Semne diacritice

E sfârșitul celei de-a cincea luni de invazie militară a Rusiei în Ucraina și e clară intenția Moscovei de a anexa teritoriile ucrainene ocupate de armata rusă sub pretextul „demilitarizării și denazificării” statului vecin. Au și fost stabilite datele „referendumurilor” pentru a afla voința cetățenilor din localitățile ocupate și nimeni nu se îndoiește că rezultatul va fi cel dorit de Putin, dacă armata ucraineană nu îi va strica planurile, scrie Nicolae Negru într-un editorial pentru Ziarul Național.

El nu mai acceptă existența unui stat ucrainean suveran și independent în adevăratul sens al acestor termeni, admițând Ucraina doar sub forma unei „republici”, lipsite de orice atribuții ale unui stat suveran, sub deplina stăpânire a Moscovei, ca în perioada sovietică. Din punctul de vedere al președintelui rus, poporul ucrainean nu are dreptul la „statalitate”, deoarece ucrainenii sunt ruși, iar teritoriul ucrainean aparține „Rusiei istorice”. Pentru Moscova este inacceptabilă nu numai dorința Kievului de a intra în NATO, ci și orice altă manifestare de suveranitate, inclusiv intenția de a adera la UE.

Cu toate acestea, deși Rusia și-a dat arama pe față, încercările unor persoane „imparțiale” de a învinovăți victima agresiunii ruse - a dorit să adere la NATO, dar și de a blama Occidentul - a extins NATO spre est, absolvind Rusia de intenții rele, făcând abstracție de crimele de război pe care le comite, nu încetează. Săptămâna trecută s-a pronunțat în acest sens și ambasadorul Chinei la Moscova, Zhang Hanhui. Din punctul său de ambasador al unei țări aliate cu Rusia, SUA ar fi „inițiatorul și instigatorul crizei ucrainene”, fiindcă a împins Rusia într-un colț cu extinderea repetată a NATO, sprijinind forțele care pledau pentru Integrarea în Europa.

Ce pare întrucâtva ciudat e că, afișând obiectivitate, avocații Rusiei ignoră atât motivul adevărat al extinderii NATO, cât și consecințele ne-extinderii. NATO s-a lărgit spre est fiindcă statele din vecinătatea Rusiei și-au dorit fierbinte să se pună la adăpost, au fost nerăbdătoare să-și asigure securitatea sub umbrela organizației transatlantice defensive, de teama forțelor revanșarde din Rusia. Memoria lor istorică le-a dictat să fie cât mai prudenți, să nu creadă, să se teamă de Rusia. Aceste temeri nu sunt aduse în discuție, sunt neglijate de putiniștii occidentali și orientali, ca și cum suveranitatea unor țări e neglijabilă sau nu e la fel de valoroasă ca suveranitatea altora.

După 1918, 22 de ani i-au luat Moscovei să readucă în componența imperiului, numit URSS, teritoriile care s-au desprins în 1918, - Estonia, Letonia, Lituania, o parte din România (Basarabia), o parte din Polonia. Doar Finlanda a rezistat, pierzând o parte din teritoriul său, în urma unui război pe viață și pe moarte. Libertatea ucrainenilor, a popoarelor caucaziene (georgienii, azerii, armenii) și central asiatice (kazahi, uzbeci, turkmeni, kirgîzi, tagici) a durat doar câțiva ani.

E firesc ca, după prăbușirea URSS în 1991, aceste popoare să dorească să fugă cât mai departe de Rusia, știind că va încerca să le aducă înapoi. Și ea nu-și ascundea intențiile de refacere a URSS, nu era zi să nu se facă declarații revanșarde la Moscova. Devenind președinte, Putin a reintrodus drapelul Uniunii Sovietice în Forțele armate ale Rusiei, a suspendat participarea Rusiei la Tratatul de limitare a forțelor convenționale în Europa, refuzând să-și retragă trupele, armamentul și munițiile din Republica Moldova, conform angajamentului semnat de Elțin la summitul OSCE din Istanbul. Putin a ras de pe fața pământului orașele cecene și a omorât o treime din populația Republicii Cecene Icikeria, care și-a proclamat independența în urma unui referendum credibil, nu ca cel din Crimeea sau celelalte regiuni ocupate ale Ucrainei. SUA susține forțele proeuropene din Ucraina, dar Rusia nu le susține pe cele proruse? Nu numai din Ucraina. Nu-i dădea Putin lui Ianukovici 15 miliarde de dolari ca să nu semneze Acordul de asociere cu UE? Nu a lovit Moscova cu bâta economică Republica Moldova pentru că nu a acceptat planul de federalizare a Republicii Moldova, pentru că a semnat Acordul de asociere cu UE, iar zilele acestea - și pentru că îi displace actuala guvernare?

NATO este o amenințare pentru Rusia, deoarece îi îngrădește libertatea de abuz, poftele imperiale, pune cruce pe planurile de „restituire” a teritoriilor ucrainene, românești, baltice, kazahe, georgiene etcetera, jinduite de Moscova.

SUA e de vină că memoria istorică a popoarelor din vecinătatea Rusiei i-a determinat să ceară cât mai repede protecția NATO? Ele nu trebuiau acceptate, declară putiniștii franc și perorează despre o arhitectură europeană de securitate care să includă Rusia. Dar OSCE ce este? Dar Actul de la Helsinki nu garantează securitatea Rusiei? Ba da! Nu o garantează doar pe a Ucrainei, Georgiei, Republicii Moldova, Kazahstanului și altor vecini ai Rusiei care nu au reușit până acum să intre în NATO.

Problema e că Rusia nu acceptă o arhitectură în care suveranitatea ei să fie egală cu suveranitatea vecinilor săi. Ea dorește să dispună de o sferă de influență în hotarele fostei URSS, iar NATO să se retragă pe linia din 1997. Oricare ar fi arhitectura de securitate europeană, Moscova nu va înceta vreodată să nege dreptul Ucrainei și al celorlalte state noi la existență, să le ceară „restituirea” teritoriilor.

Rusia este inițiatorul războiului și numai înfrângerea Rusiei în Ucraina va restabili securitatea în Europa.