Neutralitatea nu reprezintă o umbrelă de securitate, iar cel mai elocvent exemplu în acest sens este cel al Ucrainei, stat neutru, victimă a agresiunii militare ruse. Este opinia ex-vicepremierului pentru Reintegrare, Gheorghe Bălan, potrivit căruia, în condițiile în care regulile ordinii mondiale au fost încălcate, Republica Moldova ar trebui să analizeze opțiunea aderării la NATO. Și comentatorul politic, Ion Tăbîrță spune că aderarea la NATO este cea mai bună soluție care va oferi securitate Republicii Moldova, notează IPN.

Potrivit articolului 11 din Constituție, Republica Moldova este stat neutru și nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său. Contrar statutului de neutralitate, în stânga Nistrului sunt dislocați ilegal aproximativ 1700 de militari ruși. Ex-vicepremierul pentru Reintegrare, Gheorghe Bălan, spune că subiectul aderării la NATO ar trebui abordat mai des în spațiul public.

Cuvântul neutralitate nu ne protejează de riscuri la adresa securității Republicii Moldova. Oamenii trebuie să înțeleagă că neutralitatea e credibilă atunci când ai o armată puternică, o economie puternică, cetățeni care sunt gata să-și apere țara și parteneri care sunt gata să te ajute la necesitate. Populația percepe pozitiv noțiunea de neutralitate din Constituție, dar în același timp avem armata rusă pe teritoriul țării, fapt ce demonstrează că acest statut de neutralitate nu se respectă. Avem exemplul Ucrainei, stat neutru, cu garanții de securitate prin memorandumul de la Budapesta, inclusiv din partea Rusiei, și avem un război de proporții și încercări de a ocupa această țară. Suntem martorii unei perturbări a ordinii mondiale. De aceea, e bine să abordăm subiectul neutralității cu populația ca să vedem în ce formulă continuăm. Dacă vrem să fim în continuare neutri, ok, dar trebuie să avem o armată puternică, cum este cazul Elveției. Sau să avem diferite parteneriate și acorduri de apărare reciprocă, tot păstrându-ne neutralitatea. Sau să abordăm subiectul schimbării acestui statut de neutralitate și aderarea la NATO”, a spus ex-vicepremierul pentru Reintegrare, Gheorghe Bălan, în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Comentatorul politic Ion Tăbîrță spune că programele civile ale NATO în Republica Moldova au contribuit la consolidarea securității țării, iar în condițiile războiului din Ucraina, Chișinăul trebuie să insiste pe o apropiere și mai mare de NATO.

În perspectivă, din punctul de vedere al securității, cel mai bine pentru Republica Moldova este aderarea la NATO. Avem exemplul statelor baltice care sunt sub coasta Federației Ruse, dacă aceste state nu ar fi fost membre NATO, cu siguranță Rusia, într-o formă sau alta, intervenea în aceste state. Dar Republica Moldova este cea care trebuie să-și determine gradul de apropiere de NATO. Am avut programe și colaborări frumoase cu NATO. Acele programe au permis corpului de ofițeri ai Republicii Moldova să participe la instruiri, să se profesionalizeze. Autoritățile statului trebuie să-și revadă relația cu NATO și anume să spună pe șleau cum securitatea Republicii Moldova ar putea fi asigurată de relația cu NATO”, a spus comentatorul politic, Ion Tăbârță.

Potrivit sondajului de opinie publică realizat de comunitatea WatchDog și dat publicității în luna aprilie, 52,6% dintre respondenți au declarat că sunt împotriva aderării Republicii Moldova la NATO, iar 34,6% dintre cetățeni ar vota pentru aderarea la NATO în cadrul unui eventual referendum.