Piața turistică din R.Moldova înaintează cu o nouă provocare pentru amatorii de vacanțe și senzații neîncercate încă. Mouzenidis Travel Moldova și-a propus să includă Cipru în topul destinațiilor preferate de conaționalii noștri – iar ambiția este una, realmente, justificată. Cipru este o țară în care, odată ajunși, vă va fi greu să vă despărțiți de ea. Oameni cuminți și ospitalieri, marea azurie și liniștită, copacii încărcați cu portocale, palmieri zburliți de ușoare rafale de vânt, drumurile bune, mâncarea gustoasă și atmosfera calmă, care inspiră siguranță, te fac să încerci sentimente peste așteptări.

De acest lucru s-au convins reprezentanții mai multor companii turistice din Moldova în cadrul unui infotrip organizat recent pe insulă, de către Mouzenidis Travel Moldova în colaborare cu colegii lor din Cipru. Reporterii Deschide.MD au fost printre participanții acestui exercițiu, iar în perioada următoare vom publica mai multe materiale despre „Cipru – o nouă destinație de călătorie pentru turiștii din R.Moldova”. Cei interesați de oferte concrete sau promoții, găsesc toate răspunsurile „...și ceva în plus” (vorba cântecului) la oficiul din Chișinău al companiei Mouzenidis Travel, sediul aflându-se în imediata apropiere de Academia de Științe a Moldovei (str. Ion Vasilenco 38, oficiul nr.2). Până vom ajunge să vă povestim despre imaculatul care domnește în hoteluri, sau la gustoșeniile care guvernează în restaurantele cipriote, vom face o scurtă prezentare a insulei, dar și a Mouzenidis Travel - una dintre cele mai puternice companii turistice din Europa, după cum afirmă în interviul ce urmează directorul oficiului din Cipru, Elena Belskaya.

- Spuneți-ne câteva lucruri esențiale despre Mouzenidis Travel și de ce turiștii ar trebui să vă aleagă anume pe Dvs?

- Mouzenidis Travel este una dintre cele mai puternice companii turistice din Europa și lider pe piața turistică din Grecia. Are o reputație impecabilă, crescută pe respectul și răsfățul turistului nostru. Ea își începe începe activitatea încă în 1995, prin intermediul unei agenții mici, fondată de Boris Mouzenidis, un georgian cu rădăcini grecești, care revenise în Republică Elenă după destrămarea URSS

Astăzi, Mouzenidis este holding care, pe lângă filialele sale din peste 30 de țări europene, deține şi propriile companii de transport, de construcții, de alimentație, propriile unități de cazare și multe altele. 

Compania și-a deschis oficiu în Cipru acum trei ani și a importat aici, pe insulă, toată experiența sa de aproape 25 de ani în domeniul turismului. Avem o experiență bogată clădită pe muncă asiduă, pe greșeli din care am învățat și pe foarte multe momente de succes care i-au făcut fericiți pe clienții noștri. Atunci când am început să aducem turiști în Cipru, am început să dezvoltăm în paralel tot felul de servicii care nu erau pe piață: turismul pentru copii, turismul personalizat, turismul de holding. Departamentul nostru de rezervări lucrează cu toate hotelurile din Cipru, un alt departament se ocupă de organizarea evenimentelor corporative, iar pe lângă astea avem specialiști care organizează diverse conferințe locale și internaționale. O experiență aparte avem în tot ceea ce înseamnă turismul VIP. Numai pe parcursul anului trecut am organizat 120 de nunți, colectivul nostru fiind unul dintre cele mai bune din regiune la capitolul evenimente festive și organizarea vacanțelor pentru tinerii căsătoriți. Tot anul trecut am oragnizat zeci de botezuri pentru turiști de diferite naționalități. Acest lucru este posibil datorită diversității mari de biserici pe care le avem aici: ortodoxe, catolice, sunt chiar și biserici evreiești.

Un alt lucru care ne diferințiază de alte companii turistice este faptul că noi lucrăm anul împrejur. Având în vedere că insula este una cu o climă relativ blândă, noi avem turiști și în plin sezon de iarnă.

- Compania are un oficiu la Chișinău și, din câte cunoaștem, este lider în ceea ce privește vânzarea litoralului grecesc. Prin ce vă asemănați, prin ce vă deosebiți și cum colaborați?

- Relațiile noastre nu sunt de colaborare, ci familiale [n.r.: zâmbește]. Ne leagă politica corporativă, principiile de lucru, calitatea serviciilor și năzuințele mari pe care ni le punem în față. Ne sunăm ca între frați și ne ajutăm ca într-o mare familie pentru că dragostea față de brandul nostru anume așa ne facem să ne simțim. Oficiul din Cipru, de exemplu, a avut parte de foarte mare ajutor din partea colegilor de la Chișinău pentru a afla specificul turiștilor de acolo. Atunci când îți cunoști clientul, comunicare devine mult mai simplă, iar pachetele turistice se vând ca pâinea caldă.

- De obciei turiștii când aleg agențiile de turism pun preț de capacitatea companiei de a le rezolva anumite probleme care ar putea apărea în timpul vacanței. Cum stă la acest capitol Mouzenidis Travel?

- Noi suntem foarte loaiali turiștilor, iar serviciile sunt pe primul loc în politica corporativă a companiei noastre. Un lucru foarte important este că noi încheiem contracte fără sistemul „overbooking”. Asta înseamnă că turistul nostru niciodată nu va fi transferat la un alt hotel la altul din varii motive care pot apărea în timpul vacanței sale. Acest principiu îl scutește pe turist și de acele momente în care lui i se pun la dispoziție alte condiții decât cele pe care le-a comandat.

Avem o rețea mare de ghizi și de colaboratori în interiorul hotelelor de pe insulă. Prin urmare, turistul poate obține operativ răspuns la orice întrebare care îi apare. Avem inclusiv personal responsabil de sănătatea turiștilor chiar dacă aceștia sunt asigurați medical atunci când vin aici. Oamenii noștri au grijă să acorde ajutor medical primar sau să trimită un medic specialist în cazul unor afecțiuni mai complicate care pot apărea la beneficiarii serviciilor noastre.

- Am văzut că aveți o rețea mare și diversă de hoteluri partenere, chiar dacă  - așa cum ați spus mai sus – lucrați cu toate unitățile de cazare de pe insulă. După ce principii vă alegeți partenerii?

- În primul rând noi selectăm cele mai solicitate hoteluri în funcție de raiting și de numărul cererilor care vin anual din partea turiștilor. În al doilea rând, spuneam că nu acceptăm sistemul „overbooking”, care le permite hotelierilor să mute turiștii dintr-un hotel în altul, invocând diverse motive tehnice. În general, în Cipru sunt hoteluri foarte bune. O să găsiți unele servicii prestate în unități de cazare de trei stele pe care nu le veți găsi într-un hotel de cinci stele dintr-o altă țară. În plus, personalul nostru este prezent zilnic în fiecare hotel unde sunt cazați turiștii noștri ca să verifice dacă nu a intervenit vreo problemuță.

- Un alt lucru care m-a impresionat este luxul autobuzului cu care Mouzinidis Travel își transportă turiștii...

- Exact, autobuzul cu care călătoriți Dvs. în aceste zile este unul din clasa lux și el aparține companiei noastre. Cu astfel de unițăți de transport noi facem transferul tuturor clineților noștri. iI apropo, noi suntem singura companie care asigură conexiuni wi-fi în autobuz. 

Care este, în general, profilul turistului care alege Mouzenidis Travel? 

- În mare parte, clienții noștri sunt din Rusia și țările CSI, dar anul acesta, în premieră, noi am separat piețele, iar contractele cu turiștii din R.Moldova sunt prelucrate aparte. La fel se întâmplă cu turiștii din Ucraina, Georgia, Armenia și multe alte țări din Est. Colegii noștri din oficiul Mouzenidis Moldova ne-au spus că, de obicei, moldovenii preferă vacanțele de cinci stele cu totul inclus, iar noi încercăm să livrăm cât mai multe oferte anume din această categorie. O altă noutate a acestui an este faptul că oficiul de Cipru începe să recepționeze contracte din Vest: de exemplu, Polonia și Ungaria sunt țări cu care nu am lucrat până acum.

De obicei, cetățenii R.Moldova aleg destinații precum Turcia, Grecia sau Bulgaria. Ce ar trebui să știe ei despre Cipru și de ce le-ați recomanda această țară?

- Primul argument și cel mai convingător, probabil, este faptul că Cipru – care, apropo, este țară membră UE - e pe locul cinci în lume la capitolul siguranță și securitate publică. Aici, localnicii își lasă de multe ori casele descuiate sau mașinile parcate cu cheile în interior. Nu glumesc! Eu de foarte multe ori am pățit asta și nu sunt nici pe departe singura.

În doilea rând, ne referim la clima extrem de favorabilă care permite deschiderea sezonului de vară în luna aprilie și închiderea lui în luna de catifea, care înseamnă sfârșitul lunii octombrie – începutul lunii noiembrie. Aceeași climă blândă le oferă posibilitatea turiștilor să vadă aici, în plină stradă, toate fructele exotice pe care în R.Moldova le pot găsi doar în magazine: portocale, mandarine, mango, grape, lamâie, măsline și multe altele.

Trebuie să atragem atenția și asupra religiei. Ciprioții sunt foarte credincioși și pentru că ei sunt creștin-ortodocși, o să găsiți aici foarte multe biserici ortodoxe, canoanele cărora nu diferă foarte multe de cele din R.Moldova. Localnicii dezvoltă și o cultură frumoasă a vinului, a culinăritului, dar și foarte multe festivaluri care dau tonul sezonului.

Un alt aspect nu mai puțin important este comoditatea cumpărăturilor pentru că moneda națională este euro, iar turiștii nu trebuie să se încurce și să facă tot felul de calcule în minte de fiecare dată când vor să cumpere ceva.

Și bineînțeles, limba – o să găsiți aici, aproape în fiecare hotel, restaurant sau magazin vorbitori de rusă și engleză și chiar română. Asta se datorează inclusiv numărului mare de angajați în sfera serviciilor care sunt veniți din România, R.Moldova, Ucraina, Rusia și altele țări apropiate turiștilor moldoveni.

- Dar cum sunt prețurile produselor la tejghea, sau în magazine?

- În general, Cipru este o țară cu prețuri medii. Evident, așa cum este peste tot în lume, costul produselor diferă în funcție de originea lor, dar vă pot da niște prețuri de referință ca să vă faceți o concluzie elementară: O cafea locală este în jur de doi euro. Mâncarea fast-food costă în jur de 3,5-4,5 euro. Un litru de benzină costă în jur de 1,1 euro.

Aici, sunt foarte întrebate tavernele unde se manâncă pește. În ele, o masă copioasă cu pește, salată și o sticlă cu vin se ridică la circa 60 de euro pentru două persoane.

- Dar pentru iubitorii de shopping, ce poate oferi Cipru ?

- O să găsiți branduri cipriote, evident și mărci grecești sau europene, dar cel mai mult sunt întrebate brandurile britanice, or cele din urmă să le găsiți mai rar în alte orașe europene și chiar în Milano, considerată capitala modei.

- În opinia Dvs, Ciprul are vreun minus?

- Da, unul mare! Cei care vin aici, nu prea vor să mai plece!!!

- Vă mulțumim pentru interviu!

Date de contact, Mouzenidis Travel

Str. Vasilenco, 38, 
Tel: +373(22)874747 +373(22)929288
Pentru agenții: 079974748, 078874747
Pentru turiști: 068847471, 060148484

P.