Fostul lider al partidului „PRO MOLDOVA” vine cu primele declarații după decizia de a se retrage de la șefia formațiunii. În cadrul unui interviu, politicianul anunță motivul pentru care a decis să renunțe la funcția de președinte, dar și vorbește despre planurile de viitor.

- Dle Andrian Candu, de ce ați decis să vă retrageți de la șefia PRO MOLDOVA?

Andrian Candu: Am început scurta carieră de lider de partid cu un obiectiv foarte clar - să plece Dodon. Cu el am luptat în toată această perioadă de timp. Iată că după plecarea lui, cu simțul lucrului bine făcut, pot să-mi iau timp pentru a reveni la cariera pe care am construit-o cu succes până la intrarea în politică, și anume în domeniul consultanței.

Aș putea accepta să împart reușita plecării lui Dodon cu alți actori, încă activi, dar decât să ne măsurăm în lucruri trecute, mai bine primiți asigurările mele că, oricând mai aveți nevoie să scăpăm țara de cineva care începe să vadă Moldova ca pe propria moșie și să uite cât de greu a fost să ajungem la un sistem democratic de guvernare, oamenii pot conta pe mine.

- În această perioadă mai mulți lideri politici părăsesc scena. De ce acum?

Andrian Candu: Sigur că nu plec din dorința de a coborî într-un rând cu alții care pleacă. Eu mă retrag pentru că sunt un om de acțiune și, dacă nu am teren acum în politică, nu stau să aștept să se schimbe vremea, ci vreau să construiesc și știu că o pot face în afaceri. Este o decizie pe care am luat-o cu mai multe luni în urmă, dar a fost nevoie de timp să discut cu echipele PRO MOLDOVA pentru a identifica în comun cum asigurăm gestionarea formațiunii și continuarea activității începute. Să nu uităm că PRO MOLDOVA este un partid tânăr, care nu a fost lăsat să participe cu propriul candidat în alegerile prezidențiale și care a fost una dintre puținele formațiuni politice care a avut înțelepciunea să nu intre în cursa pentru alegerile parlamentare anticipate, extrem de tensionată și redusă la un fel de reconfirmare a rezultatelor prezidențialelor.

Am înțeles atunci că orgoliile unor foști aliați erau atât de umflate, încât a devenit contagios și nu au lăsat loc pentru ceilalți candidați. Rezultatele alegerilor au confirmat că am avut dreptate.

Acum, este potrivit să lăsăm noua guvernare să-și implementeze promisiunile generoase făcute oamenilor. Eu sunt pregătit să pun umărul, cu tot ce știu mai bine, dacă îmi va fi solicitată expertiza, dar nu vreau să o fac dintr-o poziție de demnitate publică.

- Este cumva această decizie legată de reținerile mai multor foști apropiați ai guvernării democrate?

Andrian Candu: Dacă aș ajunge în halul în care să mă tem și să mă ascund, aș fi fost demult strivit de eroii care nu obosesc să ne elibereze și să ne curețe din 2019 încoace. Eu am fost în opoziție parlamentară și am ajuns să-mi răspundă președintele live și agresiv. Credeți că nu s-a încercat să se acționeze, în acea perioadă, prin presiuni politice în procuratură sau ANI? Sigur că au încercat și ar putea să mai încerce. Nu subestimez prostia, aroganța și dorința de a sluji a unor funcționărași, dar niciodată nu am tremurat, nu am luat decizii sub presiunea fricii și nici acum nu am niciun motiv să o fac. Până și propaganda care a încercat să mă transforme în arhitectul relelor din Moldova a eșuat. Vă asigură că, orice tentativă de mă constrânge va eșua asemeni celor din trecut, chiar mai zgomotos de acum înainte, pentru că sunt liber de politică și îmi permit să-mi apăr numele utilizând toate instrumentele pe care un sistem democratic le pune la dispoziția cetățenilor săi.

- Ce veți face în continuare?

Andrian Candu: Fac ce am promis anterior: fac locuri de muncă, dau salarii bune, aduc investitori în Moldova, expertiză și consultanță. Nu am schimbat nimic, poate doar scara, dar și aceasta este o chestiune de timp.

- Vă mulțumim!