Întâlnire cu Băsescu: Presa rusă a fost sublimă lipsind aproape cu desăvârșire
Zeci de perechi de căști, necesare traducerii sincron pentru jurnaliștii de limbă rusă adunați la conferința organizată de grupul „Rezonanță socială” cu fostul președinte român Traian Băsescu – aceasta a fost o primă și abruptă observație a felului în care s-a desfășurat evenimentul de ieri. Ciudat, mi-am zis, pentru niște apărători vigilenți ai statalității moldovenești, te-ai fi așteptat să cunoască limba de stat.
Al doilea lucru peste care nu s-a putut trece cu vederea a fost contingentul jurnaliștilor prezenți. Dincolo de câteva nume relativ cunoscute ca Artur Efremov, președintele clubului „Rezonanță socială”, gazda conferinței, Boris Șapovalov, analistul politic de serviciu al lui Igor Dodon, istoricul Ruslan Șevcenko, până la iluștrii anonimi de pe la Comrat, marea ne-a fost stupoarea să constatăm în sală absența principalilor și a celor mai activi lătrători anti-români din presa de limbă rusă de la Chișinău.
Să zicem că de alibi se poate folosi tovarășa Elena Pahomova, care l-a însoțit în vizita în Crimeea pe președintele guberniei. Ce au pățit „talk-show-istele” în voga, Fiodorova de la NTV, Belicenkova - AccentTV (ambele din ograda lui Dodon) sau Levcenco -TVC 21? Ele tot dezbat la TV-uri debarcarea marinarului Băsescu pe malul Bâcului, dar curaj să-l întrebe direct, față în față, nema?
Dar cum de au ratat ocazia de a-l lua la rost și a-l trimite pe Băsescu „pisti Prut” jurnaliștii „marilor” publicații de limbă rusă – de la „Komsomolskaia Pravda”, „Argumenti i Fakti” pînă la „Moldavskie Vedomosti” – sau panglicari de mare rafinament în ale analizei politice, de la Novosadiuk (guru la „Sputnik”), Dumitru Ciubașenco, până la Valera Ostalep, Tcaci, Vardanean sau Bogdan Țîrdea? Unde a fost șeful reprezentanței „Itar-TASS” la Chișinău, Valerii Demidețki, să-l muștruluiască pe Băsescu pentru punerea în pericol – prin unire, of course – a finului echilibru geopolitic regional, întreținut cu atâta grijă de Putin în Donbass și Crimeea? Șleahta analiștilor din "Izborski" club - deja au intrat în hibernare?
În lipsa curajului unei confruntări frontale, sus-numiții și-au dat întâlnire la emisiunile de seară și pe rețelele de socializare pentru a comenta de pe margine meciul: Țîrdea s-a dedat unor paralele arbitrare între Transnistria și ținuturile secuiești, Ostalep a ironizat din brusturii emisiunii „Megafon” de la NTV al lui Iurie Roșca, lui Petkov nu i-a fost clar dacă Moldova se unește cu România ori invers, iar restul au luat apă-n gură.
Din două, una: neglijarea întâlnirii lui Traian Băsescu cu presa rusă de către șefii marilor redacții și a principalilor purtători de cuvânt ai intereselor rusești la Chișinău fie că le trădează neputința, precaritatea argumentelor, fie, pur și simplu, incapacitatea de a trata profesionist o mare dezbatere și perspectivă națională cum este cea propusă de fostul președinte român – unirea.
Până la urmă, prezența lor nici nu a fost necesară: în fond, urmărindu-le prestațiile, știm că argumentele „greilor” nu diferă prea mult de cele ale jurnaliștilor rusofoni prezenți. Întâlnirea în sine, deși utilă, nu a demascat decât o adâncă criză de idei de partea cealaltă: de la obrăznicii flagrante gen: „Cedați-ne Moldova românească și pe urmă ne mai gândim dacă ne unim sau nu”, enunțate prin cel puțin o jumătate din întrebările adresate lui Traian Băsescu – via sofisme neputincioase de tipul „dacă în România cineva ar milita pentru separatism sau desființarea statului, ce-ați face?” – până la acuzațiii și isterii legate de „interzicerea de asociații ale moldovenilor în România”. A fost suficientă o oră și jumătate pentru a realiza cât de superficial și ridicol sună argumentele părții adverse. Clișee, fobii, ironii ieftine în locul unei abordări raționale și politeți de carton în locul unei adevărate „discuții la cuțit”.
Tonul iscoditor și pretențios nu a devoalat decât slăbiciunea în fața unei realități iminente: modelele lor politice, sociale, economice, morale cedează pe măsură ce nu aduc soluții și perspectiva unei vieți mai bune în Moldova. Neglijarea aparentă nu a trădat decât nervozitate. Efremov și-a încheiat rolul de gazdă cu o grosolănie: „Domnule președinte, Bismark a spus că românii nu sunt un popor, ci o meserie”. Posibil. Dar nu prima din lume: pe aceea o practică goarnele rusești în R. Moldova.