Cu unele excepții, scriitorii, artiștii, intelectualii în general nu se grăbesc să răspundă chemărilor de a urca pe baricadele electorale, pe care le adresează adepții blocului PPDA-PAS. Majoritatea preferă să nu se implice, să rămână neutri, iar unii artiști de calibru și-au manifestat deschis sprijinul pentru unii candidați PD.

Sigur, „trădătorii” au fost imediat taxați, împroșcați cu noroi, li s-a amintit cu acest prilej despre lașitatea lor „originară” (apud Mircea Eliade), nu a fost uitat nici faimosul verdict leninist la adresa intelectualilor („căcat”), dar numărul moraliștilor a fost mai mic ca altă dată și atacul n-a durat, stingându-se destul de repede.

Limitele isteriei anti-Plahotniuc

Autorul acestor rânduri observa sâmbăta trecută cum scriitorii de diferite preferințe politice, veniți să-l omagieze pe „scriitorul total” - poetul, prozatorul, eseistul, diaristul, traducătorul Leo Butnaru, ajuns la 70 de ani, se întrețineau în discuții joviale, ironizau, glumeau, râdeau în hohote, de n-ai fi crezut că aparțin unor tabere antagonice. Același lucru l-am observat, cu altă ocazie, în mediul ziariștilor, care reprezentau publicații afiliate puterii și opoziției.

Ceea ce înseamnă că isteria anti-Plahotniuc, anti-PD și-a atins limitele, că tactica „sfârșitului lumii”, „acum ori niciodată”, a apelurilor de pe marginea prăpastiei stataliste nu își au efectul cuvenit, eșuează în mediul intelectual.

Schimbarea necesară a puterii

Să fim sinceri: o schimbare a puterii e mai întotdeauna necesară, benefică și firească într-o democrație. PD se află la guvernare din 2009 și ar fi timpul să predea ștafeta altor formațiuni. Mai cu seamă că nu demonstrează mare râvnă în recuperarea miliardului și-l mai și protejează în mod dezgustător pe Șor, care a devalizat definitiv Banca de Economii.

Dar la fel de sincer trebuie să spunem că miza acestor alegeri pare „deturnată”, că formațiunile cu șanse de a accede în Parlament nu corespund tuturor așteptărilor noastre, că cei care se erijează în „salvatori” ai poporului și democrației nu sunt suficient de credibili.

Pentru cineva care cunoaște realitățile noastre, dar și modul cum funcționează o democrație, promisiunile blocului „ACUM” de a stârpi imediat oligarhia, de a-l înlătura și a-l elimina pe Plahotniuc de pe scena politică nu pot provoca decât scepticism. Ele pot fi interpretate ca bravadă electorală ieftină, ca indiciu de superficialitate și incompetență.

Modul de selectare a candidaților

Trecând peste integritatea discutabilă, peste dependența, inclusiv financiară, de unii oameni de afaceri care au niște conturi de reglat cu Plahotniuc, ne poticnim de modul de selectare a candidaților pe lista PPDA și PAS. Pare să fie altul decât meritocrația (altfel ar fi încăput pe liste, de exemplu, și Oleg Brega, care însă mai are și „calitatea” de a fi incomod, neobedient). Da, există unele persoane remarcabile pe lista blocului „ACUM”, dar sunt și unele de o modestie profesională, intelectuală evidentă (în „echipa” PPDA, în special).

Despre grandilocvența lui Năstase și alte motive de reticență, puteți citi în continuarea materialului pe Ziarul Național.