De la șeful unui serviciu de informații te aștepți mai puțin să auzi declarații propagandistice, dar nu și în cazul Rusiei. Aleksandr Bortnikov, șeful FSB (Serviciul Federal de Securitate) a preluat refrenul Mariei Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Afaceri Externe al Rusiei, afirmând recent că „autoritățile moldovenești și-au pierdut de fapt independența politică” și s-ar lăsa antrenate de Occident „într-o confruntare militară cu Rusia şi Belarus". Chișinăul s-ar confrunta și cu „problema abandonării identităţii sale naţionale şi a statalităţii în general", a mai spus Bortnikov plagiind-o în mod deschis pe funcționara MID care nici măcar nu mai face eforturi să se mențină într-un cadru respectabil, notează jurnalistul Nicolae Negru într-un editorial pentru Ziarul NAȚIONAL.

Ce treabă ar avea șeful FSB cu problemele noastre identititare? S-ar ocupa mai bine de problemele identitate ale rușilor, care pretind că ucrainenii sunt ruși, dar îi omoară și le ocupă teritoriile.

Paradoxal: cu cât își iese mai mult din fire autoritățile Rusiei, cu cât sunt mai intense atacurile propagandistice ale Moscovei la adresa Republicii Moldova, cu cât atât mai puțină rezonanță ele par să aibă la Chișinău. Probabil, e fiindcă denotă un mare grad de sminteală, sunt absurde, iar ceea ce e absurd deseori pare inofensiv, inutil de combătut. Dar nu este corect. Toată lumea înțelege că nu de flori de cuc Moscova o demonizează pe Maia Sandu, îi menține într-o stare de excitație ideologică permanentă pe rușii din Rusia și pe reprezentanții coloanei a cincea din Republica Moldova.

Se pregătește o nouă „eliberare” și „denazificare” a teritoriului dintre Prut și Nistru, însă aceasta nu pare să îngrijoreze prea tare nici măcar forțele politice care se declarau la începutul războiului curent solidare cu Ucraina. Ele nu reacționează la aberațiile propagandistice ale Moscovei, ca și cum nu le-ar privi sau ar fi de acord cu ele. Că socialiștii, comuniștii, șoriștii se comportă ca trădători, joacă de partea Rusiei, nu numai că nu miră pe nimeni, ci pare aproape „natural”. Lor nu li s-a atribuit nicicând capacitatea de apărători ai statului moldav, de patrioți, chiar și atunci când Voronin a renunțat la planul lui Kozak de federalizare și de legitimare a trupelor ruse pe teritoriul Republicii Moldova, gestul său a părut incredibil, determinat în mod hotărâtor de presiunea străzii și a Occidentului, nu de propria lui conștiință patriotică.

Dar lipsă de sensibilitate la pericolul ce vine dinspre Rusia, pe care o observăm și în comportamentul partidelor proeuropene îi nedumerește pe adepții aderării la UE. Rivalitatea politică, frustrările acumulate în relația cu Maia Sandu și PAS se manifestă mai curând (s-a observat până și în textul Pactului pentru Europa), decât solidaritatea necesară în fața acțiunilor ce le întreprinde în Republica Moldova Rusia rănită în sentimentele ei imperiale. Atitudinea „apatică” manifestată față de referendumul din 20 octombrie, ca și cum acesta ar fi irelevant, e unul din exemplele când, din punctul nostru de vedere, rațiunea pierde în fața resentimentelor.

Pe de altă parte, Armata ucraineană a „desacralizat” armata rusă și Rusia în general. Frica față eamanifestată la început, când ucrainenilor li se propuneau doar căști, fiindcă Putin a amenințat că cei ce se vor implica în războiul său cu Ucraina vor suporta consecințe „nemaivăzute”,acea spaimă paralizantă a dispărut, s-a dus, nu mai este. Lumea se mai teme nu atât de armata lui Putin, cât de iraționalitatea președintelui rus care are la dispoziție arma nucleară. Dinspre vest ne vin semnale încurajatoare ce ne fac să credem că nu vom fi lăsați de unii singuri și în fața războiului hibrid, și în cazul când Putin și-ar trimite tancurile peste Nistru. Ajutorul va veni, ni se sugerează, „în orice scenariu”, și nu numai de peste Prut. Sentimentul nostru de nesiguranță în fața unei posibile invazii rusești a diminuat după ce liderii europeni și-au exprimat, direct sau indirect, interesul pentru securitatea și apărarea Republicii Moldova. Ne referim în primul rând la Klaus Iohannis, Emmanuel Macron....

După semnarea parteneriatului pentru securitate și apărare dintre Republica Moldova și UE, un semnal puternic ne aduce secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, venit, miercuri, în vizită la Chișinău. Blinken a transmis din partea președintelui american Joe Biden angajamentul ferm al SUA pentru sprijinirea suveranității Republicii Moldova. Nu este o declarație de circumstanță, pentru plăcerea auzului nostru. „Statele Unite sunt alături de Republica Moldova în sprijinirea eforturilor de reformă economică și democratică pe termen lung, precum și a suveranității și integrității teritoriale în cadrul hotarelor sale recunoscute internațional”, se spune în Declarația Comună privind Dialogul Strategic între SUA și Republica Moldova, semnată pe 18 aprilie 2024, la Washington, în cadrul vizitei delegației noastre, conduse de ministrul de Externe, Mihai Popșoi. Nu e lipsită de aceste semnificații și vizita de azi la Chișinău a lui Boris Pistorius, ministrul german al Apărării.

Oricum, atunci când pentru unii dintre politicienii noștri nu pare să existe nici războiul din Ucraina, nici războiul hibrid împotriva Republicii Moldova, când alții se comportă de parcă nu le-a rămas nimic de făcut, decât să-și continue netulburați intrigile, meschinăriile, reglările de conturi și tot ce mai consideră ei „politică”, lucrul acesta nu trece neobservat în societate și sondajele o confirmă. Semnarea Pactului pentru Europa este singura excepție într-o direcție corectă. Dar dacă nu vor urma pași concreți spre consolidarea coeziunii sociale și a solidarității naționale, pentru a asigura reușita referendumului din 20 octombrie, Pactul va rămâne încă un exemplu de vorbe goale. Și să nu se mire ei că reacția alegătorilor va fi corespunzătoare.