Semne diacritice

Moscova a avut o criză de nervi săptămâna trecută, legată probabil și de contraofensiva ucrainenilor în regiunea Herson. Mai nediplomatic ca niciodată, șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a acuzat Chișinăul că nu ar dialoga cu Tiraspolul, insinuând că Maia Sandu ar fi renunțat la calea diplomatică în soluționarea problemei transnistrene, fiindcă s-ar afla „sub dictatura UE și SUA”. El a mai avertizat, nitam-nisam, că orice atac la adresa militarilor ruși de pe Nistru va fi considerat un atac asupra Federației Ruse și că Moscova va apăra drepturile vorbitorilor de limbă rusă din Republica Moldova.

Dacă mai adăugăm aici și referința la fel de inadecvată la Autonomia Găgăuză, care, crede Lavrov, ar aspira, împreună cu Transnistria, la un „statut special”, dispunând acum doar de unele „elemente” ale statutului respectiv, avem toate „ingredientele” unei eventual pretext de invaziei sau „operațiune militară specială” a Rusiei în Republica Moldova. Pentru aceasta e suficient ca FSB să organizeze un atac asupra militarilor ruși de la Tiraspol. Sau să-i pună pe găgăuzi să strige în centrul Comratului că le sunt încălcate drepturile de a se manifesta ca ruși, interzicându-li-se purtarea panglicii negre-portocalii, scrie Nicolae Negru într-un editorial pentru Ziarul Național.

Sigur, iritarea Moscovei în relațiile cu Chișinăul e legată și de ceea ce ea numește „încălcarea statutului de neutralitate”, sprijinul Republicii Moldova, preponderent moral, pentru Ucraina, faptul că Maia Sandu condamnă agresiunea neprovocată a Rusiei împotriva vecinului său vestic. Mesajul despre „încălcarea neutralității” a fost transmis, periodic, și prin intermediul Tiraspolului, și prin intermediul Comratului, și prin intermediul lui Dodon, cu o impertinență crescândă sincron cu impertinența Mariei Zaharova, purtătoarea de cuvânt a lui Serghei Lavrov, care ne dă lecții săptămânale de „neutralitate” și democrație.

Însă răstirea, amenințările lui Lavrov urmăresc nu numai intimidarea Maiei Sandu. Scopul lui e dublu, vrea să nimerească doi iepuri dintr-o împușcătură. În egală măsură el dorește forțarea unei soluții transnistrene înainte de încheierea războiului din Ucraina. E singura șansă pentru Rusia să obțină o soluția care să o avantajeze, în detrimentul unității și funcționalității statului Republica Moldova. Dacă Ucraina învinge, o asemenea șansă nu va mai exista.

Aceasta explică și pasiunea bruscă a lui Krasnoselski pentru genul epistolar și lamentațiile sale, reproșurile umilitoare adresate Maiei Sandu care nu-i răspunde la scrisori. Moscova dorește să pună Transnistria cât mai repede în brațele Chișinăului, ca nu cumva Kievul învingător să strice „nunta”. În afară de scoaterea Ucrainei din joc, Rusia ar obține și un efect important de imagine, ca un stat care ar ști să „negocieze”, să rezolve conflictele „pe cale diplomatică”, singularizând cazul ucrainean.

Însă declarațiile Maiei Sandu, ale lui Oleg Serebrian, vicepremierul pentru Reintegrare, denotă înțelegerea acestei tactici kremlineze „șmechere”. Dialogul cu Tiraspolul pentru soluționarea problemelor curente nu a încetat, se poartă la nivelul corespunzător al vicepremierului și Biroului pentru Reintegrare, iar găsirea unei soluții pentru conflictul transnistrean, care nu poate fi decât pașnică, va continua după război, a spus președinta noastră.

Războiul din Ucraina, blocarea segmentului transnistrean al frontierei moldo-ucrainene scoate în evidență caracterul artificial al enclavei separatiste, liderii de la Tiraspol (ca să nu mai vorbim de oamenii de afaceri) nu mai au altă ieșire în lume decât prin Chișinău și ar fi fost firesc ca ei să-și mai tempereze orgoliile „independentiste”. Însă, fiind niște marionete ale Moscovei, ei se comportă ca marionete. Același lucru se poate spune, din păcate, și despre liderii de la Comrat, rupți de realitate, care se lasă folosiți în jocul Moscovei împotriva Chișinăului. Aceasta s-a văzut și în timpul vizitei de săptămâna trecută a Maiei Sandu la Comrat.