Maia Sandu comparase cândva Republica Moldova cu un vas capturat de pirați (oligarhi), în derivă, purtat de valurile unei mări furtunoase.

Rămânând la această metaforă, azi la timona navei statale se află chiar ea și echipa sa, ne îndreptăm spre țărmul european, însă marea e și mai furtunoasă, valurile mult mai mari, iar teama că în fiecare clipă vasul nostru va fi aruncat pe stâncile din apropiere e cvasigenerală.

În această situație, mulți „pasageri” au impresia că „înainte era mai bine”, că guvernările de până acum au fost mai eficiente și șansele Republicii Moldova de a supraviețui erau mai mari. Ceea ce nu e adevărat. Dimpotrivă, politicienilor care au deținut puterea până nu demult le-a lipsit, în cel mai bun caz, viziunea, fără de care abilitățile nu i-au ajutat cu nimic, decât că unii s-au îmbogățit, scrie Nicolae Negru într-un editorial pentru Ziarul Național.

„Pirații” care au reușit să fugă pe țărmuri străine încearcă, prin mercenarii lor rămași pe navă, să organizeze o răscoală, ajutați și de Rusia care consideră că nava îi aparține și trebuie să acosteze la țărmul rus. Setea de răzbunare îi unește, deși, în aparență, interesele sunt diferite.

Să fim obiectivi: condițiile „navigării” (contextul geopolitic și realitatea economică) s-au schimbat radical după ce Rusia a invadat Ucraina. FSB a elaborat trei scenarii de reocupare a Republicii Moldova, dar în niciunul dintre ele nu se prevede instalarea unei guvernări „neutre”. Moscova are nevoie de o guvernare marionetă, care să „conlucreze” la proiectul de refacere a „patriei istorice”, în hotarele URSS. Ideea repetată mereu că „Gazprom” ar scădea prețul la gaz, dacă Maia Sandu „ar lăsa mândria la o parte” și l-ar suna pe Putin e cel puțin naivă. Nimeni în Republica Moldova nu ar fi putut preîntâmpina creșterea prețurilor la resursele energetice, decât cu prețul alierii cu Rusia și al înrăutățirii relațiilor cu Ucraina și UE. Dacă l-ar fi vizitat pe Putin, care se simte izolat, Maia Sandu nu ar fi fost primită la Kiev.

Tactica „vițelului blând”, a „neutralității”, pe care o adoptase în primele zile de război și actuala guvernare, refuzând să aplice sancțiunile UE la adresa Rusiei, nu funcționează nu numai la Moscova, ci nici la Bruxelles și Washington. Se dă o luptă decisivă, pe viață și pe moarte, pentru actuala ordine mondială, pentru respectarea normelor internaționale, pentru a nu permite folosirea forței în relațiile cu vecinii. Chișinăul se vede nevoit să ocupe o poziție clară. Dacă nu rezistă Ucraina, următoarea țintă a Rusiei putem fi noi.

Rezistența și supraviețuirea Republicii Moldova a devenit o problemă colectivă a Occidentului. Problema e că renunțarea la gazul rusesc, importul energiei de peste Prut presupune o „resetare” a sistemului de prețuri, o adaptare la prețurile europene. E foarte „dureros” pentru cetățenii noștri, dar altă cale nu există, dacă dorim să ne asigurăm independența față de Rusia. (Acesta e motivul adevărat pentru care răcnește Dodon, nu pentru că i-ar păsa de bunăstarea cetățenilor.)

Situația e extrem de critică. Au loc schimbări tectonice pentru care clasa noastră politică nu a fost pregătită. Pentru a face față doar crizei energetice e nevoie de peste un miliard de euro. Platforma constituită de România, Franța, Germania ne ajută să-i strângem. Trebuie să recunoaștem că încrederea de care se bucură Maia Sandu la București, Paris, Berlin, Washington și în alte capitale europene avantajează enorm Republica Moldova. Dar până la primăvară mai este. În paralel, e nevoie urgentă ca banii furați și banii serviciilor speciale ale Rusiei să fie eliminați din circuitul politic. Iar aceasta nu este posibil fără însănătoșirea justiției și fără ajutorul serviciilor speciale occidentale, inclusiv românești.

Nu comite greșeli actuala guvernare? Sigur că da. Dar nu din cauza aceasta bântuie furtuna și se clatină nava. E firesc ca opoziția să urmărească și să taxeze orice mișcare greșită a puterii. Însă o încăierare pe punte în acest moment doar ar grăbi naufragiul.