Acest act de viol al Rusiei a coincis cu războiul de agresiune contra RM în 1992, a continuat cu readucerea Interfrontului și socialiștilor (PSM-Edinstvo) la guvernare (1993-1994-1998), în urma cartelului agreat de nomenclatura post-comunistă (Lucinschi-Sangheli-Snegur), după care evoluțiile politice au degenerat în RM spre un model de ”finlandizare” dorit de Rusia în RM pe 5 direcții de bază:

  1. preluarea controlului efectiv asupra sistemului energetic (transformarea unor datorii fictive în pachete de control în SA Moldovagaz, transmiterea în folosință gratuită a gazoductelor),
  2. condiționarea evacuării trupelor militare ruse de principiul ”sincronizării” cu procesul de reglementare politică a conflictului transnsitrean (Primacov, 1997, Kozak, 2003),
  3. instalarea unei guvernări pro-Kremlin printr-un partid comunist (Voronin, 2001-2009), în tandem cu partide satelit (PD, PPCD, PSL),
  4. ”cleptocratizarea” RM prin includerea sa activă în ”landromatul rusesc” și destabilizarea sectorului financiar-bancar (2013-2016),
  5. promovarea unui model de integrare prin recunoaștere a Trasnistriei (Steinmeier 2016, Fratini, 2017, Kozak, 2019), care ar impune Tiraspolul în calitate de ”decident esențial” asupra modelului de guvernare în Moldova.

Tot așa cum războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina este o formă de coerciție militară pentru a obține și păstra controlul hegemonic asupra statului și societății ucrainene, neutralitatea auto-declarată de RM în 1994 a fost o formă de legitimare a unor cedări strategice din partea Chișinăului, fără a i se oferi nimic în schimb. O pace strâmbă ca o otravă lentă. Aceste cedări au făcut parte din modelul de ”finlandizare” aplicat de Rusia în RM. Ele au fost nocive pentru interesul național și au împiedicat dezvoltarea normală și armoniasă a cetățenilor RM spre libertate și bunăstare. Multe dintre elementele acestui model mai sunt prezente și astăzi în discursul actualei guvernări, fie sub tema ”neutralității”, fie al ”lipsei de alternative în sistemul energetic” ori prin referințele la vestustul format ”5+2”, care justifică în consecință complicități, tolerează status-quo imorale și respinge alternativele. Ieșirea din impas este legată, în aceste condiții, numai de cursul spre obținerea suveranității prin garanții de securitate în NATO și aderarea politică la Uniunea Europeană, fără abateri și prejudecăți fals-pacifiste.

Deciziile curajoase ale Finlandei și Suediei sunt de urmat.