Veaceslav Ioniță // La 31 de ani de independență PIB-ul Moldovei este la doar 77,9% de la maxima istorică din 1989
În 2022 Produsul Intern Brut al Moldovei va atinge valoarea de 273,5 miliarde lei și o creștere reală de doar 0,3%, față de anul 2021.
PIB-ul Moldovei în acest an e va constitui doar 77,9% din PIB-ul anului 1989, când el a atins maxima istorică.
Ce-i drept atunci în 1989 el se numea Producția Materială Netă (PMN) și era de 8,3 miliarde ruble. La acea vreme doar bunurile materiale erau calculate în PMN, iar din 1989 a fost pentru prima data utilizată noțiunea de PIB, care includea și serviciile. La acea vreme PIB incluzând și serviciile era cu 35% mai mare decât PNM, formată doar din producția materială.
În anul când Moldova a obținut independentă PIB deja era în cădere liberă, iar minimul a fost atins în 1999, când PIB-ul Moldovei a ajuns la doar 30,5% față de 1989, o scădere de 3,3 ori în 10 ani.
În acest an PIB-ul Moldovei doar a depășit anul 1982. Altfel spus suntem la nivelul de acum 40 ani. Dacă vom asigura o creștere de 3,8% anual, cea ce corespunde cu media din ultimii 10 ani, atunci nivelul anului 1989 va fi depășit tocmai în anul 2029. Astfel va fi nevoie de 30 de ani, pentru a recupera cei 10 ani de cădere a PIB-ului.
În stânga Nistrului căderea a întârziat atunci cu un an, dar prăbușirea a fost mult mai puternică. În prezent PIB-ul din stânga Nistrului constituie doar 32,6% sau de 3 ori mai puțin decât nivelul anului 1989. În prezent PIB-ul din stânga Nistrului este la nivelul anului 1965.
Trebuie să remarcăm faptul că din toate Republicii din fosta URSS în Moldova a fost înregistrată cea lungă și cea mai mare scădere a PIB-ului de după destrămarea URSS. În majoritatea țărilor ex-URSS căderea s-a finalizat în 1995. În Moldova și Ucraina, Căderea a fost până în 1999.
Sursa: ioniță.md