Politica Germaniei „de a acomoda Rusia” nu mai poate fi ignorată, pentru că subminează unitatea NATO şi UE. R. Moldova ar urma să ţină Germania cât mai departe de reglementarea transnistreană şi să-şi unească eforturile cu Ucraina, ca să atragă SUA în regiune, afirmă într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, expertul în securitatea și fostul secretar de stat la Ministerului Apărării de la Chişinău, Dumitru Mînzărar. Publicăm mai jos întregul dialog al lui Dumitru Mînzărari cu Europa Liberă.

Dumitru Mînzărari: „Sunt indicii convingătoare că actorii influenți în Germania ar fi de opinia că este în interesul Germaniei să [se] acomodeze [cu] Rusia pe unele subiecte de politică externă pentru a câștiga în alte subiecte, care sunt mai prioritare pentru Germania.

Cred că cunoașteți preocuparea Poloniei faţă de pericolul rus din Est, încercarea Poloniei de a-și consolida securitatea implicând NATO, dar şi reticența unor membri ai NATO, inclusiv Germania, de a se implica suficient de mult și, deci, drept rezultat, Guvernul polonez a început să caute soluții în afara continentului european.

A preluat exemplul României, care, confruntată cu o problemă similară, a construit un parteneriat bilateral cu Statele Unite prin care a invitat Statele Unite să ofere, să coopereze cu România în domeniul de apărare.

Similar, clasa politică poloneză caută modalități să atragă forțe americane pe teritoriul său având logica: în cazul unei posibile intenții de agresiuni rusești, prezența trupelor americane va fi suficient de descurajatoare pentru Rusia. Și deci, după cum s-a dovedit la conferință, dar se vede și din alte surse, experți germani, analiști politici germani care consultă Parlamentul german și Guvernul german sunt de opinia că Polonia nu ar trebui să invite Statele Unite. Şi citez motivul: „Din cauză că asta ar dezbina Alianța Nord-Atlantică”.

A fost foarte corectă o întrebare din partea unui expert britanic de la Institutul Regal pentru Afaceri Internaționale, care l-a întrebat pe expertul german de la conferință: „Dar nu credeți că anume din cauza rezistenței Germaniei la soluțiile interne europene pentru a asigura securitatea Poloniei avem acum de a face cu încercările Poloniei de a căuta soluții în afara continentului european, deci de a apela la Statele Unite”? Din păcate, răspunsul a fost ignorat de expertul german, însă discuția care a urmat și declarațiile acestui expert în timpul panelului m-au convins că mișcarea aceasta în Germania de a se acomoda cu unele interese rusești în Europa de Est pentru ca, în percepția lor, să se avanseze anumite interese germane, în special economice în relațiile cu Rusia, ea pare tot mai convingătoare și este deja imposibil de ignorat.”

Europa Liberă: Dar de ce vi se pare greșită această poziție a Germaniei, sau chiar ridicolă, cum ați afirmat?

Dumitru Mînzărari: „Dacă comparăm capacitatea militară a Rusiei cu capacitățile militare independente ale fiecărei țări a Uniunii Europene în parte, Rusia este superioară. Deci, o confruntare militară cu Rusia a oricărei țări luate individual ar aduce la o pierdere. Asta a și fost logica construirii Alianței Nord-Atlantice - să se consolideze capacitățile militare ale Europei de Vest, pentru a fi capabili să reziste unei posibile agresiuni a Uniunii Sovietice.

Dar modul în care Germania privește acum relațiile cu Rusia sugerează că deja nu mai există unitate în NATO privind necesitatea de a coordona interesele și capacitățile de securitate ale țărilor membre NATO contra unei posibile agresiuni din partea Rusiei. De ce este o idee greșită? Pentru că o astfel de politică din partea Germaniei va duce la dezamăgiri ale membrilor NATO, va duce la creșterea insecurității lor naționale și astfel se subminează NATO. O astfel de politică pune la îndoială însăși necesitatea Alianței Nord-Atlantice. Deja observăm România, acum Polonia - aceste țări nu au încredere suficientă că NATO va dori să vină să le protejeze teritoriile de o posibilă agresiune din Est și caută protecție peste Ocean, la Statele Unite. Deci, practic, o așa politică a Germaniei distruge unitatea europeană.

Nu invitația Poloniei către americani de a veni și a deschide baze militare pe teritoriul său distruge unitatea europeană, dar politica Germaniei de a [se] acomoda [cu] Rusia din contul intereselor unor membri ai Alianței, care sunt la frontierele de est ale Alianței Nord-Atlantice și ale Uniunii Europene.”

Europa Liberă: Ați afirmat că Guvernul Republicii Moldova ar trebui să excludă din discuția problemei de securitate, apărare națională acei actori din Germania care doresc, iată, această acomodare a Rusiei. Deci, cumva ar trebui să-i țină departe de procesul de reglementare transnistreană. Dar credeți că este posibil așa ceva, chiar dacă noul șef de Misiune OSCE, de exemplu, din Moldova e de naționalitate germană?

Dumitru Mînzărari: „Vreau mai întâi să explic logica din spatele acestei afirmații pe care am făcut-o. Însăși invitarea unor actori din Uniunea Europeană, actori occidentali, să se implice în negocierile pe problema transnistreană vine pentru a contrabalansa Rusia. Fiindcă în negocieri directe între Moldova și Rusia, capacitățile acestor doi actori sunt prea asimetrice. Deci, Moldova este extrem de inferioară în capacități militare, de securitate, diplomatice, intelectuale chiar, cu expertiză, în comparație cu Rusia. Și atunci invitând în acest format actori din Europa Occidentală, deci raţiunea din spatele acestei invitații ar fi fost de a contrabalansa capacitățile net superioare ale Rusiei. Însă în cazul în care acești actori occidentali văd oportunități naționale pentru ei din negocierile pe problema transnistreană și încep să-și promoveze aceste interese, care ar putea să nu se alinieze bine cu interesele Republicii Moldova, atunci prezența lor în format este periculoasă pentru interesele Moldovei.

Din câte înțeleg, scopul Republicii Moldova în negocierile transnistrene este de a-și restabili controlul administrativ și politic asupra regiunii transnistrene, a-și asigura suveranitatea sa politică și integritatea teritorială. Însă prin suveranitatea politică avem în vedere și libertatea de a lua decizii pe politica internă și externă. Atunci un model de federalizare pe care Rusia îl promovează și tot mai insistent, cu toate că nu prea deschis, este promovat de unii actori din Occident, inclusiv de unii actori germani; această federalizare ar duce la erodarea capacității suverane a Moldovei de a primi decizii pe politica internă și externă. În limbaj mai simplu, vor exista posibilități foarte solide pentru Rusia să blocheze aceeași integrare europeană a Republicii Moldova, folosind actori veto în interiorul politicii moldovenești.”

Europa Liberă: Dar chiar credeți că Germania este gata să sprijine un model de acesta rusesc de securitate regională, să deschidă cumva, împreună cu Austria şi Italia, ușa Rusiei?

Dumitru Mînzărari: „Cred că Germania dorește să promoveze soluții de consensus – cum ei le numesc – pe problema reglementării transnistrene. Şi realiste. În interpretarea germană, sunt soluții care vor fi acceptate și de Rusia, și de Republica Moldova. În tandemul acesta Rusia - Republica Moldova, Moldova este mai slabă și deci fără suport din exterior. Rusia ne poate presa să facem cedări Moscovei și dacă Germania nu se implică să contrabalanseze presiunile Rusiei, dar joacă într-un fel rolul de mediator mai mult și chiar este interesată ca o soluție să fie implementată irelevant, atunci pur și simplu Rusia ne va forța să acceptăm o soluție care va apărea din exterior ca o soluție de consensus.

Având această soluție, unii actori din Germania vor putea oferi mesajul că cooperarea cu Rusia poate fi constructivă, că se poate de ridicat sancțiunile contra Rusiei și astfel businessul german va putea continua afacerile economice cu Rusia. Piața Rusiei este o piață de desfacere foarte mare și este foarte atractivă pentru businessul german și nu doar businessul german. Deci, da, ca răspuns la întrebarea Dvs., cred, ba nu cred, sunt convins că există actori în Germania, Italia, Austria, care ar fi cointeresați să soluționeze conflictul transnistrean, indiferent dacă ar crea obstacole ulterioare pentru integrarea Moldovei în Uniunea Europeană, cu scopul de a slăbi sancțiunile contra Rusiei și de a permite businessului național să facă afaceri cu Rusia.”

Europa Liberă: Ca soluție, propunerile Dvs. sunt ca Republica Moldova să-și unească puterile cu Ucraina și să atragă americani în regiune. Ați spus că „presiunile nemților și italienilor pot fi contrabalansate doar prin intervențiile americanilor”. E posibil așa ceva, cel puțin în acest moment, când toată lumea cunoaște viziunea „de țară închisă” a actualului președinte american?

Dumitru Mînzărari: „Da, cred că este posibil. Șeful Misiunii OSCE în Republica Moldova, dl Claus Neukirch, este de naționalitate german, dar selecția lui la această poziție a avut loc inclusiv cu acceptul Republicii Moldova. OSCE, dar și oricare organizație internațională sunt de natură deliberativă, unde țările membre discută, iau decizii asupra soluțiilor de comun acord. OSCE este o astfel de organizație unde Moldova are dreptul la veto, poate să blocheze diferite decizii. În special în cazul numirii unui șef de misiune în Republica Moldova, Guvernul Republicii Moldova are o influență foarte mare și poate bloca candidații nedoriți. Deci ar fi fost foarte realist să selecteze alți candidați și faptul că dl Neukirch a fost numit în poziție înseamnă că Guvernul Republicii Moldova și-a dat acceptul, a acceptat candidatura dumnealui.

Dacă vorbim de atragerea americanilor, aveți dreptate că Statele Unite, cel puțin retoric, par să se distanțeze de la unele procese internaționale. Însă dacă ne uităm la fapte, administrația dlui Trump este destul de activă pe plan internațional. Putem spune, de exemplu, că administrația Trump s-a implicat mult mai mult în conflictul dintre Ucraina și Rusia, oferind arme letale Ucrainei, lucru pe care administrația precedentă a lui Obama refuza să îl facă.

Motivul din care am spus că ar trebui să ne unim eforturile cu Ucraina este că strategia guvernelor precedente, inclusiv a Guvernului actual, de soluționare a conflictului a fost greșită. Parțial a fost greșită din cauză că însăși strategia de soluționare a fost sub-optimală. De exemplu, am insistat tot timpul că este un conflict intern, astfel creând o insulație pentru ruși, de a suferi costuri adiționale pentru suportul acestui conflict. Dar avem de-a face cu o agresiune externă rusească mascată sub o formă de conflict proxim, adică e un conflict care folosește un actor intern – administrația de la Tiraspol în cazul dat. Și atâta timp cât insistăm că e conflict intern și nu este agresiune externă, prin aceasta noi insulăm, protejăm Rusia de presiunea externă. Asta este o greșeală.

A doua greșeală este că nu am încercat să prezentăm conflictul transnistrean ca pe un element al agresiunii hibride rusești în Europa de Est și să conectăm soluționarea conflictului transnistrean cu soluționarea problemelor de agresiune rusească contra Ucrainei, să le prezentăm în tandem. Pentru a face așa ceva ar trebui să cooperăm cu ucrainenii mai strâns. Din punctul de vedere al Occidentului, care vede problema ucraineană mult mai importantă, văzând aceste două subiecte în tandem, el va avea o valență mai mare și astfel se vor oferi resurse mai mari pentru soluționarea acestui conflict.

Dar va trebui să lucrăm diplomatic intensiv ca să convingem Occidentul, deci partenerii noștri din Occident, inclusiv Statele Unite, că conflictul transnistrean e foarte important. Și dacă de rând cu Ucraina spunem că conflictul transnistrean este un element al pericolului general rusesc contra Ucrainei, fiindcă este la frontiera Ucrainei, deci regiunea transnistreană, și că e gazda unui contingent de forțe militare rusești - când prezentăm problema sub această formă (dar repet, sunt necesare niște eforturi diplomatice de lungă durată și insistente, fiindcă tot timpul până acum am prezentat conflictul ca unul intern și acum, practic, trebuie să întoarcem la 180 de grade și să schimbăm natura conflictului, într-un fel, în viziunea interlocutorilor noștri occidentali), deci dacă vom face acest lucru, cu timpul se vor schimba percepțiile interlocutorilor noștri.

Un element al acestei strategii ar fi ca în tandem cu Ucraina să prezentăm și acțiunile militare rusești în Transnistria. Acesta ar fi un al treilea element al strategiei asupra căreia nu prea lucrăm. Deci, de pe urma acestor eforturi cred că ar fi foarte realist să atragem atât atenția Statelor Unite, cât și asistența militară și politică de la Washington, care, implicându-se, văzând în conflictul transnistrean un pericol pentru interesele sale în Europa, va pune presiune și asupra unor țări precum Germania și Italia să nu promoveze agende rusești în contextul discuției pe problema transnistreană. Este o strategie viabilă și cred că este de fapt unica pentru a avansa interesele Moldovei la etapa actuală, când există pericolul real ca Rusia să convingă diferiți actori din aceste trei țări – Germania, Italia, Austria – și potențial să atragă și alte țări, așa ca Ungaria, ca să genereze o inițiativă în interiorul NATO sau a Uniunii Europene de a rezolva conflictul după modelul rusesc.”