Mancurtul este o creatură din romanul Chinghiz Aitmatov «Буранный полустанок», aflată în captivitate, care printr-o procedură barbară era transformată în sclav fără suflet, complet subordonată stăpânului său și care nu își amintește nimic din viața sa anterioară.

Nu am fost niciodată un fan al lui Traian Băsescu. În momentele sale de glorie, când toată lumea se îmbulzea să-și tragă câte un selfie cu el, am fost unul din puținii care au avut o atitudine mai rezervată față de dumnealui. Cu toate acestea, în problema retragerii cetățeniei  moldovenești,  atitudinea personală față de Traian Băsescu este ultimul lucru care contează.

Încercarea de a supune analizei deciziile judiciare la acest subiect din punct de vedere al dreptului nu ar fi altceva decât o manifestare de cretinism. Este exact cum ai analiza teoria nașterii universului a lui Stephen Hawking prin prisma legilor creaționiste. Cele trei decizii judiciare nu au nimic în comun cu dreptul.

Recunoașterea „legalității” decretului lui Igor Dodon nu este nici măcar despre Traian Băsescu.

Este despre milionul de moldoveni care și-au schimbat viața datorită cetățeniei pe care statul român a oferit-o cu atâta larghețe basarabenilor. Este despre sutele de mii de tineri care au făcut carte în România. Este despre miile de tineri care fac studii gratuite în occident în cele mai bune universități din Europa, doar grație pașaportului românesc pe care îl dețin. Este despre miile de grădinițe renovate din banii românilor. Este despre satele din lunca Prutului reconstruite din temelie pe banii contribuabililor români. Este despre Muzeul de Istorie, despre Sala cu Orga și despre tot ce a făcut România bun pentru „frații” de peste Prut. Este despre România care avut înțelepciunea să nu le răspundă niciodată moldovenilor cu aceeași monedă la românofobia mai mult sau mai puțin camuflată, care bântuie „spațiul  mioritic”.

Este despre noi. Este o decizie despre președinții Republicii Moldova care, după încheierea mandatelor de stataliști, merg pe furiș să depună jurământul față de statul român.  Este despre marea majoritate a magistraților, care dețin pașapoarte românești, dar și despre elementarul bun simț.

Este despre mancurtul pe care așa și nu reușim să-l scoatem din noi.

Decizia președintelui Nicolae Timofti de a-i acorda cetățenia lui Traian Băsescu a fost una simbolică, un semn de recunoștință pentru statul român, fără de care parodia de stat de pe malurile Bâcului ar fi degradat rapid într-un fel de RASSM sau „ПМР”. Retragerea acestei cetățenii în anul centenarului Marii Uniri este la fel de simbolică. Un gest profund „frățesc”, cum s-ar spune.

Poate ar fi bine ca la viitoarele alegeri Dodon și gruparea sa să ia majoritatea constituțională. Poate măcar atunci vom încerca să prețuim ceea ce avem.

SURSA: www.tanase.md