Junii "unioniști" care și-au anunțat candidaturile la aceste alegeri parlamentare comit o gravă eroare, scrie Ion Mischevca într-o postare pe pagina personală de Facebook.

Cei naivi chiar cred că vor ajunge deputați, iar cei rău-intenționați vor să tulbure apele în circumscripțiile în care lupta va fi strânsă. Dar cu toții DISCREDITEAZĂ IDEEA UNIONISTĂ! Pentru că eșecul lor va fi exploatat de inamicii cauzei naționale. Cele 4-5% pe care le vor acumula toate partidele pretins unioniste va crea percepția că atâția unioniști sunt în Republica Moldova. Va fi o lovitură chiar mai dură decât cele 7% de români de la Recensământul măsluit din 2014.

Toate luptele pe care le-au dat acei ostași nevăzuți ai românismului din Basarabia vor fi date uitării. Toată munca depusă de dascălii și intelectualii noștri va fi ștearsă cu buretele. Trei decenii irosite pentru ca cineva să-și satisfacă orgoliul sau să-și facă mendrele.

Problema nu este că băieții și-au anunțat candidaturile, ci că au "privatizat" unionismul. Ei nu au nicio calificare, dar vor să se califice într-o cu totul altă ligă. Nu au nicio strategie, dar se cred mari strategi. Sunt niște infatuați și infantili, care se consideră "veteranii" mișcării unioniste, deși singurele "bătălii" în care au participat sunt cele din nisipieră sau din curtea școlii.

De aceea, mă disociez public de asemenea parveniți și neisprăviți, care cred că este suficient să se erijeze drept unioniști pentru a fi votați. Mai puneți-vă pofta în cui!

Dar răul a fost deja produs. Eșecul lor va fi perceput ca eșecul românismului din Republica Moldova. Și asta nu le-o pot ierta...