Anatol Țăranu // Consolidarea polului politic eurounionist devine garantul ireversibilității vectorului european
Anatol Țăranu, pentru IPN: „Este evident, formarea unui pol politic eurounionist, cimentat pe interior de o singură Listă națională la parlamentare, va subția numărul de mandate al PAS la viitoarele alegeri, dar va mări sau, cel puțin, va garanta păstrarea majorității în Parlament pentru pro-europeniști prin unirea reprezentanților ambelor curente – eurosuveranist și eurounionist într-o coaliție de guvernare pro-europeană...”
Rezultatul recentelor alegeri locale au provocat un firesc sentiment de îngrijorare cu privire la ireversibilitatea vectorului european de dezvoltare al Republicii Moldova. Scrutinul trecut a fost atât un test pentru securitatea Republicii Moldova, cât și prima evaluare serioasă electorală pentru PAS, aflat la guvernare din 2021. Deși pericolul războiului din Ucraina nu amenință să se reverse nemijlocit peste granițele Republicii Moldova, în schimb Rusia aplică noi strategii pentru a o readuce în sfera sa de influență și pentru a o transforma într-o amenințare în plus la adresa Ucrainei. Moscova a perseverat în alegerile locale din 2023 în sensul acaparării pozițiilor de putere la nivel local, având ca obiectiv influențarea viitoarelor alegerilor naționale din Republica Moldova – celor prezidențiale din 2024 și celor parlamentare din 2025.
Un duș rece
După părerea mai multor experți, pentru PAS rezultatele alegerilor sunt mai mult decât un duș rece. După doi ani de guvernare, în condițiile complicate când s-au resimțit plenar efectele pandemiei, necesitatea gestionării crizei refugiaților din Ucraina, acutizarea problemelor economice cu o inflație de peste 30%, șantajul energetic al Rusiei, a devenit realitate taxarea de către electorat a partidului de la guvernare din cauza reformelor lente din justiție și pentru lipsa de viziune în gestionarea economiei. Plus la toate, PAS așa și nu a depășit deficiențele de comunicare publică și nu a reușit să identifice și să crească noi lideri, păstrând-o ca locomotivă electorală în exclusivitate pe Maia Sandu.
Guvernarea PAS nu a reușit să prefacă opțiunea europeană de dezvoltare în una categoric dominantă în societatea moldovenească. Clivajele civilizaționale continuă să împartă comunitatea cetățenilor moldoveni în aproximativ două tabere egale. Adepții vectorului european de dezvoltare doar cu puțin îi depășesc numeric pe oponenții lor din tabără vectorului eurasiatic. Însăși partida pro-europeană este reprezentată de două curente politice mari – eurosuveranuști și eurounioniști, care se deosebesc după criteriul căii de accedere în Uniunea Europeană. Primii pledează aderarea Republicii Moldova la UE în calitate de stat suveran, pe când eurunioniștii îmbrățișează opțiunea accederii în comunitatea europeană prin actul restabilirii unității naționale românești – unirea politică a Republicii Moldova cu România.
Niciun partid eurunionist cu influență
Opțiunea eursuveranistă este dominată politic de către PAS, pe când pe eșichierul pro-european autentic nu s-a profilat după locale niciun partid eurunionist cu influență. Această situație ar putea complica foarte mult perspectivele Republicii Moldova de aderare la UE, în condițiile în care e puțin probabil ca PAS să mai obțină o majoritate parlamentară la viitoarele alegeri. Aici este suficient de menționat, că la alegerile din 5 și 19 noiembrie 2023, partidul aflat la guvernare, nu a obținut niciun mandat de primar în toate 11 municipii, ratând și majoritatea orașelor. Iar cea mai usturătoare înfrângere PAS a suferit-o în competiția pentru Chișinău, unde victoria a fost repurtată din primul tur al scrutinului de primarul în funcție, Ion Ceban - fost membru al PSRM și unul din cei mai aprigi contestatari și critici ai politicilor PAS. În 2019, Ceban și-a câștigat primul mandat de primar fiind susținut de pro-rușii din PSRM, iar actualul mandat de primar al Chișinăului l-a obținut fiind candidatul partidului Mișcarea Alternativa Națională, pe care PAS îl acuză de falsă orientare europeană.
Încă o întrebare neplăcută pentru PAS se formulează în termenii, cum și de ce partidul aflat la guvernare a ratat și majoritatea suburbiilor Chișinăului, care în trecut constant au fost rezerva electorală de aur a partidei naționale. Deci, mesajele de tipul „PAS ne duce în UE”, „națiunea civică moldovenească”, „în UE ne vom întâlni cu România” nu mai produc impactul electoral scontat. Entuziasmul electoral al pro-europenilor a scăzut vizibil, provocând absenteismul la vot. Cel mai mult absenteismul electoral a contaminat segmentul eurounionist, care la alegerile prezidențiale și parlamentare trecute, în lipsa unui candidat și a unui partid unionist cu șanse, a votat consolidat pentru reprezentanții curentului eurosuveranist, Maia Sandu și PAS. Însă de data aceasta nici narativul că primarul în funcție al Chișinăului, Ion Ceban, e omul rușilor n-a ținut. Electoratul unionist este tot mai mult dezamăgit de actuala guvernare pro-europeană, incapabilă și fără viziune asupra reformei economice și a statului în ansamblu și, în special, asupra politicilor emancipării naționale într-o societate cu complexe coloniale nedepășite.
E nevoie de un puternic pol eurounionist
După recentele alegeri locale a devenit clară improbabilitatea perpetuării dominării curentului eurosuveranist peste tot segmentul politic europenist de pe scena politică moldovenească. A devenit stringent nevoie de constituire a unui puternic pol politic eurounionist, capabil să renască entuziasmul electoral în mediul alegătorilor cu viziuni unioniste, depășind pe această cale absenteismul electoral în acest numeros segment al societății moldovenești. Panacee ar fi o singură Listă națională a eurounioniștilor la alegeri, care ar duce la formarea unei numeroase fracțiuni parlamentare unioniste , un aliat natural al suveraniștilor din PAS în perpetuarea cursului european pentru Republica Moldova.
Cea mai mare greșeală, pe care poate s-o comită echipa de experți în materie de strategie electorală a PAS, constă în convingerea că electoratul unionist și la viitoarele alegeri va vota consolidat reprezentanții actualii guvernări. Votul la locale în suburbiile Chișinăului ar trebui să fie un avertisment clar, care invalidează iluzia unei asemenea convingeri despre evoluția predispozițiilor electorale ale unioniștilor. Electoratul unionist este cel mai pro-europenist și nu există pericolul că el poate să voteze partidele antieuropene. Pericolul constă în absenteismul electoral de pe segmentul unionist, care s-a manifestat atât de pregnant la locale în suburbiile Chișinăului și care a fost generat de carențele politicilor identitare românești promovate de PAS.
...dar va garanta o majoritate pro-europeană în Parlament
Este evident, formarea unui pol politic eurounionist, cimentat pe interior de o singură Listă națională la parlamentare, va subția numărul de mandate al PAS la viitoarele alegeri, dar va mări sau, cel puțin, va garanta păstrarea majorității în Parlament pentru pro-europeniști prin unirea reprezentanților ambelor curente – eurosuveranist și eurounionist într-o coaliție de guvernare pro-europeană. O forță credibilă eurounionistă la viitoarele alegeri naționale va aduce la o mobilizare maximă a segmentului electoral unionist, care este măsurat sociologic la nivel de 30-40 % din tot numărul de electori și va evita pierderile votului din cauza absenteismului electoral pe acest segment. În condițiile când PAS dă dovada faptului că nu va fi în stare să repete succesul electoral de la alegerile parlamentare precedente și nu va fi capabil de unul singur să creeze viitoarea majoritatea parlamentară, imperativul formării polului politic eurounionist devine unica garanție pentru perpetuarea cursului european al Republicii Moldova.