Nicolae Negru // Himera URSS și frontul pansovietic
Semne diacritice
După ce l-a vizitat pe Putin, himera Uniunii Sovietice îi vizitează, pe rând, și pe oamenii săi. Zilele (sau nopțile) trecute i s-a arătat lui Dmitri Medvedev, care a jucat un timp rolul președintelui Federației Ruse, iar acum exercită funcția de vicepreședinte al Consiliului Suprem de Securitate.
„Nimeni nu trebuie să aibă dubii că eroarea fatală care s-a produs la începutul anilor 90 va fi corectată, nu vor mai fi niciodată parade ale suveranităților și toate popoarele care au populat cândva marea și puternica uniune sovietică vor locui din nou împreună în pace și înțelegere. Nu vom cruța pentru aceasta nici puteri, nici mijloace...”, - acest text a apărut pe pagina oficială a lui Dmitri Medvedev, în una din rețelele sociale accesibile în Rusia, scrie Nicolae Negru într-un editorial pentru Ziarul Național.
El a mai dat asigurări că „spețoperația” din Ucraina e abia începutul procesului de refacere a URSS, că după ce va fi „eliberat” de „bandele naționaliste” Kievul și toate teritoriile Malorossiei, va începe o nouă campanie de „restabilire a frontierelor” Rusiei, „care, după cum se știe, nu se termină nicăieri”. Va fi ocupată Georgia, „care în general nu a existat până la alipire” (de Rusia), vor fi „eliberate” și regiunile de nord ale Kazahstanului, care, ca și Ucraina, e „un stat artificial” și îi supune pe ruși „genocidului”.
Medvedev nu a uitat nici de transnistrenii care și-au exprimat în referendumul din 2006 dorința „să fie împreună cu Rusia”. „Nu a rămas mult de așteptat”, vor fi nimiciți „naționaliștii” din Odesa, ca visul transnistrenilor să devină realitate, a scris el în alt text difuzat pe rețelele sociale.
La scurt timp, ambele texte au fost șterse de pe pagina vicepreședintelui Consiliului Suprem de Securitate, unul din consilierii săi a dat vina pe niște hackeri anonimi care le-ar fi plasat acolo, comițând o fraudă informațională, dar Medvedev personal tace, nu se dezice de mesajele revanșarde publicate în numele său. Și chiar dacă s-ar dezice, mesajele sale de până acum, a căror paternitate nu ridică semne de întrebare, nu se prea deosebesc ca spirit, ca sens, spun cam același lucru, reflectă cam aceleași frustrări și resentimente cauzate de dispariția URSS.
Ceva mai înainte despre Uniunea Sovietică a pomenit Serghei Șoigu, ministrul rus al Apărării, partenerul de vacanță al lui Putin. „Țara noastră va fi din nou mare, puternică, va fi din nou Uniunea Sovietică. Nimeni nu va pleca nicăieri și toți vor trăi în pace și bună înțelegere. Eu într-adevăr vreau ca toate aceste evenimente să fie istorie și niciodată să nu se mai repete”, le explica Șoigu generalilor ruși rostul adevărat al „spețoperației”.
„Țara noastră va fi din nou mare” poate suna cam ciudat pentru un cunoscător de geografie, dar nu și pentru ruși. Ei sunt dependenți de „mărime”, le e strâmt în țara lor, care e și azi cea mai mare din lume, ocupând a opta parte din uscatul de pe Terra, au nevoie de mai mult spațiu - space addiction - dependență de spațiu - iată pare-se dezlegarea misteriosului suflet rus, despre care au scris clasicii literaturii ruse. Așa cum drogații pot ucide pentru un gram de heroină sau cocaină, sau opiu, rușii își dau viața și îi ucid pe „frații” lor pentru fiecare metru pătrat de teritoriu ucrainean anexat la Rusia.
Spusele lui Medvedev, Șoigu au avut efectul unei pietre căzute în mlaștină. Căci rușii știu, au înțeles deja, de ce armata rusă a invadat Ucraina. Nu demult, Putin însuși se compara cu Petru I în fața unor tineri antreprenori ruși, spunând că așa cum Petru I „recupera (teritorii) și întărea” țara, îi revine și lui „să luăm înapoi (teritorii) și să întărim” țara.
Însă ar fi naiv să se creadă că Medvedev își scrie mesajele elucubrante din propria inițiativă, pentru a-i aminti lui Putin despre existența sa. În dictatură asemenea inițiative sunt riscante și Medvedev nu a demonstrat până acum că ar fi o persoană lipsită de simțul realității, rebelă sau revoluționară. Și nici scurgerea „secretului” pe care l-a împărtășit Șoigu generalilor săi nu a fost întâmplătoare. Filmarea a fost directă, deschisă, ceea ce înseamnă că autorul „scurgerii” poate fi identificat cu ușurință. Dar nu se pune această sarcină, nu e nevoie.
Paradoxal, fantasmele Uniunii Sovietice nu îi bântuie pe Putin și oamenii din anturajul său fiindcă sunt tot mai siguri că vor reuși să refacă zidurile fostului imperiu sovietic. Dimpotrivă. Cu cât durează mai mult, cu atât „spețoperația” riscă să se încheie cu o înfrângere catastrofală, cu un fâs. În timp ce economia rusă degenerează și se prăbușește sub povara sancțiunilor, armata rusă mănâncă bătaie în Ucraina și duce mare lipsă de carne de tun, căci rușii, deși sprijină „spețoperația”, nu se grăbesc să completeze benevol, chiar și ademeniți cu sume frumoase de bani, batalioanele care vor fi trimise să moară pe linia frontului ucrainean. Disperat, Putin transmite prin shcroederii săi că vrea „negocieri” și „încetare a focului”, pentru a trage de timp, dar nici Zelenski, nici aliații săi occidentali, de la Biden la Scholz, nu par dispuși să asculte cântecele sirenelor putiniste.
Himera URSS este o diversiune informațională pentru a-i momi pe cetățenii din interiorul și din afara Rusiei să se înscrie și să participe la război împotriva ucrainenilor, transformându-l în unul pansovietic, ca Putin să poată să-și salveze obrazul, să nu sufere rușinea înfrângerii. Recrutarea transnistrenilor pentru războiul din Ucraina vine să confirme indirect această ipoteză. Ca și manifestările de susținere a Rusiei în Autonomia Găgăuză și a liderilor găgăuzi în Duma de Stat, la Moscova, - astfel se pregătește terenul pentru recrutarea găgăuzilor la război.
Sondajele arată că în Republica Moldova, Belarus, Kazahstan și alte state postsovietice există mulți nostalgici și e firesc ca Putin să dorească să se folosească de ei. Numai că, în majoritatea lor, nostalgicii sunt la vârsta scutirii de serviciul militar, iar cei nescutiți încă nu și-au făcut pasiunea pentru URSS atât de puternică încât să vrea să-și dea viața pentru această himeră. Inclusiv Dodon și tovarășii săi.
Tocmai de aceea, cu cât himera URSS se îndepărtează tot mai mult, cu atât mai mult o invocă Putin și oamenii săi.