Nicolae NEGRU // Maia Sandu, după trei ani la Președinție: de ce ideea referendumului nu e rea de tot
Într-un scurt bilanț al celor trei ani de președinție, Maia Sandu a anunțat că va lupta pentru un nou mandat și a solicitat Parlamentului să organizeze, concomitent cu alegerile prezidențiale, un referendum privind drumul pe care să meargă Republica Moldova, scrie analistul Nicolae Negru într-un editorial pentru Ziarul NAȚIONAL.
După istorica decizie a Consiliului European din 14 decembrie, această inițiativă pare cel puțin întârziată. Și dacă majoritatea cetățenilor vor spune „nu” negocierilor cu UE? Maia Sandu e sigură că cetățenii vor spune „da”, altfel nu prelua această idee vehiculată de opoziția pro-Rusia, ar fi absurd să se aventureze într-o acțiune politică de importanță strategică, vitală, riscând să obțină un rezultat negativ. Și-ar tăia creanga de sub picioare, dar - și mai important – ar putea dăuna fatalmente destinului și reputației Republicii Moldova.
Formal, acest referendum nu e necesar, ba chiar e inutil, căci oricât de convingător va fi rezultatul proeuropean al preferințelor noastre geopolitice, Moscova nu va renunța să afirme că majoritatea cetățenilor își doresc să se integreze în Uniunea Eurasiatică ce nu există, cum o face și după alegerile locale generale.
În aparență, rostul referendumului e unul tactic, pur electoral, urmărind scopul de provoca spiritele, de a-i impulsiona pe alegători să meargă la secțiile de votare. Nu toți vor vota neapărat pentru Maia Sandu din primul tur (vor exista și alți lideri proeuropeni care vor candida pentru funcția supremă în stat), unii o vor putea susține în turul doi. Însă efectul care îi tulbură cel mai mult pe politicienii proruși sau proeuropeni falși e altul: dezbaterea generală ce se prefigurează pe tema integrării europene, comparativ cu cea propusă de Rusia. A vorbi despre avantajele și perspectivele integrării în spațiul lumii ruse, în contextul „operației militare speciale” a armatei ruse în Ucraina, e destul de incomod, jenant, chiar și pentru cei mai ardenți putiniști, căci vor trebui să răspundă la întrebarea: cum se poate sari peste statul vecin? Ca să scape de momentul penibil al elogierii lumii ruse, Dodon a și reluat refrenul „neutralității”, „nici cu unii, nici cu alții”. Or, a fi „neutru” înseamnă a fi cu Rusia, fără a recunoaște că ești cu ea.
Dezbaterile ar putea să mai limpezească apele politicii moldovenești, să-i pună pe gânduri pe unii nostalgici după URSS. Dar mai există un motiv de ce, spre deosebire de anul 2020, Maia Sandu vrea să câștige alegerile prezidențiale din 2024 nu prin eludarea, ci prin accentuarea factorului geopolitic. Realizările ei de până acum, în trei ani de mandat prezidențial, se văd mai bine prin prisma geopoliticii
Ne place sau nu, obținerea statutului de candidat și începutul negocierilor Republicii Moldova cu UE, independența energetică față de Rusia, reforma (încă neîncheiată) a justiției, rezistența în fața războiului hibrid dus de Rusia, cu complicitatea oligarhilor Șor, Plahotniuc, Platon, procesul ieșirii din CSI și apropierea de România prin crearea unor spații comune în diferite domenii.... – sunt realizări importante legate de numele Maiei Sandu, pe care istoricii obiectivi nu le vor putea ignora.
Deși nu fără o oarecare ezitare inerțială, ca urmare a strategiei din alegerile parlamentare în 2021, dar și a dependenței energetice cvasitotale de Rusia, Maia Sandu a reușit să dea politicii externe a Republicii Moldova claritatea, consecvența și fermitatea necesare în contextul invaziei ruse în Ucraina. Lumea a văzut că avem o președintă cu caracter, principială, cu spiritul dreptății, care poate spune adevărul fără a-l ambala de fiecare dată electoral, fără a se teme că va pierde voturi. E calitatea unui politician neordinar.
Nimeni dintre liderii noștri politici cu o pregătire teoretică, ideologică mai bună nu a reușit să o eclipseze din acest punct de vedere, - fie au fost incoerenți, confuzi, fie au încercat să joace la două capete, fie au tăcut atunci când au fost așteptați să vorbească, ferindu-se să abordeze geopolitica tocmai în momentul când geopolitica se uita spre Republica Moldova.
Dintre lucrurile nerealizate, în afară de mult promisa politică de cadre bazată pe meritocrație, care a eșuat din mai multe motive, nu toate subiective, primul e că nu a reușit să le transmită cetățenilor optimismul privitor la viitorul european al Republicii Moldova, numărul celor care pleacă nu s-a diminuat. E adevărat că și încercările la care a fost supusă în acești trei ani sunt fără precedent și e puțin probabil că altcineva în locul ei reușea mai bine. Dimpotrivă: ajutorul enorm care a venit din toate părțile, inclusiv din România, e mai mult meritul Maiei Sandu, se datorează simpatiei, respectului și încrederii de care se bucură dincolo de Prut și pe plan internațional. Faptul organizării celui de-al doilea summit al Comunității Politice Europene la Bulboaca a reflectat, printr-un un debut strălucitor în politica europeană, și prestigiul personalității sale.
Pe de altă parte, niciun președinte de la noi nu a atras asupra sa atâta ură atavică și furie irațională dinspre elementele și forțele pro-ruse, oligarhice, dinspre Rusia însăși. Demonizarea Maiei Sandu a atins o amploare nemaivăzută, la atacurile deșănțate împotriva ei participă, din păcate, și o parte din liderii proeuropeni și chiar unioniști, unii din invidie și rivalitate nestăpânită, alții fiindcă sunt instrumente în mâini străine. Se observă că împotriva ei se lucrează sistemic, perseverent, cu înverșunare, după toate regulile propagandei, ale dezinformării și manipulării.
Ea rezistă, datorită aprecierii, admirației și încrederii de care se bucură din partea multor cetățeni. Pe bună dreptate, Maia Sandu ocupă, conform tuturor sondajelor, prima poziție în ce privește încrederea și intențiile de vot ale alegătorilor. În pofida calomniilor și sofisticatelor procedee de defăimare, majoritatea cetățenilor cu gândire liberă înțeleg că președinta noastră e o persoană onestă, laborioasă, dedicată sincer, ca nimeni alta, interesului public. Și pe această înțelegere conștientă, profundă, imparțială, pe această temelie sentimental-morală se poate baza viitoarea ei campanie electorală.