Valentin Naumescu // România-Republica Moldova, pe axa contradictorie Washington-Berlin-Paris-Moscova
- Cu președintele României la Casa Albă și premierul Republicii Moldova sub papucul soft (bocancul murdar?, pantoful lăcuit?, alegeți dumneavoastră varianta corectă și actualizată stilistic) al Kremlinului, istoria românilor continuă, iată, pe linia paradoxurilor și contrastelor, fie ele strategice, politice, economice, socio-culturale, educaționale și intelectuale, așa cum o dovedesc cam toate controversele din acest spațiu ambivalent, nu de puține ori duplicitar și contradictoriu, prins pentru totdeauna pe falia indisolubilă Est-Vest;- Doi oameni politici onești și bine intenționați, Klaus Iohannis și Maia Sandu, de o parte și de cealaltă a Prutului, traversează experiențe politice fundamental diferite, ambii aflându-se însă pe o axă contradictorie Washington-Berlin-Paris-Moscova, tot mai vizibilă în ultimele luni;- Despre vizita la Washington nu sunt lucruri senzaționale de spus și nu căutați scenarii spumoase, este un dialog politic normal între doi parteneri strategici. Nici istorică, nici inutilă și electorală, cum încearcă ceilalți să spună. Este normal ca președinții a două state aliate să se vadă și să discute măcar o dată la doi ani, iar dacă Trump nu s-a potrivit să vină anul acesta la București (mă gândesc că s-a încercat), s-a putut realiza mai ușor (compensator?) vizita la Washington. Probabil, se va pune la modul serios chestiunea vizitei președintelui american în România în prima jumătate a anului viitor, când noul ambasador trimis de Trump va fi ajuns odată și odată la București, poate o vizită într-un turneu european (regional), înaintea intrării în campania electorală propriu-zisă din SUA;- Cu un ochi râdem, privind spre normalitatea dialogului politic între doi parteneri strategici care au trecut proba timpului (se spune că o alianță care durează peste două decenii începe să aibă o fundație solidă), și cu celălalt ochi plângem, privind spre uriașa capcană în care au căzut Maia Sandu și Blocul ACUM prin încheierea alianței cu Dodon și PSRM, prin care au predat de bună voie, prin mecanism democratic parlamentar, cheile puterii Moscovei, cu acceptul (tacit sau explicit) al Washingtonului, Berlinului, Parisului și Bruxellesului, în încercarea marilor capitale occidentale de a găsi un modus vivendi pacifist cu Rusia lui Putin, dar și cu incredibila naivitate obținută prin exaltarea mediilor tinere democratice din Republica Moldova și România, care au fost convinse în iunie că fac un lucru bun pentru Basarabia, deschizând ușa puterii prorușilor, pentru a se vedea acum captivii lui Dodon și ai Moscovei;- Recent, președintele german Steinmeier (cu vechi opțiuni antiamericane și proruse) i-ar fi telefonat lui Dodon (așa se laudă acesta din urmă) cerându-i „să aibă relații bune cu Moscova”, președintele francez Macron s-a întreținut cordial la reședința sa de vară cu Putin, pentru ca imaginea liderului de la Kremlin să fie compensată cumva, având în vedere neparticiparea Rusiei la apropiatul summit G7 de la Biarritz, iar comisarul european pentru extindere Hahn (al Comisiei Juncker) a făcut, se pare, presiuni puternice în iunie pentru încheierea coaliției ACUM-PSRM, ca să aibă chipurile ca rezultat concret al mandatului său deblocarea crizei de la Chișinău, chiar dacă cu prețul compromiterii Maiei Sandu;- Cu toate elementele de mai sus, chiar și cu exaltarea suprinzătoare care a cuprins în iunie tinerii neexperimentați de la Chișinău și București dar și o mare parte a presei și analiștilor români, Maia Sandu și partidele Blocului Acum, adulți fiind, tot nu aveau de ce să muște mărul otrăvit și să cadă în capcana întinsă, preluând o aparentă guvernare cu ajutorul voturilor PSRM. Nu i-a forțat, totuși, nimeni să semneze și să accepte Pactul, au făcut-o pentru că așa au crezut că este bine;- Astăzi, la doar două luni de la greșeala din iunie (sincer, mai repede decât credeam), se văd „rezultatele” deplorabile, Republica Moldova fiind acaparată treptat de apropiați ai Moscovei în posturi cheie ale sistemului: președintele Curții Constituționale, președinta Parlamentului, șeful Parchetului Anticorupție, conducerea Serviciului de Informații etc. O pleiadă de post-sovietici preiau manetele și butoanele instituțiilor care fac jocurile din umbră, ceea ce nu e deloc surprinzător, având în vedere că ACUM este doar partenerul mic al coaliției, păpușa de pus în fereastră pentru confortul occidentalilor. Maia și savanții ei de la Guvern, prestigioși cercetători din lumea academică, au rămas în schimb să ducă povara economică și să răspundă pentru costurile crizei care va să vină. Bună înțelegere au făcut… Prefer în acest caz precauția binecunoscută și tăcerea președintelui Iohannis, care cel puțin au dat de înțeles la vremea respectivă, în pofida corului zgomotos al „idioților utili” (sper că nu și interesați) ai Moscovei de pe la noi, că nu încurajează alianța toxică Maia Sandu (ACUM)-PSRM și că lucrurile acestea, făcute astfel, nu se pot termina decât prost.
România are în general mari analiști de politică externă precum și specialiști ai spațiului est-european intens televizați, dar nu știu cum se face că, în momentele cele mai importante, critice, atunci când trebuie să fie cu adevărat lucizi, obiectivi și profunzi și nu să se arunce, oportuniști, în curentul zilei, dau greș, preferând să se pună bine ori cu unii, ori cu alții, poate-poate primesc ceva acum sau la schimbarea puterii.
Nu îmi propun așadar astăzi să fiu modest și trebuie să vă amintesc că, pe 10 iunie, contra curentului exaltat de la Chișinău și București, am publicat articolul care i-a enervat pe mulți De ce a mușcat Maia mărul otrăvit? Criza Republicii Moldova și capcana Rusiei. Ca profesor, le mai spun câteodată studenților să recitească în momente critice textele care au avut cu adevărat ceva de spus în anumite momente ale istoriei, ca să înțeleagă ce face diferența între autorii responsabili și strigătorii (conștienți sau nu) de lozinci. Pentru corectitudine, în linia celor spuse de mine, adică în cheie limpede critică, au mai scris în iunie, la formarea alianței nefericite de la Chișinău, doar Radu Carp și Dorin Popescu. Asta este. Restul au fost fie analize pur și simplu greșite, făcute de oameni care cunosc bine subiectul dar așa le-a ieșit, fie platitudini pe placul curentului naiv-reformist-antioligarhic, încurajat masiv de agenții de influență ai Rusiei, dintr-un interes conjunctural în care s-au întâlnit pe traseu cu entuziaștii noștri.
Spre exemplificare, spuneam atunci așa: “Rusia a reușit până la urmă să speculeze în favoarea ei o temă reală din politica Republicii Moldova, oligarhizarea și corupția guvernării și administrației, convingând SUA și UE dar, iată, chiar și pe liderii ne-experimentați ai Blocului ACUM, să renunțe la principiul strategic pro-occidental consacrat în ultimii 10 ani, care asigura cum-necum majorități parlamentare pro-europene și ținea forțele pro-ruse departe de guvernare, pentru a accepta un așa-zis joc „pragmatic” (adică un compromis îngrozitor), un pretins program de „dezoligarhizare” (presimt că marota aceasta li se va întoarce ca un bumerang peste față liderilor ACUM peste câteva luni, un an, când vor începe să apară eșecurile și neputințele acestui guvern fragil) și, ca perspectivă nu foarte îndepărtată, acceptarea planului rusesc de federalizare a statului moldovean, cel pe care până și Voronin îl respinsese, adică un nou pas spre dezintegrarea statală și căderea sub controlul politic definitiv al Moscovei. Dar ca Moscova să ajungă să conducă Republica Moldova prin mâna Maiei Sandu (via PSRM şi Parlament), astea da triumf tactic al Kremlinului şi maximă umilinţă pentru cetăţenii moldoveni. […] Punctul meu de vedere este că Maia Sandu și Blocul ACUM, depozitarii speranței de schimbare în bine a Republicii Moldova, s-au grăbit și au făcut o imensă greșeală acceptând cadoul otrăvit al Moscovei, respectiv formarea monstruoasei coaliții cu Partidul Socialiștilor (intens pro-Rusia și profund anti-românesc și anti-occidental), asumând un guvern care are sprijinul real a doar 26 din 101 de deputați și care va sfârși prin a fi bătaia de joc a Parlamentului și a celorlalte partide.”
Am spus atunci un adevăr simplu, fundamental, din politică. Nu preiei guvernarea când ești abia a treia forță politică din Parlament, pentru că vei ajunge bătaia de joc a celor mai mari ca tine, care se vor folosi de imaginea ta pentru a-și face jocurile și a te lăsa la final să decontezi totul, ca prostul. Dacă ești a treia forță în Parlament, înseamnă, obiectiv vorbind, că nu ai câștigat alegerile iar timpul tău încă nu a venit. Ai răbdare. Ce să cauți la cârma guvernului? Nu e clar că nimeni pe lumea asta nu îți dă nimic gratis, nimic din ceea ce nu ți se cuvine în mod evident, iar cadourile-surpriză sunt otrăvite?
Maia ca Maia, o să-și revină curând și o să înțeleagă greșeala (să vedeți atunci corul de la noi cum își schimbă opinia, peste noapte) dar mai îngrijorător mi se pare că Occidentul, așa divizat cum este, pare să dorească îmbunătățirea relațiilor cu Rusia (nimic rău în asta), dar cu prețul renunțării la o nouă extindere în Europa de Est, fiind mai degrabă tentat de găsirea unei soluții de compromis cu Putin în ceea ce privește Ucraina, Republica Moldova și, în general vorbind, țările Parteneriatului Estic, cărora nici măcar nu le mai dau speranțe de afiliere la clubul vestic.
Mă bucur că președintele Iohannis nu a căzut în capcana acestui nou curent. Dodon, de exemplu, nu are ce să caute la București și nici Iohannis nu ar trebui să se grăbească spre Chișinău, neputându-se gestiona corespunzător din punct de vedere diplomatic o întâlnire separată numai cu doamna premier. Lucrurile sunt tulburi peste Prut iar guvernul Sandu, altminteri un guvern de savanți cu studii în universități americane și publicații în reviste de prestigiu, riscă să ajungă să plutească neputincios, ca o frunză în vânt peste solul dur al politicii de la Chișinău, în care “omuleții verzi” ai lui Putin au pătruns în costum și cravată, pe ușa din față a Parlamentului și Președinției, dar cu acceptul de neiertat al celor de la Blocul ACUM, orbiți de furia lor anti-Plahotniuc.
Nu e rolul meu să dau soluții alternative, am spus doar că soluția adoptată a fost profund și principial greșită iar politicienii speranțelor de la Chișinău vor plăti scump Pactul cu diavolul. Sfatul pe care îl dădusem era să nu facă alianță cu nimeni și să stea deoparte până la următoarele alegeri, dar vai, mi s-a spus că țara va fi fost până atunci sugrumată de oligarhii pretinși proeuropeni, că Maia va fi arestată etc. Ei bine, nu știu cum se face dar Rusia pare iarăși o „eliberatoare” a Basarabiei, cu largul concurs al unui Occident care s-a săturat de problemele interminabile cu Rusia și cu corupții din Estul Europei și preferă să lase frâiele în mâna unei singure mari puteri cu interese regionale, în ideea tradițională că mai ușor te înțelegi cu un vătaf mare și autoritar care știe ce și cum pe plan local decât cu zece escroci mici și zece idealiști naivi, cu tot atâtea păreri diferite.
Sigur că deblocarea surprinzătoare a crizei de la Chișinău, în iunie, pe fondul tăcerii președintelui Iohannis și al exaltării antioligarhismului, a părut să dea multora oportunitatea criticării facile a politicii externe a Bucureștiului. Era prea simplu ca să rateze momentul, servit pe tavă de SUA-Uniunea Europeană și Rusia, în perfectă înțelegere (de data aceasta și temporar). Cum campania se apropie, specularea dificultăților de la Chișinău părea o muniție bună și sigură. Dar iată că nu este. Nu tot ce zboară se mănâncă și aduce voturi! Cine speculează pe tema Republicii Moldova, se trezește întotdeauna, mai devreme sau mai târziu, cu bumerangul înapoi peste nas. Aviz politicienilor wannabe și tinerilor lor susținători, și unii și alții bine intenționați dar parcă prea tentați să folosească arma populismului pentru a câștiga teren. Cât despre analiștii afiliați într-o parte sau alta, nu mai este cazul.
