Semne diacritice

Pe 9 mai s-a văzut, o dată în plus, vulnerabilitatea aproape fatală a statului Republica Moldova în fața propagandei și diversiunii ruse. Nicăieri în spațiul postsovietic, nici măcar în Belarus, panglica neagră-portocalie, simbol al militarismului, excepționalismului și șovinismului rus, pătat cu sânge ucrainesc, nu a fost expusă atât de sfidător și agresiv, ca pe plaiul nostru „mioritic”, încălcându-se în mod flagrant legea adoptată recent de Parlament, scrie Nicolae Negru într-un editorial pentru Ziarul Național

„Statalitatea” a primit astfel o palmă răsunătoare, a fost umilită în văzul lumii. Orașele noastre, Chișinăul în primul rând, arătau de 9 mai ca orașele ucrainene Melitopol, Mariupol, Herson, aflate sub ocupația armatei ruse. Nu se poate ignora faptul că psihoza militaristă, ajunsă la limitele fanatismului, a cuprins o bună parte din cetățenii Republicii Moldova. Ei acceptă justificările crimelor de război, a genocidului comis de armata rusă în Ucraina, ei cred că Putin nu a avut altă ieșire, decât să pornească război împotriva celor pe care îi numește „popor frățesc”, că ucrainenii trebuie bombardați și omorâți până și de Paști, până și de „Ziua Victoriei”, pentru a fi eliberațide „nazism”.

Cea de-a șasea poruncă - „nu ucide” - s-a dovedit a fi o frază goală pentru mulți dintre apărătorii locali ai „valorilor tradiționale și ai credinței ortodoxe”. Desele excursii pe Muntele Athos nu i-au făcut mai „creștini” pe Dodon și tovarășii săi. Dacă mâine armata rusă va bombarda Chișinăul, ei vor aplauda fiecare țintă lovită, îi vor aștepta pe „eliberatori” cu pâine și sare, cu buchete de flori. Ei vor alcătui liste de „naziști”, înscriind în ele nu numai unioniștii, ci și adepții convinși ai integrării europene. Căci, din punctul de vedere al Moscovei, aderența la UE și reunirea cu România sunt mișcări în același sens, se suprapun. Și nu poți spune că nu e așa, confruntarea dintre primi și ultimii e în interesul Rusiei, care, de altfel, s-a răzgândit, nu mai acceptă intrarea Ucrainei în UE.

Putiniștii profită de pluralism și democrație pentru a îndreptăți și legitima ura, războiul, șovinismul, imperialismul, genocidul - al ucrainenilor, deocamdată, dar va veni și rândul altor popoare, - pentru a instaura, în ultima instanță, un regim criminal, antidemocratic, antioccidental, cleptocrat, ca în Rusia.

Dodon și tovarășii săi „panglicari” trebuie pedepsiți pentru încălcarea legii. Ideea integrării euroasiatice poate fi legitimă doar dacă purtătorii ei se dezic de Putin, denunță invazia, crimele de război și genocidul din Ucraina. Nu se poate ca Putin să fie sancționat și izolat în Europa, iar putiniștii să fie lăsați să-și facă de cap în Republica Moldova sub paravanul „libertății de exprimare”.

Dacă dorim să construim un stat de drept, primul lucru pe care trebuie să-l facem e să aplicăm legea.