Nicolae Negru // De ce presa rusă lansează mesaje unioniste
Când presa rusă din Moscova devine, nitam-nisam, unionistă, ce credeți că urmărește ea, stimați cititori? „Integrarea europeană ocolind România”, „Moldova merge în Europa ocolind România”, „Sandu își duce țara sa în UE, nu în România”, sunt titluri din mass-media rusă pe marginea Summitului Comunității Politice Europene, organizat la Bulboaca pe 1 iunie (citate de pe ava.md). Intenția nu e greu de ghicit: se aruncă astfel semințe ale discordiei între București și Chișinău, se bagă zâzanie între unioniști și restul europeniștilor din Republica Moldova, se vrea scindarea susținătorilor PAS în două tabere beligerante, între cei care doresc intrarea în UE prin reunirea cu România și cei care doresc să ajungă în UE alături de România, scrie Nicolae Negru într-un editorial pentru Ziarul Național.
Unii unioniști s-au și lăsat prinși, din naivitate sau în virtutea misiunii, în campania rușilor de demonizare a Maiei Sandu, acuzând-o că ar intenționa să fenteze autoritățile române, ca să ajungă în Europa pe spatele românismului, în detrimentul unității naționale, ocolind România, că nu ar fi sinceră, că nu ar manifesta suficientă recunoștință și ar profita de generozitatea Bucureștiului, fără a da ceva în schimb etcetera.
Situația amintește întrucâtva de cea de până la 2001, când unionismul era monopolizat, nu fără ajutor de peste Prut, de un lider cu „doi plămâni diferiți”, unul român, iar celălalt rus, kaghebist, ca să fim mai concreți. Cu cine credeți că lupta el cu înverșunare, folosind ziare fondate pe bani românești? Cu intelectualii unioniști din Congresul Intelectualității, din Partidul Forțelor Democratice, pentru că nu-și manifestau declarativ, deschis, intenția de reUnire a Republicii Moldova cu România. Acest lider fariseic a jucat rolul decisiv în demiterea Guvernului proeuropean al lui Ion Sturza, exact înainte de Summitul de la Helsinki, când Republica Moldova era citată de presa europeană alături de alte state est-europene cu șanse de a fi incluse în lista candidaților pentru aderare la Uniunea Europeană. După ce formațiunile concurente, unioniste și proeuropene, au ratat, în 2001, intrarea în Parlament, liderul cu plămân kaghebist a eliminat obiectivul unionist din programul și statutul partidului, făcând alianță cu Partidul Comuniștilor, ajungând în funcția de viceprim-ministru.
Acum FSB dorește din nou radicalizarea unioniștilor și despărțirea lor de restul europeniștilor, pentru a împiedica începerea negocierilor de aderare la UE și a menține în continuare Republica Moldova într-o poziție „neutră”, în zona gri, vulnerabilă în fața acțiunilor războiului hibrid de restabilire, într-o formă sau alta, a Uniunii Sovietice. Pentru Moscova miza de azi e chiar mai mare decât cea din 1989, când oficializarea limbii române și revenirea la alfabetul latin putea fi considerată un compromis temporar, în cadrul URSS. Atunci ea ascundea intenția și speranța unei restaurații, a unei revanșe, după încheierea perioadei numită „perestroika”. Acum însă, dacă intră în UE sau se reunește cu România, sub umbrela NATO, Republica Moldova va fi pierdută pentru Rusia, recuperarea ei într-un viitor previzibil va fi aproape imposibilă.
Din disperare, Moscova imperialistă, revanșardă recurge la unionism, e ultima ei șansă. Acum se vede că FSB a anticipat resurecția sentimentelor unioniste și a avut grijă să-și infiltreze oamenii săi în această mișcare, pe ambele maluri ale Prutului, la Chișinău și București. Falșii unioniști pot fi recunoscuți după mesajele lor radicale, de neacceptare a integrării europene decât prin reunificarea cu România, după atitudinea dușmănoasă (nu critică) față de PAS și demonizarea Maiei Sandu. Un adevărat unionist va conlucra cu toți cei care pledează pentru ruperea definitivă și îndepărtarea de Rusia. Acesta e sensul adevărat al luptelor politice și geopolitice de azi.
Numai după ce ne desprindem de Rusia putem discuta cum ajungem în UE. Azi, în plin război al Rusiei pentru recucerirea Ucrainei, când Republica Moldova supraviețuiește datorită curajului și dârzeniei ucrainenilor, această polemică pare similară cu cea despre sexul îngerilor în Constantinopolul asediat.