Spațiul ex-sovietic devine tot mai turbulent pe fundalul încordării situației internaționale. De aceea în această regiune sunt necesare măsuri urgente.

Vreau să menţionez un detaliu interesant: de la începutul toamnei, practic săptămânal, Vladimir Putin se întâlneşte cu liderii ţărilor post-sovietice. Mai întâi au fost Ilham Aliev și Nikol Paşinean (conflictul din Karabah doar la prima vedere pare înghețat: în realitate, armamentele ruseşti pompate acolo mai devreme sau mai târziu vor trage). Apoi în audienţă a fost Alexandr Lukaşenko, căruia, recent, i-a fost dat în calitate de ambasador al Federaţiei Ruse în Belarus Mihail Babici, cel refuzat în 2016 de Kiev. Igor Dodon s-a învrednicit de o audienţă la curatorul relaţiilor dintre Rusia şi Moldova, Dmitri Kozak, care poate fi considerat drept cel mai informat om din Rusia asupra a tot ce se întâmplă pe malurile Nistrului.

Logica Rusiei pare clară: pe fundalul contradicţiilor în interiorul Occidentului colectiv, Kremlinul încearcă să-şi delimiteze o zonă exclusivă de interese proprii. Putin nu vrea să aştepte o nouă întâlnire cu Trump pentru a încerca împartă sferele de influenţă. El, în definitiv, nu e nici pe departe sigur de posibilitatea de a realiza astfel de intenţii, de aceea acţionează într-un fel clandestin. Nu este lipsit de interes că preşedintele rus preferă să joace pe propria parte de teren, exceptând vizita la summit-ul cu Trump la Helnsinki şi călătoria pe ruta Austria – Germania. Ambele ţări, de altfel, nu-şi ascund interesul pentru NordStream-2.

Statele post-sovietice, capabile măcar minim să se opună Rusiei, trebuie să-şi coordoneze astăzi eforturile. Evoluţia evenimentelor după destrămarea URSS denotă că Moscova este gata să folosească aşii în interes propriu şi că a învăţat să calculeze nu doar proporţiile reacţiei Occidentului, dar şi viteza de luare a deciziilor. În marea agitată a actualelor relaţii internaţionale greu e să găseşti un golf liniştit, de aceea va trebui identificate variante de consolidare.

La începutul lunii octombrie, la Tbilisi şi Chişinău va avea loc şedinţa de inaugurare a Adunării Interparlamentare Georgia, Moldova şi Ucraina, precum şi întâlnirea prim-miniştrilor din ţările GUAM. Şi parlamentarii, şi şefii de guverne trebuie să răspundă eficient la provocările existente, să caute punte de tangenţă şi acţiuni ce dau un rezultat maxim în termen scurt. Spre asta constrânge şi faptul că în lunile apropiate în Georgia, Moldova şi Ucraina vor avea loc alegeri susceptibile să influenţeze dezvoltarea ţărilor şi poziţionarea lor în lumea contemporană. Rusia, neîndoios, încearcă le impună acestor state rebele propriul joc, folosind mecanismele democratice.

Evghenii MAGDA, director al Institutului de Politică Mondială, special pentru DESCHIDE.MD