Creative & Bright este o companie de consultanță în business având capital românesc este specializată în crearea și implementarea unor programe ample de wellbeing, teambuilding și training. Clienții companiei sunt companii multinaționale din domenii precum finance-banking, FMCG, IT&C, Aututomotive, Agro, Pharma.

1.    Care sunt cele mai mari provocări actuale pentru industrie?

Probabil una dintre cele mai mari provocări este faptul că marile companii, care au experiență în implementarea programelor de training, înțeleg valoarea trainingul și știu să evalueze un program de calitate, internalizează din ce în ce mai mult acest proces, prin dezvoltarea de specialiști inhouse, sau platforme de e-learning.

2.    Cum arată programele de welbeing în 2019, pe ce piloni lucrăm și cât investesc companiile în astfel de programe?

În programele de wellbeing, încă, se investește mult prea puțin, nu știm să implementăm un program coerent și suntem  la nivelul de „nice to have”. În general, se merge pe pilonul de sănătate fizică – nutriție, yoga, pilates, ergonomie etc.

3.    Povestește-ne puțin despre PCM - instrumentul de diagnoză pe care voi îl folosiți în programele de welbeing. Pe ce pune accent, cum funcționează și la ce rezultate ne putem aștepta aplicându-l?

PCM-ul este unul dintre cele mai puternice instrumente de dezvoltare personală, în opinia mea. Pe noi ne ajută să înțelegem care care sunt tipologiile de personalitate din organizații, nevoile psihologice și astfel înțelegem care sunt activitățile relevante și de impact pentru fiecare. Rezultatele sunt foarte bune, căci nu mergem pe ce este la modă, ce credem că ar funcționa și ce funcționează cu adevărat pentru fecare angajat.

4.    Mindfulness pare să fie un buzz word anul acesta, ceea ce implică un nivel ridicat de stres la locul de muncă. Crezi că angajații simt tot mai mult nevoia de deconectare, de detașare de locul de muncă? De ce?

Cred că fiecare dintre noi, în calitate de angajați avem nevoie să învățăm cum să fim mai performanți, cum să ne menținem un nivel ridicat de energie și să ne ducem la bun sfârșit sarcinile. După ce învățăm să facem asta nu cred că vom mai avea probleme legate de statul peste program. Cât despre partea de stres, el există în viețile noastre fie că vrem sau nu vrem, ce face diferența este cum gestionăm situațiile din viață noastră, cum gestionăm presiunea etc. Noi suntem cei care punem presiune mai mare sau mai mică, în funcție de cât de orientați pe soluții suntem. 

5 .    Ați implementat recent în Republica Moldova programul Face it till you make it. Spune-ne mai multe despre acesta. Care sunt abilitățile de comunicare pe care participanții ar trebui să le aplice în urma acestui curs?

În cadrul acestui curs producem o schimbare de paradigmă și anume: participanții înțeleg că emoțiile sunt peste tot. Cu toate acestea, în afaceri, ele sunt rareori încurajate sau vorbite. Avem nevoie de interacțiunile umane pentru a construi conexiuni, a avea încredere unii în ceilalți și în același timp avem nevoie de performanță. Este posibil să le faci pe ambele în același timp.

Emoția conduce conexiunea. Acesta este motivul pentru care readucerea emoțiilor la afaceri este esențială și nu este necesar să o complicăm prea mult. Dacă suntem mai proactivi în acest domeniu, îi vom ajuta pe oameni să managerieze mai bine emoțiile, aceptandu-le, înțelegând impactul lor și de asemenea controlându-le.

Acest lucru se întâmplă în Face it till you make it. Oamenii se redescoperă, se conectează la emoțiile lor și unii la ceilalți. Construiesc astfel relații bazate pe încredere, fără să mai fie nevoiți să facă "jocuri politice".

6.    Care sunt așteptările angajaților în raport cu angajatorul și reciproc?

În marea majoritate, așteptările sunt legate de respect reciproc, responsabilitate și asumarea responsabilității și loialitate reciprocă. Din păcate, de multe ori, în companii, managerii se ascund în spatele unor concepte abstracte și „note de subsol” și uită să tragă cortina și să discute deschis și transparent cu oamenii din echipa și mai ales să le aprecieze eforturile.

7.    Din experiența voastră în companii, când vorbim despre implicare, ce îi mai determină pe angajați să rămână loiali unui angajator în context dinamic și al transformărilor digitale?

Cum ar putea o companie să promită un mediu stabil pentru angajații săi? Faptul că ei cred în viziunea companiei și fac parte din misiunea ei. Aici aș menționa cele 3 lucruri care fac un angajat să fie implicat: ceea ce face să aibă semnificație/să conteze, să-i placă/să fie interesant și să fie parte dintr-un scop mai înalt decât cel personal. Dacă vorbim de siguranță, siguranță vine din interior și nicidecum din exterior.

8.    În ce direcție crezi că va evolua piața de teambuilding & training anul viitor?

Sper în direcția pozitivă: adică cât mai multe programe relevante de training, transparență în alegerea furnizorului și respnsabilitate față de acest aspect din partea celor care fac alegerea, iar pe teambuilding programe inedite, creative care să aducă multă distracție în rândul participanților.

9.     Ce îți dorești să vezi mai mult în industria din care faci parte?

Dorința sinceră de a dezolta anagajații, preocupare permanentă pentru a susține oamenii performanți, fără prea multe jocuri de culise. Onestitatea și modestia managerilor sunt niște plusuri mari în companii și sperăm să găsim asta din ce în ce mai mult.