N.Negru // Dodon încearcă să „vândă” blocului ACUM proiectul de federalizare a R.Moldova, în redacția lui Kozak
Președintele Igor Dodon ar intenționa să înlocuiască termenul de „federalizare”, care a scandalizat opinia publică din R. Moldova, cu „autonomie foarte puternică” pentru Transnistria, fiind vorba, de fapt, despre același proiect de federalizare al lui Dmitri Kozak.
De această părere este editorialistul Ziarului NAȚIONAL, Nicolae Negru, care presupune că ar fi fost atins și un „consens internațional” în ceea ce privește reglementarea conflictului transnistrean.
„Dodon încearcă să „vândă” societății, partenerilor de alianță în primul rând, proiectul de federalizare în redacția lui Kozak, respins de Plahotniuc pe 7 iunie: „statut special care prevede” pentru regiunea tranistreană „împuterniciri largi, legislative, executive, redistributive, în sfera politică, economică și culturală”. Probabil, după întâlnirea de zilele trecute cu Kozak, redacția a fost modificată și, de acum înainte, federalizarea se va numi „autonomie foarte puternică”. E de presupus că și „consensul internațional” despre care vorbea Steinmeier, a fost atins, că Berlinul și Moscova s-au înțeles cum să soluționeze conflicul în interesul Rusiei, de aceea se observă o grabă la Moscova, conform principiului bate fierul cât e cald”, susține Nicolae Negru.
Editorialistul nostru subliniază faptul că ideea lui Kozak, pe care o sonorizează Dodon, apare într-o publicație germană.
„Berlinului îi revine să „lucreze” cu Maia Sandu. Ea și deputații ei s-au jurat că nu vor accepta federalizarea, dar nu ar fi primul jurământ pe care l-ar încălca, de aceea nu putem miza pe blocul ACUM. Să vedem ce va spune Bruxelles, Ucraina, prietenii și aliații ei, se vor opune unei asemenea soluții rușinoase, destabilizatoare pentru întreaga regiune, soluție pe care o putem asemăna cu un pact Molotov-Ribbentrop în condiții actuale. Și SUA, după cum au afirmat, fiind în vizită la Chișinău consilierul președintelui SUA pe probleme de securitate, John Bolton, se vor opune unei soluții care va submina independența Republicii Moldova, o va face vulnerabilă în fața unei influențe străine”, adaugă Negru.
În opinia analistului, cetățenii au de spus un cuvânt decisiv și ei pot opri acest „târg rușinos”.
„Conform Constituției, art. 142, dispozițiile privind caracterul unitar al Republicii Moldova pot fi revizuite doar prin referendum cu votul majorității alegătorilor din listele electorale”, atrage atenția editorialistul Ziarului NAȚIONAL.