Evghenii MAGDA // „Asasinarea” lui Babcenko, analiză la rece
Cazul Babcenko a creat o rezonanță care depășește granițele Ucrainei, este discutat, practic, în toată lumea. Deși nu există lipsă de argumente, voi încerca să prezint propria versiune.
În Ucraina continuă războiul hibrid dezlănțuit de Rusia și scenariul de destabilizare a situației este un lucru mult mai convenabil agresorului, adică Moscovei, decât o operațiune masivă în Donbas. Mai ales cu nouă luni înainte de alegerile prezidențiale, la care Kremlinul speră să obțină un preşedinte mult mai deschis spre cooperare cu Moscova în vederea reglementării situației din Donbas după scenariul convenabil Federației Ruse. Moartea unui jurnalist rus la Kiev ar fi putut fi un catalizator pentru tulburări serioase. Situația lui Arcadi Babcenkko, care a acceptat să colaboreze cu SBU pentru a-și salva viața, le-a amintit multora că războiul nu s-a încheiat și că unii sunt uciși nu doar pe linia frontului.
Societatea ucraineană trăiește într-un stres continuu deja al cincilea an, după ce, pe Maidan, au fost împușcați 100 de protestatari, a venit anexarea Crimeii și a fost declanșat conflictul din Donbas. Societatea nu este un monolit, condus de un regim autoritar, în acest caz, impresionează tendința unor politicieni de a îneca actuala putere. Și, bineînțeles, acest lucru nu stimulează consolidarea unei Ucraine puternice. Tezele despre neîncrederea în SBU, care sunt propagate cu insistență în spațiul informațional, provoacă dezgust, deoarece eficiența unor servicii secrete în toată lumea nu se stabilește în baza încrederii față de ele, iar transparența este contraindicată activității acestora.
De aceea declarațiile organizațiilor internaționale de apărare a drepturilor omului, „îngrijorarea profundă” a OSCE și indignarea „Reporterilor fără frontiere” înseamnă în acest caz mult mai puţin decât înţelegerea situaţiei, exprimată de UE şi NATO. Ele, cel mai probabil, au primit explicaţii pe canalele diplomatice, care i-a le-a satisfăcut. Apropo, merită amintit că era vorba de salvarea unei vieţi de om.
Rusia va continua să-și activeze agenții de influență nu doar în Ucraina pentru a se strădui să rezolve concomitent câteva sarcini. În primul rând, a diminua interesul faţă de cauzele activizarea bruscă a maşinii sale de propagandă după informaţia cu privire la atentatul asupra lui Arcadi Babcenko. În al doilea rând, a încerca să discrediteze Ucraina şi a submina încrederea Occidentului în ea. În rândul al treilea, a distrage atenţia de la greva foamei din puşcăriile ei, declarată de deţinuţii politici Oleg Sențov, Vladimir Baluha și Alexandr Kolinicenko. În ajunul campionatului mondial la fotbal, Kremlinului nu-i trebuie o asemenea rezonanţă.
Confruntarea între Rusia și Ucraina continuă, însă cazul Babchenko nu va fi uitat în curând. Principala lecție pe care politicienii din Ucraina și colegii lor din spațiul ex-sovietic trebuie s-o învețe este: trebuie foarte bine definite şi protejate interesele naționale. Mai ales în actuala lume turbulentă.
Evghenii MAGDA, director al Institutului de Politică Mondială, special pentru DESCHIDE.MD