Felicitări, emigraților! Ieri Curtea Constituțională v-a dat definitiv dreptate ! Ieri CCM a sigilat printr-o hotărâre de o tâmpenie și incompetență care ar anihila și marțienii de pe Saturn, dacă bășina ei ar fi pusă într-un motor cu reacție, ceea ce fiecare din noi știe demult: țara în care v-ați născut și care mai încumetă să se numească „Republică” nu a avut, nu are și se pare că nici nu are de gând să aibă nevoie de voi! De banii voştri – da. De voi – nu!

În principiu, așa cum îmi pare firesc să se întâmple, orice stat care tinde spre democrație trebuie să se îngrijească de următoarele chestii referitoare la procesul electoral:

  • Reprezentativitate: toți cetățenii cu drept de vot trebuie să poată să voteze, iar votul să fie exercitat liber. Rezultatele scrutinului trebuie să reprezinte cât mai fidel doleanțele alegătorilor.
  • Eligibilitate: toți cetățenii au dreptul să fie aleși.
  • Corectitudine: Evitarea, depistarea și sancționarea drastică a fraudei electorale.

Decizia CCM de ieri nu doar se adaugă unui șir continuu de modificări electorale care bat în fiecare din cele trei mari principii, dar este și o mostră perfectă a incompetenței și prostiei... Am citit hotărârea în întregime și am ales (recunosc: cu greu, căci este în integralitatea ei absolut stratosferică) doar câteva perle, demne de cele mai trăsnite show-uri umoristice sau satirice:

standardul de protecție al dreptului la vot nu este la fel de stringent (asta le Europeni!) ca cel al protecției dreptului la respectarea vieții private și de familie, a libertății de gândire, de conștiință și de religie, a libertății de exprimare și a libertății de întrunire și de asociere” şi tot acolo: „Măsurile limitative ale acestui drept nu trebuie să-i afecteze esența și să-l priveze de efectivitate.”

Băi, smintiților, în Europa dreptul de vot nu este o preocupare stringentă, el este SACRU! Ei au depășit etapa când dreptul de vot a fost o preocupare stringentă. Este stringent (a se vedea DEX-ul: STRINGÉNT, -Ă, stringenți, -te, adj. Care trebuie să fie luat neapărat în seamă, care se impune în mod imperios, care nu suferă amânare.) ceea ce trebuie soluționat. Dar, mă rog, atunci când ajung la CCM nănașei și cumetri care nu înțeleg sensul cuvintelor, ei înțeleg ce vor sau, mai degrabă, ce li se cere.

Și referitor la esență sau efectivitate: decizia CCM anume asta face: afectează esența și privează scrutinul de efectivitate!

prezumția că cetățenii nerezidenți sunt mai puţin preocupați, în mod direct sau continuu, de problemele curente ale țării şi au mai puţine cunoștințe despre acestea

Serios?! Și de unde, mărogel, această prezumție? Iată eu am o prezumție că ați ajuns la CCM prin cumetrism și servilitate politică și că sunteți total incompetenți. Încercați s-o combateți! Dar mai am și o certitudine: de fiecare dată când ajung în vacanță sunt absolut șocat de nivelul de ignoranță a celor din Republica Moldova referitor la procesele politice din țara lor. Un sondaj efectuat acum o luna arată că doar 42% din populație a auzit despre crearea blocului ACUM, unul din concurenții electorali principali. Și acesta este un fapt, nu prezumție! Apoi cum, magistraților, cine este mai „puţin preocupat”?

influența mai mică a cetățenilor nerezidenți asupra selecției candidaților sau asupra alcătuirii programelor lor electorale

Nu mai spuneți? Ați făcut un studiu? Cele mai sănătoase și mai eficiente politici, idei, texte normative din ultimii ani au fost făcute cu aportul direct al emigraților! Eu cunosc cum au fost făcute programele a cel puțin două partide politice și vă asigur că acei din străinătate au contribuit activ, iar uneori chiar decisiv la elaborarea lor. Iar faptul că partidele voastre care v-au delegat la CCM nu au inclus în liste cetățeni din emigrație nu confirmă decât incompetența lor și obediența CCM-ului.

După ce a constatat incidența dreptului la vot în cazul alegerilor pentru Parlamentul European, Curtea Europeană a reținut că fusese încălcată însăși esența dreptului reclamantei la vot

Exemplul pe care-l aduceți nu face decât să dezavueze toată decizia in coprpore. Dar vă dau dreptate, e imposibil să găsești cazuri sau exemple similare în jurisprudența europeană, nici măcar în Gibraltar. Asta cum ai explica că soarele aduce lumină și căldură, și că fără el nu ar exista viață, și iată din această cauză noi alegem noaptea.

Solicitarea și utilizarea acestui act de către cetățeni pot reprezenta forme ale devotamentului față de țară

Așa îl înțelegeți voi, acest „devotament”. Faptul că toată această lume mai vine la alegeri, faptul că prezența lor la vot, în pofida tuturor mizeriilor pe care i le-a adus acest „stat”, este într-atât de importantă - iată o manifestare a devotamentului față de țară! Faptul că fiecare din voi, cei suspuși ce călăriți fluxurile financiare și le deturnați fără sinchiseală în buzunarele proprii, profitați de munca lor, de munca celor care trimit ani de-a rândul bani acasă, nu-i o formă de devotament? Mai uitați-vă o dată pe structura PIB-ului și-apoi să mai vorbiți de „devotament”!

Mai mult, dacă statul însuși i-ar încuraja pe cetățeni să nu solicite sau să nu-și prelungească pașapoartele, pentru că, eventual, pot călători sau se pot identifica cu pașaportul unui alt stat a cărei cetățenie o dețin, ar fi dusă în derizoriu, pe plan internațional, chiar ideea de statalitate.”

Ideea de statalitate ați batjocorit-o voi, ani de-a rândul! Această decizie a CCM este un act care reduce la derizoriu „statalitatea” și instituția pe care o reprezentați! Însuși faptul că ați ajuns la CCM anihilează idea de statalitate! Biografiile unora din acei care au luat această decizie este o palmă bunului simț și, fiindcă de o instituție supremă vorbim, un pumn în botul „statalității”! Dar ne enervăm aiurea căci nu există logică elementară în fraza de mai sus. Apropo, ce-ar fi ca fiscul să nu mai perceapă impozite de la acei cu actele expirate? Faptul că statul papă taxe (din care sunt plătite salariile celor de la CCM) de la acei care nu-și au actele la zi, nu reduce la derizoriu statul?

Exigența votării cu un pașaport valabil peste hotarele țării este justificată de politicile statale ale evitării fraudării votului, menținerii unei legături dintre stat și cetățeni și încurajării deținerii de acte de identitate valabile.”

Iată o mostră de prostie pur tehnică. Într-atât de evidentă încât nici comentată nu ar trebui. Ce are valabilitatea pașaportului cu frauda sau cu „legătura dintre stat și cetăţeni” e o enigmă pe care, pentru a o soluționa, ar trebui să-mi fac o ablațiune semnificativă a creierului, pentru a ajunge la simplitatea divină a spiritului celor care au scris rândurile de mai sus.

Ei își pot rezolva din timp problemele legate de valabilitatea pașapoartelor lor

Desigur, pentru un individ care are o curte de slugoi și totul i se oferă pe tavă (și gratis!) la cea mai mică aluzie termenul de o lună (nu patru ani, precum o afirmați, căci e o „noutate” electorală și asta) e echivalent cu... termenul de valabilitate al paşaportului pentru ceilalți sau cu 27 de ani câți au trecut de la Independenţa torpilată de CCM.

SURSA: vitalie-vovc.com