Problematica așa numitei „națiuni civice moldovenești” și cât de valabilă este aceasta în condițiile R. Moldova a devenit un subiect dezbătut intens de presa din R. Moldova.

ppInclusiv portalul nostru de știri a găzduit o serie de materiale critice la adresa „națiunii civice moldovenești”, în care este demonstrată validitatea acesteia doar în strânsă legătură cu tezele sovietice ale separației moldovenilor de români.

 

Pe acest subiect s-a axat și editorialistul Nicolae Negru, într-un material apărut pe portalul ziarulnational.md.

Semne diacritice

Germania, întruchiparea cea mai clară a naționalismului etnic, încearcă să reconstruiască Republica Moldova după principiile naționalismului civic. Ceea ce e și paradoxal, și firesc. Căci experiențele contrare principiilor pe care le aplici sunt tentante și folositoare. Polițiștii buni știu de ce.

Nemții procedează din cele mai bune intenții, din altruism sau responsabilitate pentru ce se întâmplă în vecinătatea UE Aceasta ne-ar ajuta, crede Berlinul, să consolidăm statul nostru, care, trebuie să recunoaștem, e cam anemic, abia se ține pe picioare. Oficiului Federal German pentru Afaceri Externe finanțează, de dragul nostru, un proeict special: „Consolidarea identităţii naţionale în Republica Moldova în contextul asocierii cu Uniunea Europeană”.

Ar fi de înțeles astfel că identitatea națională a cetățenilor Republicii Moldova nu e suficient de solidă și nevoie de ceva „ciment” sau „super glue” pentru a-i da tăria cuvenită. Și cine ar contesta că nu stăm chiar bine la capitolul identitar?

Din acest efort nobil, conceptual și pecuniar, al Germaniei s-a născut în decembrie trecut un studiu numit „Consolidarea coeziunii sociale și a unei identități comune în Republica Moldova. Probleme-cheie și recomandări practice”, semnat de un grup de autori locali, destul de cunoscuți (cu două excepții, în cazul meu) – Iulian Groza, Vadim Pistrinciuc, Vladislav Kulminski, Adrian Popescu, Andrei Popov, Iulian Rusu, toți reprezentând niște institute-ONG-uri - dar și de Prof. Dr. Mathias Jopp, Director la Institut für Europäische Politik, Berlin.

O gaură în cer

Concluzia principală a studiului e ca o gaură în cer: societatea noastră e divizată „de-a lungul unor direcții etnice și lingvistice” din cauza politicienilor, a discursurilor politice „intemperate” și a „lipsei de cunoștințe despre diferite comunități etnice”, în pofida „istoriei de secole de relaţii interetnice armonioase” și a unui „nivel ridicat de toleranță interetnică și acceptare mutuală la nivel local”.

Autorii consideră că „o criză a identității” (moldovean/român), „lipsa coeziunii sociale și identificarea în creștere cu multe grupe de identitate comportamentalizată” (ultima cauză e destinată, probabil, doar inițiaților) împiedică constituirea unui stat funcțional, „receptiv față de cetățeni” și dezvoltarea (Republicii) Moldova în general.

Dacă înlăturăm aceste cauze, prin aplicarea unor „politici practice”, renunțând a ne mai împărți în „etnie majoritară” și „minorități naționale”, limitând „spațiul de manevră al politicienilor”, ca ei să nu mai poată profita de liniile de dezbinare identitară, atunci „emergența graduală a unei identități civice comune” e ca și asigurată, susțin autorii. (Și ca rezultat, deducem noi cu optimism, statul se va întări și se va dezvolta fără probleme majore, la fel de armonios, pe potriva relațiilor interetnice „armonioase” pe parcursul „secolelor”.)

Niște moldoveni noi

„Identitatea civică comună” trebuie să apară în procesul firesc de integrare a minorităților, de participare în comun la proiectul de democratizare, modernizare și consolidare a statului Republica Moldova. Într-o ambianță de conviețuire pașnică, naturală, în cadrul aceluiași stat, a cetățenilor care vorbesc diferite limbi și aparțin diferitelor culturi, urmează să se producă, într-un termen mai lung, o schimbare „calitativă” a cetățeanului nostru. El nu se va mai considera doar moldovean, român, ucrainean, găgăuz etcetera, ci își va recunoaște și identitatea supraetnică, o caracteristică singulară, proprie doar cetățenilor Republicii Moldova.. Deoarece termenul „moldovenesc” este „discreditat pentru actori și activiști politici importanți”, consideră autorii, noţiunea de „identitate civică moldovenească” ar trebui probabil să fie evitată, promovându-se conceptul de „identitate civică a Republicii Moldova”.

Fiindcă denumirea totuși contează, iar autorii ne îndeamnă la o „discuție constructivă”, venim și noi cu o propunere, pe linia și în spiritul acestul studiu. Odată ce considerăm minoritățile „seculare” factori constitutivi ai statului, acordându-le cote de reprezentare în Guvern, federalizând de facto Republica Moldova, de ce nu am schimba și denumirea acesteia în Republica Moldo-Româno-Ucraineano-Găgăuzo-Ruso-Bulgaro-Polonezo-Belaruso-Romalo-Evreiască – RMRUGRBPBRE (cer scuze că nu i-am menționt pe reprezentanții tuturor celor peste o sută de etnii conlocuitoare; să mă scuze și evreii că i-am citat la coadă, pentru eufonie). Iar noi ne vom numi în consecință RMRUGRBPBREeni. Nu sună bine? Vi se pare bizar, o abracadabra? Obișnuința e o chestiune de timp, ca și „emergența” acestei „identități comune”.

Rupți de realitate

Lăsând gluma la o parte, ar trebui să ne bucurăm că odată cu „emergența” națiunii civice problema coeziunii sociale se rezolvă în mod automat, dar să fie chiar așa? De exemplu, Bernard Yack, teoretician, autor de lucrări în domeniul filosofiei sociale și politice, își exprimă îndoiala că o națiune civică asigură un mediu ideal pentru diversitatea socială și drepturile individuale. „Dreptatea colectivă poate inspira nu mai puțină violență și intoleranță decât etnocentrismul irațional”, susține el și aduce exemple din istoria franceză care ilustrează teza sa. Noi putem face trimitere la propria experiență, ca participanți la construcția „națiunii civice” sovietice. Dar oare nu intenționează Dodon din motive „civice” să-i bage la închisoare pe cei care se consideră români și pledează pentru reunire cu România? Miturile naționalismului civic, considerat a fi un naționalism bun, deformează realitatea politică ca și miturile naționalismului etnic pe care vor să le combată, consideră Bernard Yack.

Oricum, ideea „identității civice comune” țintite de autorii studiului este ruptă de realitate, atâta timp cât comunitățile etnice de la noi prezintă, cu mici excepții, niște rezervații de hommo sovieticus, manipulate de Rusia. Preocuparea lor principală, după cum se vede și din exemplul Autonomiei Găgăuze, nu este prezervarea culturii și limbii materne, ci geopolitica, reîntoarcerea la Rusia sau măcar în „sfera de influență” a Rusiei. Ele așteaptă să vină Rusia și sunt siguri că aceasta va veni. Temându-se, probabil, să treacă liniile „corectudinii politice”, autorii studiului ignoră premeditat influența Moscovei asupra asupra acestor comunități și pedalează pe clișeul relațiilor armonioase. Dacă au fost atât de „armonioase”, dacă „toleranța” e înschrisă în codul genetic al moldovenilor de diferite etnii, de unde a apărut românofobia grotescă și dorința unora de a pune mâna pe arme împotriva unioniștilor?

Studiului nu-i lipsește consistența, dar pare întrucâtva formal, previzibil, cu concluzii știute dinainte, care se cer doar ilustrate. Din deficit de date, nu toate concluziile conving. De exemplu, fără cifrele referitoare la posesia limbii române de către minoritari, afirmația că „există o deschidere vastă faţă de învăţarea limbii și culturii” majoritare, rămâne vorbă goală, whishful thinking. Sigur, predarea limbii române lasă de dorit, dar și conaționalii noștri de alte etnii trebuie să facă pași de întâmpinare, să dorească să învețe a vorbi limba oficială a statului. Numai dacă își leagă soarta de Republica Moldova și o dezleagă de Rusia.

Coeziunea majorității

E regretabil că studiul se referă doar în treacăt la coeziunea etniei majoritare, o altă importantă cauză de șubrezire a „coeziunii sociale” și a statului Republica Moldova. Să ne întrebăm: de ce, de exemplu, Țările Baltice, constituite în mod asemănător, în baza unei etnii, unde o parte din rușii veniți după 1944 (de altfel, și istoria „seculară” a majorității rusofonilor din orașele noastre începe după 1944) nu au obținut cetățenia acestor state, se confruntă într-o cu mult mai mică măsură cu probleme de coeziune socială, care să le afecteze funcționalitatea și să le frâneze dezvoltarea?

Diferența esențială dintre Republica Moldova și Țările Baltice e în unitatea etniei majoritare, unitate care asigură un curs stabil, un echilibru strategic al statului. Această unitate este inexistentă în condițiile noastre și relațiile „armonioase” dintre etnia majoritară și etniile minoritare, oricât de importante ar fi ele, nu o pot substitui. Autorii au ignorat problema unității din cadrul majorității ca să evite tema precarității „originare” a statului Republica Moldova.

Dat fiind că numărul celora care răspund că vorbesc româna și se consideră români și limba lor este în creștere, lentă, dar sigură (o confirmă și recensămintele și sondajele de opinie), perspectiva reunirii cu România atârnă ca o sabie a lui Damocles deasupra „statalității” moldovenești. Doar prin metode nedemocratice, totalitariste poate fi îndepărtat momentul când moldoveniștii vor fi în minoritate împreună cu minoritățile. Viitorul Republicii Moldova este cel puțin incert și autorii ar fi trebuit măcar să menționeze acest lucru. Un cercetător adevărat nu ignoră un rezultat care nu îi este pe plac sau i se pare negativ.

Iar perspectiva reunirii cu România presupune și o altă abordare, sinceră, bazată pe adevăr, a relațiilor interetnice. Acestea trebuie reașezate de pe fundamentul RSSM pe cel al declarației de independență, minorităților trebuie să li se spună că „moldoveni” e sinonim cu „români”, că „limba moldovenească” e de fapt limba română.

În loc de concluzie

Societatea moldovenească e ca un vin în proces de fermentație, un „tulburel”, dacă îl pui în sticle înainte de a se sedimenta, de a se limpezi, sar dopurile și se varsă. Germania ar putea face mai mult pentru procesul de „limpezire” decât plăti niște studii cu rezultate prestabilite (nu negăm însă utilitatea studiului în general). Ea ar putea deschide ușa UE pentru Republica Moldova, ceea ce ar rezolva pe loc o bună parte a problemelor legate de „coeziune” și „identitate națională”. Evident, dacă face aceasta, Berlinul riscă să supere foarte tare Moscova.

SURSA: ziarulnational.md