Anatol Țăranu // Aderarea Moldovei la Uniunea Europeană: avantajele așteptate
Anatol Țăranu, pentru IPN: „Niciun alt proiect de dezvoltare de civilizație pentru Republica Moldova nu poate oferi cetățenilor moldoveni o perspectivă mai realistă și atractivă de creștere a nivelului și calității vieții, decât proiectul UE...”
Sondajele sociologice arată o ușoară depășire numerică a adepților integrării europene printre cetățenii Republicii Moldova asupra susținătorilor aderării la Uniunea Eurasiatică cuplați împreună cu cei nedeterminați. Situația în această privință se va limpezi sau, invers, se va complica în urma referendumului din 20 octombrie curent, când cetățenii Republicii Moldova își vor oficializa atașamentul față de UE. Însă oricare va fi rezultatul referendumului din toamna acestui an, dezbaterea publică și lupta ideologică pentru mințile oamenilor privind alegerea de civilizație pentru societatea moldovenească va continua încă mult timp.
Din această perspectivă se cere o analiză și o explicație plină de perspicacitate asupra procesului aderării Moldovei la Uniunea Europeană, care ar aduce o serie de avantaje semnificative pentru societatea moldovenească. Iată doar câteva dintre acestea:
Acces la piața unică și dezvoltarea economică:
Economia Republicii Moldova integrată în spațiul economic al Uniunii Europene va putea beneficia de acces liber la una dintre cele mai mari piețe din lume, facilitând exporturile și atrăgând investiții străine directe. Accesul la o piață vastă și competitivă cu siguranță va stimula creșterea economică și dezvoltarea afacerilor locale, iar eliminarea barierelor comerciale și tarifare ar facilita exporturile și importurile, oferind oportunități pentru producătorii moldoveni.
Accesul la piața unică europeană va stimula creșterea economică prin dezvoltarea comerțului, atragerea de investiții străine directe și dezvoltarea sectorului privat. În același timp, adoptarea reglementărilor europene va contribui la crearea unui mediu de afaceri mai transparent și mai predictibil, stimulând antreprenorialul și dezvoltarea economică. Tot așa cum statutul de membru UE va crește atractivitatea Moldovei pentru investitorii străini, datorită stabilității economice și politice sporite și accesului la piața unică.
Finanțare și asistență:
UE oferă asistență tehnică și financiară deja în perioada preaderare pentru a ajuta țările candidate să implementeze reformele necesare în domenii precum:
- justiție și afaceri interne;
- concurență și piață internă;
- protecția mediului;
- politica socială și ocuparea forței de muncă
Imediat după aderare, Republica Moldova va fi în drept să acceseze fonduri structurale și de coeziune, care au menirea să reducă disparitățile economice și sociale dintre membrii comunității. Judecând după practicile statelor care au aderat la UE în ultimul val de extindere, Moldova, după aderare, va putea beneficia de asistență tehnică și financiară consistentă pentru implementarea reformelor necesare și ridicarea nivelului de viață a populației realizate într-o perioadă relativ scurtă de timp.
Judecând după exemplul României, PIB-ul ei a înregistrat o creștere spectaculoasă în perioada după aderare la UE, aceasta însemnând o multiplicare a principalului indice economic de peste cinci ori în lei și de peste trei ori în euro, subliniind o expansiune economică fără precedent și consolidând poziția României ca un jucător economic emergent și dinamic pe scena europeană. Această creștere economică impresionantă a României demonstrează beneficiile tangibile ale integrării în structurile economice și politice europene, stimulând investițiile, modernizarea infrastructurii și creșterea calității vieții a statelor membri.
Stabilitate politică și securitate:
Aderarea la UE va oferi Moldovei un grad mai mare de stabilitate politică și securitate, prin apartenența la un bloc geopolitic puternic. Ca membru UE Republica Moldova va deveni parte a Politicii de Apărare și Securitate Comună (PASC), ceia ce va oferi Moldovei acces la resursele și capacitățile militare ale UE, contribuind la întărirea capacităților de apărare națională. Pe toată perioada existenței Uniunii Europene, nicio țară membră nu a fost atacată militar din exterior sau din interior, spre deosebire de omologul ei estic – Comunitatea Statelor Independente, în care mai multe state au fost atacate chiar din interior sau sunt amenințate cu agresiunea, în special, de către Federația Rusă.
Prin colaborare în Domeniul Justiției și Afacerilor Interne (JAI), Moldova va deveni parte a cooperării europene în combaterea criminalității organizate, a traficului de persoane și a terorismului, consolidând securitatea sa internă.
Tot așa cum fiind parte a Politicilor Energetice Comune ale UE, Moldova va avea acces nemijlocit la piața energetică comună europeană care garantează o mai mare securitate energetică și poate reduce dependența de sursele externe, asigurând astfel o mai mare stabilitate economică și politică a Republicii Moldova.
Creșterea standardelor de viață:
Aderarea la UE este asociată cu îmbunătățirea calității vieții prin creșterea salariilor, reducerea șomajului și îmbunătățirea condițiilor de muncă. Devenind țară membru a UE, Moldova va avea acces la diverse fonduri și programe de finanțare care vizează dezvoltarea infrastructurii, educației, sănătății și mediului. Aceste fonduri vor ajuta la modernizarea regiunilor mai puțin dezvoltate și la reducerea disparităților economice între diverse comunități, îndeosebi între condițiile de viață a orășenilor și locuitorilor satelor din Moldova.
Alinierea la standardele și reglementările europene va duce la o îmbunătățire solidă a calității vieții cetățenilor moldoveni prin îmbunătățirea serviciilor publice și a infrastructurii.
Apartenența Moldovei la UE va implica adoptarea unor standarde mai înalte în ceea ce privește protecția consumatorilor, siguranța alimentară și protecția mediului care, la rândul său, va contribui la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor. Fondurile europene vor garanta modernizarea infrastructurii de transport, energie și comunicații, facilitând astfel mobilitatea și conectivitatea în interiorul societății moldovenești.
Fondurile și politicile europene vor contribuit la îmbunătățirea serviciilor publice, cum ar fi sănătatea și educația, prin finanțarea de proiecte și inițiative menite să ridice standardele și accesibilitatea serviciilor și asistenții sociale.
Acestea sunt doar câteva dintre beneficiile potențiale ale aderării Republicii Moldova la UE, iar impactul lor real ar depinde de modul în care Moldova va implementa reformele necesare, dar și de contextul intern și internațional. Și în concluzie, aderarea la UE va constitui pentru Republica Moldova un catalizator important pentru dezvoltarea economică și socială, contribuind la creșterea nivelului de trai al cetățenilor moldoveni prin numeroasele beneficii și oportunități oferite de comunitatea europeană statelor membre. Niciun alt proiect de dezvoltare de civilizație pentru Republica Moldova nu poate oferi cetățenilor moldoveni o perspectivă mai realistă și atractivă de creștere a nivelului și calității vieții, decât proiectul UE. Iar la referendumul din 20 octombrie societatea moldovenească își va demonstra spiritul de clarviziune, manifestându-și dexteritatea de a supraviețui într-o lume plină de riscuri și provocări existențiale.