Semne diacritice

Un articol publicat la 5 aprilie de agenția rusă de știri RIA Novosti, intitulat „Ce ar trebui să facă Rusia cu Ucraina”, a atras atenția presei internaționale ca o posibilă reflectare a adevăratei cauze care l-a determinat pe Putin să bombardeze „poporul frățesc” din țara vecină. Citind textul din RIA Novosti, ne putem edifica cum a apărut și ce se subînțelege prin termenul inadecvat „denazificare” pus în circuit de Putin cu ocazia „operațiunii militare speciale”, intrigând și scandalizând toată lumea, scrie Nicolae Negru într-un editorial pentru Ziarul Național. 

Acum un an, autorul, Timofei Sergheițev, „polittehnolog, scriitor și filosof”, a publicat, pe pagina aceleiași agenții, un material în care anticipa ca „inevitabil” războiul ruso-ucrainean, atribuind Ucrainei intențiile agresive, „rusofobie internă și externă”, prezicându-i „soarta Germaniei postbelice”. Azi, Sergeițev, care e și autor de scenarii, pare să-și dezvolte „scenariul” și unele idei anunțate atunci, stăruind în mod special asupra necesității de a „denazifica” Ucraina. În interpretarea sa, din care, avem temei să credem, s-a inspirat și Putin, „denazificarea” înseamnă de fapt „dezucrainizarea” și „dezeuropenizarea” statului vecin, transformarea acestuia într-un teritoriu sub deplina stăpânire ideologică și politică a Rusiei.

Autorul consideră că „ucrainismul” populației din teritoriile istorice ale Malorossiei (Rusia Mică) și Novorussiei (Rusia Nouă) „a fost umflat în mod artificial de către puterea sovietică”. Nu se explică de ce ar fi avut nevoie regimul comunist să consolideze „componenta etnică a autoidentificării” populației ucrainene, dar aflăm că după dispariția URSS acest „etnocentrism artificial” ar fi trecut în folosința Occidentului, care, la rândul său, l-ar îndrepta împotriva Rusiei.

Ucrainizarea, pentru Sergheițev, e sinonimă cu nazificarea. El e convins că, spre deosebire, de exemplu, de Georgia și țările baltice, Ucraina nu este posibilă ca stat național, iar încercările de a-l „construi” duc în mod inevitabil la nazism, deoarece „ucrainismul este o construcție antirusă artificială, lipsită de un conținut civilizațional propriu, e un element subordonat unei civilizații străine”. De unde rezultă că, insistându-se asupra folosirii limbii ucrainene, asupra dezvoltării culturii ucrainene, asupra suveranității și independenței Ucrainei, se lucrează în mod automat împotriva limbii și culturii ruse, împotriva Rusiei.

De aceea, nu e suficient să fie efectuată „debanderizarea”, elementul banderist fiind doar „executantul și perdeaua, camuflajul pentru proiectul european al Ucrainei naziste; de aici și dezeuropenizarea ei inevitabilă”. Aplicându-se forța militară, ucrainismul trebuie întors „în granițele sale firești” (regiunile vestice ale Ucrainei) și lipsit de „funcționalitatea sa politică”, adică de posibilitatea de a se împotrivi rusificării.

Din unghiul de vedere al autorului, faptul că nu există niciun partid nazist la guvernare, nici fuhrer, nici legi rasiale (decât ca „represiuni împotriva limbii ruse”), nu e dovadă că în Ucraina nu există nazism. Acesta se dezvoltă liber pe fundamentul rasismului european și american. Nazismul ucrainean, afirmă Sergheițev, este „mascat de tendința spre „independență” și calea europeană (occidentală, proroamericană) de „dezvoltare” (în realitate - spre degradare)”, iar „Occidentul colectiv este proiectantul, sursa și sponsorul nazismului ucrainean”, care prezintă „pentru pace și Rusia o amenințare nu mai mică, ci mai mare decât nazismul de sorginte hitleristă”. „Denazificarea” Ucrainei trebuie efectuată fără compromisuri de tipul „NATO - nu, UE - da”, enunță autorul, făcând în mod evident aluzie la ideea lui Zelenski de a renunța la NATO, cerând însă admiterea Ucrainei în UE.

În condițiile unui cenzuri stricte a materialelor referitoare la „operațiunea militară specială” din Ucraina, apariția unor asemena elucubrații pe siteul unei agenții controlate de statul rus ar fi fost imposibilă fără acceptul Kremlinului. Autorul detaliază în mod evident ceea ce nu a exprimat până la capăt Putin anunțând „denazificarea” Ucrainei. Aceasta nu înseamnă doar „lichidarea” tuturor liderilor ucraineni, a armatei ucrainene, a infrastructurii militare, informaționale, educaționale, eliminarea materialelor didactice și interdicția programelor educaționale ucrainene de toate nivelurile, publicarea de liste ale „colaboraționiștilor cu regimul nazist”, ci și aplicarea muncii forțate (pentru cei absolviți de pedeapsa capitală sau închisoare), constituirea organelor permanente de denazificare pentru o perioadă de 25 de ani și, firește „instalarea spațiului informațional rusesc”.

Impresia că nu numai Putin și anturajul său, ci și majoritatea rușilor au pierdut simțul realității, e întărită de reacția entuziasmată a cititorilor RIA Novosti, care comentează articolul în cauză. Renunțarea la asediul capitalei ucrainene, retragerea armatei ruse din regiunea Kiev nu pare să-i clintească din convingerea că Ucraina trebuie dezucrainizată. Dezvoltând ideea lui Putin, despre necesitatea „denazificării” Ucrainei cu „miturile ei” vorbește și ex-președintele rus Dmitri Medvedev. Statul ucrainean stă în calea proiectului rus de edificare a unei „Eurasii deschise, de la Lisabona la Vladivostok”, consideră el.

Dacă armata rusă ar reuși să spargă scutul ucrainean, nu e greu de ghicit, prin analogie, că Putin ar anunța ca obiectiv pentru „operațiunea militară specială” din Republica Moldova „deromânizarea” ei și stoparea cursului european.