Includerea lui Vlad Plahotniuc în lista persoanelor sancționate de SUA, pentru implicarea „în acte majore de corupție”, pare să-i fi luat prin surprindere pe unii admiratori de-ai săi care se așteptau ca fostul lider al Partidului Democrat (PDM) să fie tratat cu mai multă indulgență la Washington, apreciindu-i-se eforturile de a stăvili propaganda rusă, de a limita imixtiunea Rusiei în afacerile Republicii Moldova, închizându-le ușa în nas unor vizitatori nepoftiți de la Moscova (vicepremierului rus Dmitri Rogozin, de exemplu). Deși, în ianuarie 2020, Departamentul de Stat i-a impus lui Plahotniuc și familiei sale restricții de intrare în SUA, ideea că fostul „coordonator executiv” a fost pedepsit de ochii lumii, că, fiind o „canalie proamericană”, el se va bucura în continuare de susținerea tacită a americanilor, nu a dispărut, scrie Nicolae Negru într-un editorial pentru Ziarul Național.

„L-au folosit, iar apoi l-au aruncat. (…) Atunci când Plahotniuc guverna, în [Republica] Moldova a fost deschis Centrul NATO la Chișinău, a cedat Stadionul Republican pentru a fi construită Ambasada SUA la Chișinău, a închis posturile TV rusești, a întors avionul lui Dmitri Rogozin. După toate acestea, americanii îl sancționează pe Plahotniuc”, l-a compătimit pe finanțatorul său tainic ex-președintele Igor Dodon.

Este un reproș la adresa SUA, care, în aparență, ar acționa în dezacord cu celebrul „principiu”, atribuit președintelui american lui Franklin D. Roosevelt (dar nu numai lui), justificând necesitatea susținerii unui dictator central-american în felul următor: „Somosa (sau Trujillo) o fi fiind el o canalie, dar e canalia noastră”. De fapt, mesajul lui Dodon vrea să sugereze că în americani nu te poți încrede ca în rușii pe care îi slujește el și care „своих не бросают!” (nu-i abandonează pe ai săi - n.r.)...

Conform rechizitoriului întocmit de Biroul pentru Controlul Activelor Străine al Departamentului Trezoreriei SUA (OFAC), Plahotniuc se face vinovat de subminarea statului de drept și a democrației, menținând controlul asupra organelor de justiție pentru a-și hărțui rivalii politici și de afaceri. Prin intermediul funcționarilor guvernamentali, el a corupt oamenii legii, cumpărându-le loialitatea și fidelitatea, asigurându-și astfel controlul asupra Republicii Moldova. Cazul invalidării alegerii primarului municipiului Chișinău, în iunie 2018, este adus ca exemplu de control asupra sistemului judiciar de către oligarhul fugar. Plahotniuc a mai stimulat traseismul, plătindu-I pe unii politicieni să treacă dintr-un partid în altul și s-a implicat personal în scheme de corupție, se spune în raportul OFAC.

Nu este menționat rolul lui Plahotniuc (dar nici al lui Șor) în dispariția miliardului din sistemul bancar. Explicația ar fi că ancheta procurorilor e încă în derulare și nu se dorește influențarea justiției. Din aceleași considerente probabil, în listă nu au fost introduse numele altor oligarhi. Cu excepția lui Plahotniuc, celelalte persoane din lista Trezoreriei SUA, începând cu Ilan Șor, au legătură cu eforturile Rusiei de subminare a democrației în Republica Moldova. Nu excludem că și ex-liderul PDM pune cumva umărul la funcționarea „fabricii” de proteste a lui Șor fie prin demnitarii, procurorii, judecătorii pe care îi mai controlează, fie prin unii politicieni, bloggeri, comentatori, jurnaliști care îi rămân fideli.

Într-adevăr, Plahotniuc a luat unele decizii care pot fi apreciate, dar, pare-se, nu atât pentru că ținea mult la suveranitatea și independența Republicii Moldova, cât pentru că o considera „domeniul” său și nu suporta să-l împartă cu altcineva. Controlând instituțiile statului, supunându-și justiția, el a pierdut la un moment dat simțul realității și-a imaginat că UE și SUA vor tolera toate abuzurile sale pentru simplul fapt că îl ține la distanță, că-l enervează pe Putin. Deși promisese că se retrage din politică, egoul „coordonatorului executiv” se inflamase și se umflase atât de mult, încât nu mai lăsa loc pentru exerciții raționale, pentru mișcări inteligente. Folosirea justiției pentru a anula mandatul de primar general al municipiului Chișinău, câștigat de Andrei Năstase în 2018, și „trocul” cu Erdogan – extrădarea profesorilor turci în schimbul reparației și mobilării sediului prezidențial, i-au fost fatale, din punctul nostru de vedere, au fost liniile roșii peste care a trecut fără să se gândească, fără să conștientizeze consecințele posibile. E vorba de niște abuzuri care vor intra în istoria abuzurilor din Republica Moldova. S-a confirmat încă o dată că „pasărea pre limba ei piere”.

Dominat de reflexe, surd la avertismente, Plahotniuc nu realiza că vremea unor Somosa sau Trujillo trecuse demult.