Un bun și vechi prieten împărtășea pe FB dilema postelectorală a celor 4 membri ai familie sale.

‟Toți 4 membri ai familiei mele au votat. Toți pentru ACUM. Toți din diverse motive. Acum toți 4 avem opinii diferite în privința la cum trebuie să procedeze cei pe care i-am ales. Cel mai interesant lucru este însă că avem 4 opinii diferite despre de ce ACUM procedează anume așa cum procedează, acum. Deci, unul din noi crede că ACUM trebuie să facă coaliție temporară cu PSRM, pentru a lăsa PD-ul fără putere. Altul crede că blocul trebuie să stea în opoziție și să se pregătească pentru a câștiga alegerile peste 4 ani. Încă unul crede că e nevoie de participarea la o coaliție largă. Finalmente, unul din noi crede că e necesară o coaliție cu PD-ul. Tot cu argumente. Serioase”.

Cel mai probabil, aceleași dileme frământă la ora actuală întreaga societate, indiferent de preferințele politice.  Campania s-a încheiat, partidele parlamentare sunt cunoscute și toată lumea este în așteptarea a ceea ce va urma.  Deși a trecut o săptămână de la încheierea alegerilor, niciunul din cele 5 partide parlamentare (3 partide şi un bloc electoral) nu și-a anunțat clar opțiunea de coalizare pentru învestirea unui guvern. Sumarele replici ale reprezentanților partidelor parlamentare încă mai urmează inerția „războiul total” din campania electorală. 

Pentru a pune presiune pe adversar, dar și pentru a-și asigura un avantaj strategic în negocieri, toate partidele bravează că sunt gata de alegeri anticipate. Este absolut clar că scenariul mai mult sau mai puțin verosimil al alegerilor anticipate va fi menținut pe agendă până în ultima clipă. Cu toate acestea, cred ca această opțiune ar fi ultima la care ar recurge partidele parlamentare, deoarece, în realitate, nimeni nu-și dorește un nou scrutin parlamentar.

Ce ar schimba eventualele alegeri anticipate? 

Nu există absolut nici o premisă care să indice că eventualele alegeri anticipate ar putea schimba substanțial raportul de forțe.  În mod surprinzător, moldovenii s-au dovedit a fi mult mai maturi politic decât au indicat toate sondajele de opinie din ultimele 6-7 luni. În spatele așa-numiților alegători indeciși, de fapt, se aflau alegători care din varii motive nu doreau să-și etaleze preferințele electorale.  Aceasta explică de ce voturile nu au fost pulverizate în zona partidelor fără șanse reale de a accede în parlament. În majoritatea lor covârșitoare, moldovenii au votat doar competitorii reali, care realmente au enunțat pretenții asupra puterii politice în stat. Numărul voturilor acordate partidelor care nu au trecut pragul electoral este infim. Acest detaliu demonstrează faptul că alegătorii au fost conștienți de alegerea pe care o fac. 

Nu există nici o premisă pentru ca, în cazul unor alegeri anticipate, să se repete scenariul alegerilor anticipate din 29 iulie 2009. 

Situația creată în rezultatul alegerilor din 2019 se deosebește fundamental de situația creată în rezultatul alegerilor din 5 aprilie 2009, când la o distanță de câteva luni electoratul a furnizat un altfel de rezultat. Rezultatul alegerilor din iulie 2009 a fost diferit de cel din aprilie al aceluiași an, deoarece s-au produs două evenimente care, în contextul actual, este foarte puțin probabil să se producă. În primul rând, este vorba despre evenimentele din 7 aprilie 2009. Cel de-al doilea eveniment care a marcat alegerile anticipate din 29 iulie 2009 a fost apariția unui nou actor politic -  este vorba de PD în frunte cu M. Lupu, care a atras  peste 10% din alegătorii PCRM, generând o adevărată răsturnare de situație, care în final a permis învestirea unui guvern democratic. 

În campania din 2019 nu există un mare învins, electoratul căruia ar putea fi împărțit între învingători în cazul unor alegeri anticipate.

La ora actuală nu se conturează nici o premisă ce ar sugera posibile migrări substanțiale ale alegătorilor de la un actor politic la altul. Partidele parlamentare de altă dată, PCRM și PL, au acumulat un rezultat modest, care se află în marja de eroare. Prin urare, în cazul unui nou scrutin, actualele partide parlamentare nu vor avea un bazin electoral liber pe care să-l dispute (cum a fost în alegerile din 2010, când PLDM a preluat integral alegătorul AMN), fiind forțate să se bată pentru alegătorii cu opțiuni deja formate. Grație polarizării accentuate a societății și a eterogenității ideologice și valorice a partidelor cu pondere electorală, aceasta ar fi o sarcină grea, dacă nu chiar imposibilă.  

Estimarea impactului sistemului electoral mixt a fost exagerată, atât de promotorii, cât și de criticii acestuia. 

Bineînțeles că efectele sistemul electoral mixt necesită o analiză aparte, dar ca o constatare preliminară, chiar dacă reforma electorală a fost criticată foarte dur, s-ar părea că aceasta nu a influențat substanțial rezultatul alegrilor. Între voturile acordate partidelor pe circumscripția națională și voturile date pentru candidații partidelor pe circumscripțiile uninominale, în principiu, se păstrează cam aceeași proporție – ceea ce înseamnă că oamenii au votat politic. Puținele modelări de repartizare a voturilor în cazul în care scrutinul s-ar fi desfășurat în baza sistemului proporțional indică diferențe nesemnificative, care pot fi încadrate în marja de eroare. Faptul că nici un candidat independent nu a acces în parlament demonstrează cât se poate de clar că majoritatea absolută a electoralului are preferințe politice foarte clar conturate. Votul în cele două circumscripții unde au votat moldovenii din teritoriile ocupate, se supune cu totul altei logici, prin urmare nici pe departe nu poate fi tratat ca și un vot în favoarea candidaților independenți. 

Partidele politice vor fi în dificultate să genereze noi subiecte magnetizante de campanie, de natură să mobilizeze mai tare electoratul decât au făcut-o în scrutinul din 24 februarie 2019. 

În această campanie, părțile beligerante au consumat cam tot arsenalul de muniții ideologice pe care l-au avut în dotare, iar inventarea a ceva substanțial nou va fi destul de complicat de făcut. Aici, de altfel, survine încă o diferență substanțială între situația actuală și cea din 2009. Alegerile anticipate din 29 iulie 2009 au fost dominate de un subiect proaspăt, care a magnetizat întregul electorat, polarizându-l în funcție de atitudinea față de evenimentele din 7 aprilie. Electoratul pro-european s-a mobilizat exemplar ca reacție la acuzațiile de fraudă electorală și torturarea tinerilor de către poliție, în timp ce electoratul comunist a pierdut avantajul moral. În consecință, o bună parte din simpatizanții PCRM au preferat să stea acasă sau să voteze partide de stânga mai moderate (cazul PD). Astfel, dacă singura miză a celor care doresc anticipatele presupune dublarea cantității de mizerie pe care intenționează să o arunce împotriva oponenților, s-ar putea confrunta cu un efect neașteptat – lumea dezgustată ar putea să nu mai observe diferența dintre „băieții buni” și „băieții răi”, generând o dezamăgire descurajantă pentru a ieși la vot.   

Partidele politice înțeleg că elementul esențial care poate genera o schimbare îl reprezintă nivelul de participare în alegeri. 

În  Moldova, în mod tradițional, guvernele sunt schimbate de pensionari, deoarece ei sunt cei ce merg la vot. Eterna poveste moldovenească privind „noua generație” care va „salva nația” și care va face „schimbarea până la capăt” rămâne a fi o iluzie de care demult trebuie să ne debarasăm. În acest scrutin, ca și în cele precedente, cea mai slabă prezență la vot au avut-o tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani, iar majoritatea celor care au votat sunt persoane cu vârste cuprinse între 56 și 70 de ani. Nivelul de participare la vot, într-adevăr, ar putea schimba raportul de forțe, însă miza mobilizării suplimentare a electoratului este mult prea șubredă, încât  partidele să decidă să se avânte intenționat într-o nouă campanie, mizând doar pe ea.   

Campania din 24 februarie 2019 a fost una epuizantă pentru toate părțile. 

Cine a fost implicat măcar într-o singură campanie electorală știe cât de mult consumă participanții – atât din punct de vedere moral, cât și din punct de vedere al resurselor. Partidele politice au aruncat în campania din 2019 resurse materiale și umane substanțiale. Din moment ce o nouă campanie electorală ar putea genera cam aceleași rezultate, decidenții vor analiza de 10 ori dacă un nou efort uman și financiar de asemenea amploare ar fi justificat. 

Pornind de la cele spuse mai sus, partidele parlamentare, cel mai probabil, nu vor abandona procesul de constituire a unei majorități parlamentare. Raportul de forță ce a rezultat din aceste alegeri nu este de natură să mulțumească până la capăt nici una din părțile beligerante (din păcate, aceasta este definiția cea mai potrivită pe care o putem da partidelor politice la acest moment),  deoarece nu există nici un grup ce ar domina total. 

Bineînțeles că existența unui învingător categoric, care ar deține o majoritate absolută, ar facilita crearea rapidă a unui guvern. Nu zic că nu ar fi un lucru pozitiv, dar trebuie să încercăm să vedem lucrurile și din altă perspectivă: repartizarea voturilor astfel încât nimeni să nu domine scena politică, chiar dacă îngreunează formarea guvernului, indubitabil este un avantaj pentru democrația noastră, grav șubrezită în ultimii ani. Dacă partidele parlamentare vor renunța la starea de beligeranță și vor „ieși din tranșee”, va avea de câștigat fiecare cetățean în parte și societatea în ansamblu – toate acestea sub rezerva că se va acționa sincer, onest și cu bună credință.  

În ceea ce privește „războiul total”. Cei însetați de un război total ar trebui să fie conștienți de faptul că un război total presupune nu doar o posibilă victorie totală, dar și o, la fel de posibilă, înfrângere totală.

SURSA: tanase.md