După 24 februarie 2022, când a ordonat armatei ruse să invadeze Ucraina, Putin e comparat deseori cu Hitler și, într-adevăr, există asemănări care justifică alăturarea lor în istorie.

Însă președintele rus nu e singurul care a ignorat lecțiile celui de-al doilea război mondial, declanșând un conflict sângeros pentru a recuceri teritoriile pierdute „pe nedrept” și a corecta frontierele „injuste”. De altfel, conștient că un război pentru teritorii arată urât în secolul 21, el a infirmat la începutul „operației militare speciale”, în dimineața zilei de 24 februarie 2022, că ar urmări să acapareze vreo parte a Ucrainei, anunțând că își dorește doar „demilitarizarea și denazificarea” ei, precum și apărarea rușilor din Donbas. Abia peste un an, când a venit vorba despre mersul și rostul „spețoperației”, el nu a rezistat tentației de a se lăuda cu „achiziții teritoriale importante”, scrie Nicolae Negru într-un editorial pentru Ziarul Național.

Putin pe urmele lui Saddam Hussein

Înainte de Putin, în 1990, Saddam Hussein, președintele Irakului, a pus la încercare funcționarea legilor internaționale, a Cartei ONU, invadând și ocupând Kuwaitul, pretextând că acesta comite un act de agresiune la adresa Irakului prin faptul că nu respectă cota de producție a petrolului, stabilită în cadrul OPEC și fură petrol irakian prin foraj oblic. Cucerind în două zile țara vecină, Saddam Hussein a instalat un guvern marionetă, apoi a și anexat teritoriul ocupat, incluzându-l în componența Irakului, pentru că, în secolul 19, a explicat el, Kuwait a fost o provincie irakiană. Așa că Putin merge și pe urmele lui Saddam Hussein, recurgând la istorie, vorbind despre Ucraina ca fostă provincie a Rusiei, pentru a justifica invazia și crimele de azi împotriva ucrainenilor.

Numai că lui Saddam Hussein nu i-a mers ca lui Putin: Consiliul de Securitate al ONU, din care făcea parte și URSS, a condamnat agresiunea și i-a cerut Irakului să-și retragă imediat trupele din Kuwait. Fiindcă nu s-a supus, o coaliție militară din 39 de state, formată sub egida ONU, a pornit, la 17 ianuarie 1991, în frunte cu armata SUA, faimoasa operațiune „Furtuna în deșert”, care s-a încheiat la 28 februarie 1991 cu înfrângerea armatei irakiene și eliberarea Kuwaitului.

Kuwait mai suveran decât Ucraina

Este Kuwaitul un stat mai suveran decât Ucraina? O fi fiind, în logica unui ambasador chinez. Însă aceasta nu anulează întrebarea: de ce nu s-a format o coaliție similară sub egida ONU și în cazul Ucrainei? De ce statele lumii nu s-au mobilizat imediat, ca să vină în ajutorul ei, ci, dimpotrivă, refuzau să-i furnizeze armament, Germania le-a propus ucrainenilor doar căști și veste antiglonț,iar SUA - să-l ajute pe Zelenski să fugă din țară?

Prima explicație e că Rusia posedă arma nucleară și lumea se teme de ea, iar a doua – că este membră cu dreptul de veto în Consiliul de Securitate al ONU, iar rezoluțiile Adunării Generale ale ONU, ce au condamnat invazia Ucrainei sunt simbolice, niște recomandări care pot fi ignorate. Charta ONU se transformă într-o simplă hârtie, dacă articolele ei intră în contradicție cu interesele celor cinci membri cu dreptul de veto din Consiliul de Securitate al ONU (SUA, Marea Britanie, Franța, Rusia și China).

Putin zângănește periodic arma nucleară și amenință că o va pune în aplicare, dacă va exista riscul să piardă războiul și noile achiziții teritoriale, pe care le-a legalizat prin modificarea Constituției, de aceea statele care condamnă agresiunea Rusiei și acordă Ucrainei ajutor militar, economic, financiar, diplomatic, evită să se angajeze cu armatele lor într-o confruntare militară directă cu armata rusă. „La ce bun lumea, dacă nu va exista Rusia”, a spus Putin băgând umanitatea în sperieți. Și pe măsură ce spețoperația militară se lungește, ucrainenii dându-le rușilor lecții de curaj și eroism, de iscusință militară, Putin devine tot mai fatalist, spunând că pe frontul din Ucraina se hotărăște soarta Rusiei (deși e vorba de soarta sa personală), că armata rusă luptă cu NATO, nu cu armata ucraineană, că viitorul și chiar existența țării sale e pusă în joc în acest război prostesc pe care l-a început el însuși, nesilit de nimeni.

Pacificatorii falși

În mod ciudat, s-au iscat o mulțime de „pacificatori”, în Europa, în America de Nord și de Sud, în Africa, care, în loc să-l îndemne pe Putin să-și retragă armata, în loc să-l „dojenească” pentru crimele de război și genocidul comis în Ucraina, îi cer lui Zelenski să înceteze rezistența și să se împace cu moartea cetățenilor săi și cu pierderea unei părți din teritoriul Ucrainei. Acestui cor de voci în folosul Rusiei, în parte naiv și sincer, în parte nu, i s-ar fi alăturat, conform presei internaționale, și China, a cărui trimis special, Li Hui, a vizitat Kievul și alte capitale europene. Deși primul principiu al„reglementării politice a crizei ucrainene”anunțate în februarie de China se referă la „respectarea suveranității tuturor țărilor”, subliniindu-se că „suveranitatea, independența și integritatea teritorială ale tuturor țărilor trebuie susținute în mod eficient”, trimisul chinez i-ar fi cerut Kievului să renunțe de dragul păcii și pentru a preveni un atac nuclear din partea lui Putin, la teritoriul ucrainean ocupat de ruși. Își pregătește astfel China terenul pentru viitoarele sale incursiuni în teritoriul vecinilor săi? Dacă acesta e sensul noii ordini mondiale pentru care pledează Xi Jinping cu Putin, viitorul nu arată deloc roz, ci sângeriu.

Zelenski le răspunde „pacificatorilor” că o pace cu prețul împăciuirii criminalului de război, a capitulării Ucrainei nu va dura, ci îl va încuraja pe Putin să se pregătească mai bine pentru un nou război, pentru noi crime. O pace durabilă se poate obține, așa cum se spune în declarația recentului summit G7, numai „convingându-l” pe agresor să-și pună pofta-n cui. Iar la întrebarea sa „La ce bun o lume fără Rusia” se poate răspunde cu o altă întrebare: la ce bun o lume în care dictează un criminal smintit?

Testul de geopolitică

Conform statutului CSI (art 3), adoptat la 22 ianuarie 1993, statele membre își construiesc relațiile în baza următoarelor principii: „inviolabilitatea frontierelor de stat”, „recunoașterea teritoriilor existente”, „renunțarea la orice acțiuni îndreptate spre dezmembrarea unui teritoriu străin”, „soluționarea diferendelor prin mijloace pașnice..”. În afară de Republica Moldova, care state-membre ale CSI au respectat statutul și au condamnat invazia Rusiei în Ucraina, au anunțat ieșirea (treptată) din CSI?

Văzută din afară, Adunarea din 21 mai a fost despre războiul criminal al lui Putin și preferința noastră geopolitică: rămânem sub poala Rusiei sau ne mișcăm spre Europa. Cei care au stat acasă, pentru că nu o suportă pe Maia Sandu și guvernul PAS, au făcut corp comun cu cei care își doresc să rămână în sfera de influență a Rusiei criminale, teroriste, alături și împreună cu ea, într-un nou URSS, visat de Putin. Dar nu pe unioniștii care nu au înțeles acest lucru îi considerăm falși, ci pe cei care au preferat să-și menajeze orgoliile, resentimentele, ura pentru Maia Sandu și poate chiar niște interese, niște misiuni ascunse. A fost un test de geopolitică pe care ei nu l-au trecut.