MD. Despre încercările lui Traian Băsescu de a avea un candidat unionist comun mai multor partide și despre candidatura lui Constantin Codreanu, aflați în interviul ce urmează.
Stimate domnule Anatol Șalaru, președintele Partidului Unității Naționale, Traian Băsescu, l-a anunțat, nu cu multe zile în urmă, pe deputatul Constantin Codreanu ca și candidat al formațiunii pentru funcția de primar al municipiului Chișinău. Ce s-a întamplat cu intenția dumneavoastră de a sprijini un candidat comun în acest scrutin?
Atât eu cât și alți colegi din PUN am făcut mai multe încercări de a convinge liderii partidelor pro-europene să se aseze la masă pentru a desemna un candidat unic. Nici un partid serios nu se aliniază să sprijine un candidat la a cărui desemnare nu a participat. Ar fi împotriva logici politice să te angajezi în sprijinirea unui om la a cărui alegere sau la al cărui program electoral nu ai participat. Din păcate toate apelurile noastre au rămas fără răspuns, pentru care am decis să participăm la aceste alegeri cu un candidat propriu în persoana deputatului Constantin Codreanu. Un tânăr om politic foarte serios, bine pregătit pentru serviciul public și mai ales un promotor al valorilor românești în Republica Moldova.
Dar cine nu a vrut desemnarea unui candidat unic pentru primăria Chișinăului?
Nu vreau să dau nume pentru că au fost discuții private dar vă pot spune că inclusiv președintele Traian Băsescu, la solicitarea ONG-urilor unioniste, a făcut eforturi pentru desemnarea unui candidat comun, cel puțin al forțelor unioniste sau care își asumă acest deziderat. Ultima încercare a făcut-o președintele Traian Băsescu chiar pe data de 24 martie, cu o zi înainte de Marea Adunare Centenară. În acea seară a avut discuții cu reprezentanți ai partidelor pro-europene și unioniste, inclusiv cu unul din liderii PL. În cadrul întâlniri cu acesta, președintele Băsescu i-a propus crearea unei alianțe care să sprijine un candidat comun la primăria Chișinăului, inclusiv un reprezentant PL. Discuția despre candidatul comun a fost reluată și în ziua de 25 Martie, în Piața Marii Adunări Naționale, iar răspunsul reprezentantului PL a fost că nu are un răspuns.
Ne puteți spune măcar numele liderului PL cu care a discutat președintele Traian Băsescu?
Am precizat mai sus că nu vă pot da nume. Acest lucru vi-l poate detalia exclusiv președintele Băsescu.
Ce șanse are deputatul Constantin Codreanu să câștige fotoliul de primar al municipiului Chișinău?
Foarte mari! Din punct de vedere politic Constantin Codreanu nu este doar prim-vicepreședinte al PUN și deputat în Parlamentul României dar este și un luptător autentic, bine pregătit pentru serviciul public, dedicat societății și binelui public. În plus, dintre toți candidații deja intrați în cursa pentru primărie, Constantin Codreanu este singurul capabil să racordeze cu adevărat Chișinăul la spațiul românesc, atât economic cât și social pentru că are sprijinul necesar în România și acest lucru se va vedea în perioada următoare. Cred că cel mai important lucru îl reprezintă însă sprijinul președintelui Traian Băsescu, omul care a condus Bucureștiul, care a câștigat de două ori primăria Bucureștiului luptându-se cu un întreg sistem. Constantin Codreanu va fi sprijinit și asistat de Traian Băsescu în funcția de primar al Chișinăului.
Aceste alegeri pentru primăria Chișinăului vor mai fi geopolitice?
Cu siguranță da, pentru că opțiunea geopolitică este în final opțiunea pentru un model de dezvoltare a orașului și a țării. Nu cred că locuitorii Chișinăului își doresc orașe precum cele din Rusia, unde corupția și fărădelegea domină. Constantin Codreanu este persoana care va putea transforma orașul Chișinău în a doua capitală europeană a României.