Comemorarea zilei istorice de 9 mai în Republica Moldova devine pentru fiecare cetățean moldovean un test autentic de apartenență la tabăra interesului național și a pacifismului umanist, sau la tabăra războiului și a coloanei a cincea antinaționale în societatea moldovenească. Și această lecție a istoriei mulți dintre cetățenii moldoveni încă urmează s-o însușească în toată profunzimea ei...

La începutul lui mai 1945 se dădeau ultimele lupte ale celui de al Doilea Război Mondial în Europa. Germania nazistă suferea o înfrângere irevocabilă în fața forțelor armate ale coaliției antihitleriste și acest final urma să fie „oficializat” printr-un act al capitulării. Primul document al capitulării Germaniei a fost semnat la începutul zilei de 7 mai 1945, în Franța, la Cartierul General Aliat de la Reims, de către reprezentanții alianței antihitleriste. Însă Stalin a rămas nesatisfăcut de condițiile în care a fost semnat actul capitulării, el considerând că Germania trebuia să capituleze doar în fața împuternicitului comandantului suprem al Armatei Roșii. La insistența lui Stalin, actul de la Reims a fost considerat doar unul preliminar, ceremonia finală a capitulării fiind transferată la Berlin, unde se afla cartierul general al mareșalului Gheorghi Jukov. În acest fel, în ziua de 8 mai, reprezentanții URSS, Regatului Unit, Franței, SUA și delegația germană au sosit la Potsdam, suburbia Berlinului, unde au semnat actul final al capitulării necondiționate a Germaniei, care a intrat în acțiune la ora 23:01 ora Europei Centrale, pe 8 mai. În acel moment, Moscova deja trecuse pe 9 mai, respectiv, de atunci occidentul marchează sfârșitul războiului mondial în Europa pe 8 mai, iar în URSS ziua Victoriei a fost desemnată pentru 9 mai.

Moscova a depus eforturi propagandistice pentru a mușamaliza alianța sovieto-nazistă în prima fază a celui de al Doilea Război Mondial

La această diferență între occidentali și sovietici în abordarea cronologiei războiul al doilea mondial se adaugă și interpretarea diferită a începutului lui. Pentru occidentali, războiul datează din 1939, când Germania a atacat pe 1 septembrie Polonia, URSS atacând Polonia alături de germani pe 17 septembrie. Tradiția ideologică sovietică, preluată de Rusia de azi, marchează „Marele Război pentru Apărarea Patriei”, care începe pe 22 iunie 1940, când Germania a atacat deja Uniunea Sovietică. Această dihotomie cronologică se explică prin faptul, că între 1 septembrie 1939 și 22 iunie 1940, URSS, fiind în alianță cu Germania lui Hitler, a ocupat pe cale militară jumătate de Polonia, Țările Baltice, o parte din peninsula Karelia de la Finlanda și, desigur, Basarabia, teritoriul României dintre Prut și Nistru. Moscova sovietică, tot așa ca și cea post-sovietică, a depus eforturi propagandistice enorme pentru a mușamaliza alianța sovieto-nazistă în prima fază a celui de al Doilea Război Mondial, tot așa cum și atrocitățile feroce ale regimului sovietic în teritoriile ocupate în cârdășie cu Hitler, identice cu cele ale naziștilor în teritoriile ocupate de Germania, masacrul de către sovietici a prizonierilor polonezi de la Katyn, fiind un exemplu din cele mai distincte în acest sens.

Indiscutabil, victoria asupra fascismului german, militarismului japonez și sateliților lor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, este un eveniment remarcabil în istoria lumii și o pagină glorioasă în istoria civilizației. Tornada de foc a acestui război a cuprins întinderile vaste ale Europei, Asiei și Africii, a durat 6 ani și a implicat 61 de state cu o populație de 1 miliard 700 de milioane de oameni, aproximativ 80% din numărul total al oamenilor care trăiau atunci pe planetă. Aproximativ 120 de milioane din populația cea mai aptă de muncă a fost mobilizată în forțele armate, iar luptele au avut loc pe teritoriul a 40 de țări.

Războiul împotriva Ucrainei a fost anunțat acum un an, de 9 mai

Este adevărat că Uniunea Sovietică a suferit cele mai mari pierderi umane iremediabile în acest război, ele ridicându-se la 26,6 milioane de oameni. Dintre aceștia, 8,6 milioane de militari ai Armatei Roșii și Marinei au murit pe fronturi. Aproximativ 4,5 milioane au fost luați prizonieri. Dintre aceștia, doar 1,8 milioane de oameni s-au întors în patria lor după război. Acest sacrificiu enorm adus pe altarul biruinței în al Doilea Război Mondial și ziua Victoriei, care este sărbătorită în Rusia pe 9 mai, a provocat abordări în contradictoriu asupra semnificației istorice a acestor evenimente. Una dintre aceste controverse a fost lansată de președintele rus Vladimir Putin, care a ținut un discurs în cadrul paradei victoriei de pe Piața Roșie din Moscova, pe 9 mai 2021, vorbind despre încercările anumitor forțe de a „rescrie istoria” și că poporul sovietic „era singur pe calea dificilă, eroică și sacrificială către Victorie”, parcă uitând de aliați. În plus, în discursul său, Putin a decis să-și amintească de Ucraina modernă, spunând că „tot felul de radicali” încearcă să „pună în serviciu” „o mare parte din ideologia naziștilor”. Atunci puțini au fost acei, cine au acordat atenția cuvenită acuzațiilor președintelui Putin despre pretinsa ideologie nazistă în Ucraina, ele urmând într-un răstimp de mai puțin de un an să crească până la dimensiunea unui casus belli împotriva țării vecine.

Defel întâmplător, Vladimir Putin, a folosit solemnitățile de 9 mai pentru a lansa acuzele despre nazismul care, chipurile, a devenit familiar Ucrainei de azi. Semnificația zilei Victoriei este folosită de actuala propagandă a Moscovei în încercarea speculativă de a echivala agenda istorică cu discursul și practica politică actuală a regimului Putin. Însă devine tot mai complicat de ascuns faptul că, în ultimele două decenii, ziua de 9 mai, în redacția Moscovei, a devenit, în primul rând, o sărbătoare de propagandă a Kremlinului și mai puțin de comemorare a victimelor celor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial.

Simboluri reinventate cu iz de propagandă

După prăbușirea Uniunii Sovietice și a ideologii comuniste de stat, Moscova s-a trezit într-un vid simbolistic, în condițiile lipsei de claritate cu privire la fundamentul istoric și ideologic al noii puteri de stat în sine. Vechile stereotipuri și simboluri ideologice sovietice s-au devalizat, iar Kremlinul a început febril să caute substituirea lor, ciocnindu-se de faptul că este foarte greu să renunți la simboluri vechi, înlocuindu-le cu ceva principial nou. Așa în statul rus a apărut imnul sovietic reproiectat, steagul țarist readus, așa a fost reanimat și umflat până la dimensiuni surrealiste cultul sovietic al Marelui Război Patriotic.

Timp de 20 de ani Stalin a suprimat forța soldatului sovietic eliberator

Propaganda Kremlinului defel nu s-a complexat din cauza contrarietății istorice privind tradiția omagierii zilei de 9 mai, care în timp nu a fost întotdeauna la același nivel oficial. După prima paradă a Victoriei din 24 iunie 1945, la Moscova, în următorii 20 de ani nu s-au organizat astfel de parade. Stalin se temea de popularitatea și demnitatea personală crescută a mareșalilor, generalilor, ofițerilor și soldaților – biruitori în războiul împotriva fascismului. Pentru a reinstala frica generalizată – baza puterii lui personale, Stalin a declanșat un nou val de represiuni în societatea sovietică postbelică. El a făcut tot posibilul pentru a minimiza gloria soldatului biruitor în război, acei dintre ei care au fost capturați de germani au fost exilați în Siberia după război ca trădători, iar soldații schilodiți în război au fost deportați în masă din principalele orașe ale țării în locuri îndepărtate de reședință. Pe acest motiv, 9 mai în Uniunea Sovietică nu a fost o zi festivă până în 1965. Un cult puternic al războiului a fost deja lansat în epoca Brejnev, care din considerente de consolidare a puterii personale, a umflat până la grotesc propriul rol în război. În perioada post-sovietică, acest cult a devenit un adevărat pilon politic al pretinsului rol hotărâtor și chiar unic al poporului rus în victoria asupra fascismului, o formă de justificare a pretențiilor de superioritate a Rusiei în plan internațional.

Panglica bicoloră - acțiune subversivă împotriva suveranității statale a fostelor republici sovietice

În condițiile când Rusia nu excela în planul dezvoltării economice și tehnologice, când nivelul și calitatea vieții ale cetățenilor ruși nu concura cu țările dezvoltate, regimul politic de la Moscova avea nevoie de un argument major de măgulire a orgoliului național. De aici provin paroxismele propagandistice privind rolul Rusiei în război, inclusiv inventarea simbolurilor artificiale, care nu au fost utilizate pe timpul războiului. Astfel, doar în 2005, la inițiativa ideologului de atunci al Kremlinului, Vladislav Surcov, în Federația Rusă a fost pe larg introdusă în uz panglica Sfântului Gheorghe ca simbol al victoriei asupra Germaniei naziste, demarând de atunci o acțiune anuală de distribuire a panglicilor în rândul populației.

Cu o agresivitate deosebită panglica bicoloră, proaspăt inventată de propaganda Kremlinului ca simbol al Victoriei, a fost impusă în fostele republici sovietice, în așa fel sugerându-se la nivel de subconștient unitatea fostului spațiu sovietic. De fapt, a fost și este a acțiune subversivă împotriva suveranității statale a fostelor republici sovietice – astăzi state independente, prin impunerea simbolurilor imperialiste ale fostei metropole. Nu în zădar, așa state ca Ucraina, Belarus, Kazahstan de la bun început au refuzat utilizarea panglicii ruse în calitate de simbol al Victoriei în războiul împotriva fascismului. Iar din 2014, în urma anexării Crimeii, îndeosebi din 2022, în urma războiului Rusiei împotriva Ucrainei, panglica Sfântului Gheorghe a devenit un simbol militarist rus asociat războiului.

Panglica repetă traseul istoric al svasticii naziste

Victoria asupra fascismului în cel mai sângeros război din istoria omenirii, pe bună dreptate este comemorată în toată lumea ca un eveniment de rezonanță umanistă deosebită. Este o blasfemie ca acest eveniment și toată simbolistica din asociere, să fie folosite cu scopuri de propagandă a războiului, cum face acest lucru astăzi Moscova imperialistă în Ucraina prin utilizarea de către soldații ruși invadatori a panglicii Sfântului Gheorghe. Kremlinul, prin politica sa de război, a aruncat panglica bicoloră în derizoriu, prefăcând-o din simbol al biruinței asupra fascismului german, în simbol al ocupantului rus. Panglica bicoloră repetă traseul istoric al svasticii naziste, care a fost folosită în simbolistica sovietică în anii 20 ai secolului trecut, dar a devenit categoric indezirabilă după ce s-a prefăcut în simbol distinctiv al fascismului german.

Un test de apartenență la tabăra interesului național și a pacifismului umanist

În Republica Moldova guvernările antinaționale pro-Kremlin, neprotejând segmente largi ale populației de efectele nocive ale propagandei ruse, au modelat mentalul colectiv în conformitate cu interesele imperialiste ale regimului actual de la Moscova. Încercările timide ale guvernării proeuropene de la Chișinău de a se opune propagandei războiului prin interzicerea prin lege a simbolurilor asociate cu războiul, necesită un efort susținut de lungă durată, asociat cu o politică informațională masivă de deșteptare a populației în spiritul adevărului istoric. Tot atât de necesară este și delimitarea la nivelul organelor coercitive a statului a cetățenilor de rând, mulți dintre ei victime a propagandei ruse, de activiștii politici, promotori conștienți și cointeresați ai simbolurilor războiului. Astăzi propagarea de către politic a simbolurilor războiului, interzise prin lege în Republica Moldova - panglica bicoloră, Z și V, este un indice distinct de apartenență la coloana a cincea a imperialismului rus și o sfidare deschisă a siguranței naționale. Comemorarea zilei istorice de 9 mai în Republica Moldova devine pentru fiecare cetățean moldovean un test autentic de apartenență la tabăra interesului național și a pacifismului umanist, sau la tabăra războiului și a coloanei a cincea antinaționale în societatea moldovenească. Și această lecție a istoriei mulți dintre cetățenii moldoveni încă urmează s-o însușească în toată profunzimea ei. 

Anatol Țăranu
doctor în istorie, comentator politic