Directorul Ziuarului Național, Vitalie Hadei, îi răspunde proaspăt-deputatului Andrei Năstase după ce ultimul a lansat în adresa jurnalistului un atac la persoană și a recurs la etichetări calomnioase. Năstase s-a arătat deranjat de o știre publicată pe Ziarul Național despre bunurile pe care le are trecute în declarația sa de avere. În răspunsul său, Hadei constată că Năstase îi împarte pe jurnaliști în două tabere – cei din „trustul lui Plahotniuc” și „jurnaliștii independenți”, care îi țin hangul și care nu-l critică. Este de remarcat faptul că acest atac asupra jurnaliștilor nu este primul, Andrei Năstase venind în repetate rânduri cu acuzații și apropo-uri negative inclusiv în adresa portalului Deschide.MD.

Publicăm mai jos răspunsul jurnalistului Vitalie Hadei pentru Andrei Năstase:

Ați privit vreodată conferințele de presă ale liderului Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase? Este un exercițiu util, încercați.

Lecții pentru jurnaliști

În aceste conferințe, Năstase își rezervă cam două treimi din timp să ofere lecții jurnaliștilor din R. Moldova. Extrem de preocupat de imaginea sa în media și închipuindu-se în rol de „vacă sfântă”, de neatins, pe moșia televiziunii sale, proaspătul deputat se rățoiește la copilele cu microfonul în mână, care îi pun întrebări, cerându-le patologic să spună la ce instituție media lucrează. Se întâmplă ca unele dintre acestea să fie departe de războiul pe viață și pe moarte pe care îl duce el cu Vlad Plahotniuc, altădată partenerul de afaceri al nașului său.

Și nici nu mai contează că insul tocmai a devenit deputat și altele ar trebui să fie preocupările sale.

Năstase îi împarte pe jurnaliști în două tabere – cei din „trustul lui Plahotniuc” și „jurnaliștii independenți”. Uneori, când întâlnește pe stradă jurnaliști care nu-i plac și observă câteva urechi prin preajmă, sare vocal la gâtul lor, însoțit mereu de o slugă, încă înainte de a fi în politică, pe care o numește bodyguard. Ce pretenții de om umil, „al poporului”!

„Independenții” sunt, evident, cei care îi țin hangul, care nu-l critică, inclusiv de la postul său de televiziune, „Jurnal TV”, pe care rapoartele de monitorizare media îl plasează cam în aceeași zonă de manipulare ca și pe „Publika TV”. Practic, folosesc aceleași metode. Diferența este că cele două posturi de televiziune slujesc două clanuri diferite. Iar „scuza” jurnaliștilor lui Năstase este că muncesc la o televiziune care aparține unor oligarhi ce sprijină opoziția.

Dacă, Doamne ferește, vine Andrei Năstase într-o zi la putere, „Jurnal TV” va face exact ceea ce face astăzi „Publika TV”. Nu aveți nicio îndoială. Iar lecțiile oferite de Năstase jurnaliștilor reies din practica pe care o aplică și acum cu succes la „Jurnal”-ul „independent”, unde indicațiile vin pe bandă rulantă, prin mail, de la Frankfurt. Dar acest lucru poate fi observat cu ochiul liber și la emisiunile de la „Jurnal” la care participă Năstase, unde a ajuns să-l admonesteze în direct pe un „mare” om de la acest post. Imagine jalnică. La „trei ace”.

Eu am lucrat niște ani la „Jurnal”, înainte de a fi preluat de Victor Țopa, nașul lui Andrei Năstase. S-a întâmplat să rămân o perioadă acolo și după. Păstrez și azi mesajele de la Frankfurt în poșta electronică pe care le pot face oricând publice, în caz că memoria lui Năstase este scurtă și va recurge din nou la lamentări de genul „manipulare”, „toxicitate” etc.

Pe urmele lui Roșca

„Duduie, șterge-ți mucii, că în curând n-o să mai ai unde să te prostituezi”, îi spunea la un eveniment public, în 2008, Iurie Roșca unei jurnaliste de la „Pro TV”. Una dintre multele ieșiri ale lui Roșca la adresa jurnaliștilor din R. Moldova.

Nu e de mirare că acest Năstase imită comportamentul lui Roșca, odată ce ambii au fost sau sunt consiliați de același personaj, Vasile Năstase, fratele proaspătului deputat Andrei Năstase. Aceleași reflexe, pentru cei care pot citi printre rânduri. Și dacă alții din preajma lui Roșca, așa ca Sergiu Burcă, Ion Neagu, Ștefan Secăreanu sau Vlad Cubreacov, și-au turnat ulterior cenușă pe cap pentru că l-au slujit, de voie sau de nevoie, pe cel „cu un plămân rusesc”, fratele lui Andrei Năstase a stat lângă Roșca și mult după ce acesta fusese plecat din politică. Până a pus bazele proiectului politic al fratelui său. L-ați auzit vreodată regretând public că a slujit un dughinist deghizat?

Va lupta oare Năstase pentru combaterea corupției și eliminarea schemelor prin care banii oamenilor ajung în buzunarele hoților așa cum Roșca milita pentru Unire și limba română, aceasta-i întrebarea. Și Roșca măcar era citit, abil, în timp ce lui Năstase i se citește imbecilitatea pe față.

Vestea bună este că asemenea specimene, care caută să vină la putere nu pentru a le face bine oamenilor, ci pentru a îndeplini anumite misiuni, a-și duce la capăt răzbunările cu foști parteneri de afaceri murdare și a-și urmări interesele, ajung în coșul istoriei. E adevărat că prețul pe care trebuie să-l plătim este să treacă niște ani. Până și cetățenii, care iau drept „adevăr” toate populismele debitate de cei cărora le lipsesc cu desăvârșire calitățile unor adevărați oameni de stat, vor deschide ochii.

„Aerul curat” de la Frankfurt

În zilele în care Igor Dodon a plecat în secret după instrucțiuni la Moscova, iar analiștii au avansat ideea că s-a dus să ceară învoire pentru o alianță a socialiștilor cu democrații, în condițiile în care Kremlinul insistă pentru o alianță PSRM –„ACUM”, Andrei Năstase a plecat de urgență la Frankfurt, la șefii săi.

De-acolo, „în aerul curat” de la Frankfurt, Năstase, care se pregătește de funcția de președinte al Parlamentului, nu-i așa?, nu a avut treburi mai importante de făcut, decât să-mi dedice, vineri seară, un live pe Facebook, supărat pe știrea din Ziarul NAȚIONAL despre averea sa. Probabil, în ultimele zile ați citit mai multe știri pe portalul nostru despre averile a zeci de demnitari (Dodon, Candu, Filip, Harunjen, Zumbreanușefi de întreprinderi de stat etc.), urmând să scriem și despre alții, inclusiv care au ajuns în Parlament. Pe Năstase nu-l supără când scriem despre averile lui Plahotniuc, Candu sau Filip, dar se arată deranjat numai când scriem despre averea sa, știrea fiind însoțită, evident, de documentul semnat de mâna lui.

De altfel, Năstase recunoaște veridicitatea știrii în mai multe rânduri, dar insistă că au scris-o „niște imbecili”, care doresc să-l „linșeze”.

Iată două exemple:

„Am văzut un Mercedes pe fundalul acestei case pe care, este adevărat, noi am avut un Mercedes niște ani în urmă, atunci când ne-am luat rămas-bun de la Moldova și am venit în lumea mare” (Ziarul NAȚIONAL a scris anume asta – că acest automobil a fost vândut cu 35 de mii de euro, lucru indicat în declarația sa de avere);

„Am văzut acolo o mașină de lux. E adevărat. Cine nu-și dorește o mașină bună? Iar cel care a reușit în viață să-și facă niște bani… Și eu i-am făcut în viața mea corect, dar absolut corect, până la ultimul cent”.

Și dacă recunoști ce e scris în știre, pe baza unui document semnat de tine, de ce ai avea pretenții și ai linșa, ca să vă cităm, jurnaliștii? Când vii în politică, trebuie să-ți asumi și faptul că averile tale vor ajunge în presă, așa cum ajung și ale lui Plahotniuc, Dodon, Sandu, Greceanîi etc.

Asemenea atitudine nu denotă imbecilitate?

Și încă unul:

„De ce mi-a trebuit mie de nouă ani încoace să intru în război cu un criminal, care este susținut de tot felul de amibe, râme și, ca să nu stea frații lor la pușcărie, sunt în stare să te linșeze? (Năstase nu spune că până acum nouă ani era foarte ok cu Plahotniuc – n.r.). Uitați-vă câtă libertate, liniște, frumusețe (la Frankfurt – n.r.)… Ce om teafăr la minte s-ar mai întoarce… Probabil, un nebun care-și iubește mult țara, poporul, apropiații. (…) Nici nu vă închipuiți cât de frumos miroase libertatea. Iată aici e libertatea! Și te gândești adesea dacă merită sau nu merită… s-o lași…”, zice Năstase în live-ul pe care mi l-a dedicat.

Nu este, totuși, imbecil acest Năstase?

Când i s-a ivit ocazia să lase funcția de procuror, postură din care putea să apere interesele acestui stat atunci când nașul său își însușea compania de stat „Air-Moldova”, nu a avut mustrări de conștiință să lase de izbeliște, în schimbul milioanelor nașului, cetățenii R. Moldova pe care pretinde astăzi că vrea să-i fericească.

P.S. Nu mi-am dorit niciodată să le dau replici politicienilor, cu atât mai mult unor demagogi de genul lui Năstase, dacă acesta nu repeta ostentativ, după ce fratele său o făcuse mai înainte, că fratele meu ar fi un „criminal”. „Criminal”, nici mai mult, nici mai puțin. Chiar dacă ruda mea nu și-a legat niciodată soția de calorifere, așa cum ar fi făcut-o a lui. Și, deși înfierează justiția lui Plahotniuc oricând au ocazia, cei doi Năstase au, nu știu de ce, o altă opinie în cazul fratelui meu. Păi, ori justiția lui Plahotniuc este bună, ori este rea. Hotărâți-vă! Consecvența în politică este o chestie de substanță. Din păcate, imbecilul Năstase nu o are nici pe una, nici pe alta.

Mai jos puteți vedea intervenția live de pe Facebook a lui Năstase: