Nu sunt analist politic și departe de mine gândul de a impune pe cineva să gândească la fel ca mine, deși sunt sigură că mulți, tare mulți ar vrea același lucru. Eu doar aștern pe hârtie visul meu de-o viață. Vreau ACASĂ!!!

Cititorii se pot informa din toate sursele media credibile (sau mai puțin credibile) despre analizele și opiniile legate de situația din Republica Moldova, o situație pe cât de inedită, pe atât de primejdioasă.

Este adevărat, Basarabia a mai trecut prin situații similare, mai mult sau mai puțin grave. Sunt la Chișinău politicieni, chiar istorici cu greutate, care au declarat, cu diferite ocazii, că nu este momentul pentru a aborda problema unirii.

Unirea a fost posibilă în 1991. Din mărturiile mai multor actori și martori ai evenimentelor de atunci, s-ar părea că Iliescu ar fi spus că România nu este pregătită să preia Basarabia, și Mircea Snegur care afirmase „o să vă spun eu când va fi timpul Unirii”, au constituit un impediment în calea Unirii. Însă un om, oricât de puternic ar fi, nu poate decide de unul singur în momentele cruciale. Se pare însă că nici chiar deputații istorici nu erau favorabili ideii Unirii. Din păcate, Moscova a început să ne lucreze pe la spate, prin agenții săi, cu mult înainte de a ajunge la momentul favorabil Unirii.

Din păcate, mulți dintre cei care își arogă numele de mari patrioți și aspiră să ajungă la guvernare nu își doresc Unirea. Fiindcă Unirea i-ar lipsi de multe privilegii pe mii de funcționari.

Avantajele Unirii sunt însă imense pentru milioane de oameni. Populația din teritoriul numit Republica Moldova nu ar mai fi nevoită să întrețină o armată întreagă de funcționari inutili după Unire. Zeci de miliarde de lei ar putea fi utilizați pentru drumuri, spitale, grădinițe, pensii… 

În concluzie: după tot ce s-a întâmplat de la 1991 încoace, îndeosebi în ultimele zile, părerea mea fermă este că, pentru a fi în siguranță, noi și copiii noștri, dar și copiii copiilor noștri, pentru a avea un trai decent, o soluție este Unirea cu România. Restul sunt detalii care nu pot aduce nimic bun acestui popor chinuit și ținut în continuare în întuneric!

Nu aduce anul ce aduce ceasul!

Hadârcă Natalia, jurnalist