Astăzi, Președintele Iohannis a primit-o într-o vizită oficială, la Palatul Cotroceni, pe Maia Sandu, Prim Ministrul Moldovei.

Mesajele venite de la Cotroceni ne arată clar că șeful statului îi acordă Maiei Sandu susținerea necesară. De altfel, Iohannis a spus că administrația prezidențială s-a implicat deja și că s-a constituit un grup de lucru pentru ajutorarea Moldovei pe diverse axe.

Administrația Prezidențială a transmis deja Guvernului României propunerea de creare a unui grup de experți din ministerele relevante care, împreună cu experții desemnați de Guvernul Republicii Moldova, să identifice de urgență domeniile în care este nevoie de astfel de asistență, iar pe baza acestui demers să fie demarate proiecte concrete”.

După vizita la Cotroceni, Maia Sandu a fost primită și de către Viorica Dăncilă, premierul României. Mesajele venite de la Palatul Victoria sunt în aceeași linie, susținerea parcursului european al Moldovei, susținerea în procesele de democratizare și dezvoltare.

În momentul de față, România are o singură cale pe care poate merge în Moldova. După înțelegerea care s-a produs între Germania și Rusia, după constituirea unei alianțe între blocul ACUM și PSRM pro rus al lui Igor Dodon, suntem puși în fața unei alianțe ”contra-naturii”, între est și vest, alianță temporară, care se poate consuma în orice moment. Așa cum a afirmat și Maia Sandu azi la Cotroceni,  ”timpul va arăta cât de durabil e parteneriatul cu PSRM”. S-ar putea să fie o alianță pentru 3 luni sau pentru 3 ani. Este greu de spus la acest moment. Nu avem o garanție însă că acest guvern va rezista.

Igor Dodon trebuie contracarat. Președintele pro-rus este un politician pervers, care are obiceiul de a-și înșela partenerii. Dacă îi urmărim traseul, vom vedea că l-a trădat pe Voronin pentru Plahotniuc, iar apoi l-a vândut pe acesta peste noapte.

Igor Dodon este susținut de Moscova atât logistic cât și financiar. Federația Rusă nu ajută cu bani Moldova, în schimb ajută cu bani partidul socialist (PSRM) care îi face politica. În orice moment, Moscova îi poate cere să schimbe majoritatea, să schimbe Guvernul. Totul depinde doar de interesele și de deal-ul făcut de nemți și ruși. Atât timp cât Putin va vedea că i se respectă dorințele, îl va ține în lesă pe Dodon. Dar, nu este exclusă nici varianta în care Putin să încerce să schimbe deal-ul avut în timpul jocului. S-au mai văzut cazuri.

PSRM poate lua parlamentari de la PDM, partid care va intra în logica ”salvării individuale”, după ce Plahotniuc a părăsit Moldova. Partidul lui Dodon poate strânge ușor parlamentarii necesari schimbării guvernului. În tot acest joc, nu trebuie uitat Andrei Năstase, care este mult mai apropiat ca și tipologie de Dodon decât de Sandu.

Tocmai de aceea, pentru că Dodon trebuie contracarat, este nevoie ca Maia Sandu să fie ajutată, iar România să îi ofere sprijin astfel încât guvernarea să fie una bună, care să îi aducă o creștere de popularitate și în niciun caz o scădere.

Maia Sandu trebuie să își crească încrederea, să își crească intenția de vot, să fie percepută drept principalul politician al Moldovei. O bună guvernare a Maiei Sandu înseamnă de fapt o situație stabilă și păstrarea direcției actuale.

Creșterea Maiei Sandu, înregistrarea unor succese rapide la guvernare, poate însemna diminuarea riscului, precum și amânarea unei răsturnări de Guvern.

Este greu să răstorni un guvern popular care își face treaba, este greu să explici oamenilor că ai dat jos guvernul pe care ei îl apreciază.

Pentru Dodon ar fi mult mai greu să treacă la schimbarea majorității, atât timp cât Sandu are performanțe la Guvernare.

Performanțele însă pot veni în special cu sprijinul României. Grupul de lucru pus în schemă azi de Iohannis înseamnă aportul pe care putem să îl aducem într-un timp foarte scurt pe proiecte deja inițiate, pe ministerele de linie. România a susținut financiar Moldova chiar și atunci când instituțiile externe opriseră finanțarea. Și acum, probabil România va susține financiar și, mai mult de atât, va face lobby la Bruxelles pentru deblocarea asistenței financiare.

România nu poate juca în Moldova decât cu Maia Sandu. Chiar dacă actualul premier moldovean nu a excelat cu declarații prietenoase la adresa României, chiar dacă nu a dovedit că are sentimente profunde față de țara noastră, este însă o jucătoare onestă, cu caracter, care își respectă obligațiile asumate. Așa cum am zis de multe ori, este o Monica Macovei de Moldova, dar care are și mai puține calități politice.

Nu există alt partener de încredere pe mâna cui poate merge România. Andrei Năstase este un tip duplicitar, care a fost susținut de-a lungul timpului de doi oligarhi fugiți în Germania. El poate fi încadrat ușor în tipologia omului avid de putere, care ar face orice compromis pentru a o obține. De fapt, s-a văzut și zilele trecute caracterul lui Năstase. A votat pentru întoarcerea Rusiei la APCE, deși poziția Guvernului din care face parte e alta, doar pentru a face pe plac Moscovei.

Dacă Maia Sandu va avea o guvernare bună, atunci mai există speranțe ca Moldova să fie ținută cel puțin în acest ”echilibru instabil” și să nu treacă cu totul în partea rusă.