Summitul NATO de la Vilnius se apropie grăbit. Ne așteptăm ca deciziile Summitului să mențină coeziunea alianței pe subiectul (I) agresiunii rusești contra Ucrainei, care ar putea dura încă 2-4 ani, în actualul regim, (II) asistenței financiare și militare Ucrainei, capabile să-și apere teritoriul numai prin asistența directă a Occidentului, (III) descurajării unei Rusii agresive de a continua acapararea de teritorii prin război și violență, prin stimularea de conflicte latente în Balcani, prin acțiuni de sabotare a păcii în Europa, atâta vreme cât are la dispoziție resursele necesare în acest scop.
 
Unii ar putea spune să lăsăm discuțiile despre securitate pe un plan secund și să urmărm cursul de integrare europeană, dar această integrare nu poate fi detașată de subiectul securității și garanțiilor de securitate.
 
Este adevărat că UE oferă statelor sale membre clauza de apărare comună. Art.42,7 din Tratatul UE va putea fi aplicat și RM, dacă 1) deschidem negocierile de aderare, și 2) atunci când le încheiem cu succes. Dar, aderarea ar putea avea loc în 10-15 ani, în cel mai bun scenariu, ori în 2030, dacă acolo sus cineva (+) ne iubește. ȘI atunci, cine ne poate garanta în mod efectiv securitatea contra unei invazii? Cum putem preveni și descuraja o intervenție militară a Rusiei, fie direct, fie prin sateliții săi ostili de la Tiraspol, chiar dacă politic acest subiect este combătut vehement, de regulă, preferându-se a se concentra pe larg pe ”amenințări hibride” și ”tentative (până azi eșuate) de folosire a coloanei a 5” pentru a destabiliza ordinea constituțională în RM.
 
Noi, la Coaliția pentru Unitate și Bunăstare, considerăm aderarea RM la NATO drept un subiect cheie pentru orice guvern democratic de la Chișinău. Privind spre apropiatul Summit NATO de la Vilnius, consider că ar trebui să privim cu mai multă luciditate agenda lui, rolul său de a jalona istoria ulterioară, fiind suficient de adaptabili la opțiunile care ar putea să apară în acest răstimp, și iată de ce:
 
Prima, deși sună bine art.42,7 al Tratatului UE, care transpune în limbaj european formula art.5 din Tratatul NATO, garanțiile de securitate promise de UE vor fi deschise și aplicabile numai după aderare, nu acum, când RM, ca și Ucraina sau Georgia au nevoie de protecție și securitate. Orice idee de neutralitate a fost abolită în Europa de Est de invazia militară a Rusiei. Dacă în 2014 Ucraina încă mai putea fi apărată prin ”ne-aliniere” (внеблоковый статус), situația de atunci nu mai poate fi repetată. Principala lecție a agresiunii rusești contra Ucrainei este că nimeni nu poate fi protejat de perdeaua unei false neutralități, iluzia este un drog al neputinței.
 
Doi, lipsa unor structuri de planificare și conducere militară comune ale UE, etapa embrionară de bugetare a dezvoltării capabilităților și industriei de apărare a UE, crează piedici inerente ambiției politice (a unor europeni) de a obține mult-visata ”autonomie strategică”, din care ar lipsi (direct) SUA. De 5 decenii, UE s-a impus ca gigant economic, centru de gravitație democratică pentru vecinii săi imediați, dar nu și-a asumat funcția de garant al securității globale, împărțind laurii acstei obligații cu partenerul său transatlantic, SUA.
 
Trei, Rusia respectă NATO și se teme de răsunsul miltiar, care ar putea urma din aplicarea art.5 (apărarea colectivă a tuturor membrilor săi), NATO având capabilitățile necesare pentru a-și apăra interesele și descuraja Rusia. Din acest motiv, Rusia a evitat orice confruntare cu NATO, chiar și după declanșarea războiului contra Ucrainei (24 februarie, 2022); Rusia a negat vehement orice suspiciune de a fi vizat militar teritoriul unor state - membre NATO.
 
Patru, Ucraina își dorește să fie invitată la Vilnius pentru a obține garanțiile de securitate de care are nevoie. Mai multe parlamente naționale ale statelor membre NATO (Polonia, Lituania) au cerut categoric și explicit Consiliului NATO să accepte acest lucru, iar campania pro-Ucraina se intensifică pe măsură ce se apropie Summitul din iulie. Cei care resping invitarea Ucrainei susțin că aderarea sa la NATO va spori riscul unei confrutări directe cu Rusia, dar această logică este imperfectă - aducerea Ucrainei în NATO este, posibil, singura modalitate de a stopa Rusia să mai atace teritoriul Ucrainei, creând stabilitate și nu instabilitate.
 
Cinci, un Summit NATO în care Ucraina ar primi garanțiile de securitate cerute ar pune capăt unei ambiguități asupra viitorului statului ucrainean, dar și a relației Occidentului față de Rusia, o decizie care ar avea consecințe enorme și asupra stabilității RM. Cei care insistă pe neutralitate, ca antidot contra amenințărilor rusești, sunt fie corupți până în măduva oaselor (Shor, PSRM, PCRM și alte emanații putiniste), fie sunt cooptați de ruși în campania lor de intimidare și slăbire a statului RM. Aderarea la NATO a Ucrainei este singura modalitate prin care războiul poate fi încheiat; se pare că până și arhi-realistul H.Kissinger a înțeles această lecție, revizuindu-și opiniile și susținând recent aderarea Ucrainei la NATO, o opțiune pe care o contesta până la invadarea Rusiei din 2022. Lumea s-a schimbat radical și odată cu ea și noi. Trebuie să dedicăm mai multă atenție și fermitate aderării RM la NATO, singura opțiune reală pe care o putem valorifica în termenii realismului politic.