Semne diacritice

1. Asemenea finlandezilor (în 1939 - 1940), cecenilor (în 1994 - 2000), ucrainenii intră în istoria europeană ca un popor demn, luptător, inteligent, care nu s-a supus goliatului rus, trufaș, arogant, considerat de neînvins. Până la sfârșitul războiului mai este, dar câștigul moral e de partea Ucrainei. Va rămâne în istorie ca exemplu de responsabilitate și curaj, replica președintelui ucrainean Volodymyr Zelenski, care, la oferta americanilor de a-l evacua din țară, a răspuns: „Am nevoie de armament, nu de taxi”. El își joacă cu talent, veridic, impresionant rolul de președinte pe scena războiului real.

2. Reputația armatei ruse e șifonată rău, forța, capacitatea ei militară a fost mult supraestimată și doar posesia armei nucleare și iraționalitatea lui Putin o mai face de temut.

3. Idealismul, onorabilitatea, noblețea militară care i se atribuia soldatului rus s-au dovedit a fi o spoială propagandistică, o ficțiune literar-artisică romantizată, el se comportă în Ucraina ca un cuceritor fără opreliști morale, jefuitor, ucigaș, violator, demn de dispreț. Nu își va spăla ușor sângele ucrainenilor de pe mâini.

4. Orașele și satele ucrainene distruse, milioanele de refugiați, zecile de mii de morți și răniți, inclusiv femei, copii, nu par să aibă niciun efect asupra lui Putin. El afirmă cu obstinație că desfășoară o operațiune militară specială, pentru „demilitarizarea și denazificarea” Ucrainei, pentru apărarea regiunilor separatiste Donețk și Luhansk. Această stratagemă, considerată „genială” de unii politicieni occidentali, nu e originală deloc, e pretenția criminalului pentru aparențele de civilitate și onoare, e duplicitatea tradițională a liderilor sovietici și ruși, care foloseau eufemisme pentru războaiele inițiate de URSS și Rusia: „campanie de eliberare” (Polonia, 1939, Finlanda, 1939-1940); „apărare a realizărilor socialismului” (Ungaria, 1956, Cehoslovacia, 1968); „asistență internațională” (Afganistan, 1979-1989), „restabilire a ordinii constituționale” (Cecenia, 1994-1996); „operațiune antiteroristă” (Cecenia, 1999-2000, Siria, 2011-prezent); „operațiune de constrângere la pace” (Georgia, 2008); Moscova neagă în general participarea serviciilor și trupelor sale la războiul de secesiune în Ucraina (Donbas, 2014-2022). Acum să ne imaginăm ce ar însemna pentru Putin război, dacă singurul război recunoscut în Rusia e cel din 1941-1945, în urma căruia și-au pierdut viața peste 20 de milioane de oameni.

5. Obiectivele adevărate ale „operațiunii militare speciale” sunt altele decât cele anunțate de Putin pe 24 februarie. Eșuând în intenția de a-l aresta pe Zelenski și a instala în locul său un președinte marionetă, el a schimbat macazul. Armata rusă a fost nevoită să se retragă din regiunile Kiev, Cernigov, Sumî, încercând să acapareze cât mai mult teritoriu în est și sud, pe care îl încorporează din mers în Federația Rusă, lansând în același timp fariseice apeluri la pace. A ieșit la iveală intenția de creare a unui coridor terestru până în Transnistria, ceea ce presupune ocuparea regiunii Odesa.

6. Putin este suspectat de dezechilibru mental, pare obsedat de dispariția URSS, de „recuperarea” teritoriilor „Rusiei istorice”; pe cât e de autoritar, pe atât e de vulnerabil, insuficient de bine informat despre situația din Ucraina, despre starea armatei și societății ucrainene, el a subestimat forța și unitatea Occidentului.

7. Societatea rusă amintește de societatea germană, fascinată de Hitler, în 1939. Cu mici excepții, faimoasa intelighenție rusă s-a înregimentat, jurând credință și loialitate lui Putin, temându-se să pronunțe cuvântul „război”, repetând docil, ca niște zombi, „operațiune specială”. Pare incredibil, dar la televiziunile din Rusia se discută la modul serios despre atacuri nucleare asupra SUA, Marii Britanii, Poloniei, Ucrainei...

9. Putin a încetat să mai amenințe că va aplica arma nucleară după ce SUA l-a avertizat că răspunsul va avea consecințe catastrofale nu numai pentru Federația Rusă, ci și pentru el personal.

10. Rusia, cuprinsă de patima șovină, imperială, autodistructivă, nu micșorează turațiile mașinii militare, nimeni nu se apucă să prognozeze sfârșitul acestui război. Ucraina nu va rezista fără ajutorul militar și financiar al SUA, UE și NATO. Marea Britanie, Polonia, Țările Baltice constituie nucleul rezistenței antiputiniste europene, însă rolul crucial aparține SUA, și lucrul acesta încep să-l înțeleagă până și cei care îi prevesteau declinul.

11. Televiziunile ruse au „cultivat” o coloană de zombi-putiniști și în Republica Moldova. Au ieșit în scenă și agenții de influență ai Rusiei, camuflați până acum în stataliști-neutraliști și chiar unioniști. Cu războiul din Ucraina iese în evidență tot mai mult securitatea precară, vulnerabilitatea armatei naționale, absurditatea „neutralității” cu trupe ruse pe teritoriu, apărată cu patos, fariseic, de reprezentanții coloanei a cincea, a scris Nicolae Negru pentru Ziarul Național.