Semne diacritice

Putin dă cărțile pe față, recunoaște că merge pe urmele lui Petru cel Mare, pentru a recuceri teritoriile pe care au locuit slavii. Că slavii se împotrivesc e problema lor, aceasta nu îl va face să renunțe la misiunea istorică de restabilire a hotarelor Imperiului Rus, scrie Nicolae Negru într-un editorial pentru Ziarul National.

„Da, au existat epoci în istoria țării noastre în care am fost obligați să dăm înapoi, dar numai pentru a ne reface forțele și a merge înainte”, a declarat Putin la recenta întâlnire cu tineri antreprenori din Rusia. „După cum se vede, ne revine și nouă să luăm înapoi și să întărim” a precizat el, făcând aluzie la războiul din Ucraina.

Incredibil, nu-i așa? E de neimaginat ca la începutul secolului XXI un șef de stat să invoce figura istorică a unui mare cuceritor de teritorii străine ca model de acțiune în politica de astăzi, în relațiile cu statele și popoarele vecine. Nu sunt doar vorbe, nu e spectacol politic, armata rusă ucide și distruge, făcându-și drum prin orașele și satele ucrainene...

De ce se autodemască Putin, de ce își pune demonstrativ mundirul și sabia lui Petru I? Nu-și dă seama că arată nu numai caraghios, anacronic ci și monstruos, ieșit din grotă? De ce în locul „onorabilei” cauze a „demilitarizării și denazificării” Ucrainei el vine cu una de la începutul secolului XVII. Deși falsă, „denazificarea” găsea adepți în afara Rusiei. Acum putiniștii externi se pomenesc într-o situație jenantă, duși de nas. Acum se vede că extinderea NATO a fost un pretext, dacă nu exista NATO, Putin găsea alt motiv de gâlceavă.

Președintele rus nu dă o copeică pe ceea ce cred simpatizanții săi din afară, dar nu poate neglija opinia rușilor. Entuziasmul lor, intuiește el, începe să scadă și s-ar putea să nu mai susțină „denazificarea” abstractă, plătită cu multe vieți. Ca Stalin cândva, Putin atinge coarda naționalistă, șovină a sufletului rus, le vorbește rușilor despre „nedreptatea” istorică ce li s-a făcut, despre necesitatea de „recuperare” a teritoriilor la care ar atenta NATO.

Pe de cealaltă parte, împăciuirea lui devine mult mai complicată, mai lașă, mai cinică. Renunțarea Ucrainei la o parte din teritoriul său nu mai rezolvă problema, Putin e pornit să întoarcă toate teritoriile cucerite cândva de Rusia. În afară de Ucraina, sunt vizate Belarus, Țările Baltice, Republica Moldova, Polonia, Finlanda...(Dodon se gudura zilele trecute ca un pudel inconștient, pentru o fărâmă de atenție din partea fostului său „omolog”.)

Acum Putin se va simți umilit nu numai de intrarea Suediei și Finlandei în NATO (Turcia a apărut la țanc cu pretențiile sale), ci și de eventuala acordare a statutului de candidat UE pentru Ucraina și Republica Moldova, Georgia...(De aceea, și ideea „Comunității politice europene” lansată de Macron, pică bine pentru Rusia.)

Putin este, trebuie să recunoaștem, frankensteinul realpolitikului occidental, al celui german în special. Dependența Europei de resursele energetice ale Rusiei îl menține în viață, îi dă forță, îi alimentează mașina militară, spiritul imperial, aroganța, cinismul și cruzimea derjavnică, pe care le manifestă în Ucraina. Spre deosebire de cel din ficțiunea literară a lui Mary Shelley, frankensteinul geopolitic real posedă și amenință că va folosi arma nucleară, punând în pericol întreaga planetă. E nevoie de efortul comunității mondiale, al SUA, al UE, în primul rând, pentru a-l băga înapoi în cușca istoriei.