Se pare că un zeu al politicii se amuză pe socoteala democraților, după ce și-a bătut joc în același mod de acumiști, împingându-i, pe rând, în brațele socialiștilor și – culmea batjocurii! – punându-i să semneze același acord. Cred că l-au motivat epitetele din cele mai nimicitoare pe care i le-au aplicat lui Dodon liderii PD și ACUM, dar mai cu seamă jurămintele lor fierbinți și fățarnice în fața alegătorilor că nu se vor lăsa atrași în vecii vecilor într-o alianță cu PSRM-ul mânuit de Kozak, scrie Nicolae Negru pentru Ziarul Național.

 

Cine îl împinge pe Dodon în brațele PD

Blocul ACUM e deja istorie. Cine împinge PD în brațele socialiștilor e o întrebare cu mai multe răspunsuri previzibile (Petru Bogatu le analizează în editorialul său din Deschide.md). Care dintre motive trage mai mult la cântar putem doar să presupunem la această etapă, dar nici nu prea contează, odată ce există o decizie a Consiliului Politic Național al Partidului Democrat, care stabilește și niște linii roșii în perspectiva unei alianțe formale cu PSRM.

Nu mai puțin important pentru înțelegerea realităților noastre politice e să știm cine l-a împins pe Dodon să-și schimbe decizia de a nu se grăbi cu oficializarea relațiilor dintre PSRM și PD, de ce nu se mai poate merge înainte cu Guvernul „tehnocrat” minoritar, susținut în mod disciplinat de deputații PD? S-a întâmplat vreodată ca democrații să respingă vreun proiect propus de Chicu sau fracțiunea socialistă?

Nu de voie merge capra la târg

Se vorbește în ultima vreme, justificat, despre riscurile la care se supune PD, acceptând mariajul oficial cu PSRM. Dar există un risc și pentru imaginea PSRM. Aceasta ar putea fi afectată de reputația rea a PD, considerându-se retrospectiv că ambele partide sunt legate între ele de mai demult. Îmbrățișându-i pe „oamenii lui Plahotniuc”, socialiștii își maculează drapelul roșu, care, în combinație cu albastru, se transformă în violet. Așa că „recolorarea” socialiștilor, despre care vorbea Dumitru Diacov, e cât se poate de reală. Nu se știe doar dacă e suficient pentru ca ei să fie considerați proeuropeni.

Dar își doresc ei? Nu de voie merge capra la târg. Cineva îi împinge să vrea. Și acest cineva nu poate fi nimeni altul decât Kozak. Are dreptate Candu, denumirea „Alianța Kozak 2” e cât se poate de potrivită pentru Alianța PSRM-PD. Este evident că Guvernul „tehnocrat” a reușit până acum doar un singur lucru: să se facă de râs. UE nu s-a lăsat dusă de nas și nu dă niciun ban pentru „politica externă echilibrată” care e sinonim cu „politica externă prorusă”, după cum „autonomie puternică” pentru Transnistria e sinonimul federalizării Republicii Moldova.

Guvernul „tehnocrat” a eșuat

Stratagema lui Kozak de a avea guvern prorus la Chișinău pe care să-l întrețină Occidentul a eșuat. Încercarea Kremlinului de a suscitata „gelozia” UE, promițându-i lui Dodon 500 de milioane de euro, a fost întâmpinată cu remarce ironice la Bruxelles. De aceea, PD este forțat, pe toate căile posibile, să ia locul blocului ACUM, corectând cursul în așa fel, încât să producă impresie la Bruxelles și, nu mai puțin important, la București și Kiev. Dar se va reuși aceasta printr-o simplă înlocuire a lui Ciocoi și Popovici? Va trebui, probabil, să-și mai țină gura și Dodon, ceea ce pare imposibil la gradul de importanță pe care și-l acordă. Sigur, Kozak se gândește și la alegerile prezidențiale. Dodon poate pierde, dacă nu va fi sprijinit în turul doi de PD. Spre deosebire de Maia Sandu, el înțelege că 260 de primari democrați sunt o forță electorală de temut.

Maia Sandu ar fi putut încerca să strice socotelile lui Kozak, propunându-le democraților formarea unei majorități parlamentare. Dar ea continuă să-i trateze cu dispreț pe liderii PD, propunându-le doar demisia Guvernului Chicu. Alegerile anticipate, pe care le urmărește lidera PAS, nu convin nu numai PD, ci și PPDA. De teama de alegeri a PD profită Kozak. Este Maia Sandu atât de arogantă, egoistă sau lipsită de experiență, încât să nu-și dea seama de aceasta?

Cu buzduganul de lemn, nu cu Kalașnikov

O mulțime de comentarii și insinuări pe marginea protestelor organizate de veteranii războiului moldo-rus din 1992. Faptul că unul dintre ei a lovit cu un buzdugan simbolic în ușa Casei Guvernului i-a inflamat până și pe unii comentatori pe care nu-i putem suspecta de simpatii socialiste. De parcă nu ar fi fost buzdugan de lemn, decorativ, ci un aruncător de grenade.

Dar faptul că niciodată până acum, nici măcar în perioada guvernării comuniste, veteranii n-au fost jigniți și trădați într-o asemenea măsură ca anul acesta nu se ia în considerare? După ce au fost scuipați în față de Nicu Popescu și Aurel Ciocoi, după ce Chișinăul oficial nu mai cere retragerea trupelor ruse de pe Nistru, de ce ne-am mira că veteranii au aplicat o palmă răsunătoare actualului Guvern, al cărui prim-ministru se umilește într-un asemenea hal, încât evită să spună cu cine au luptat, și pentru ce au căzut cetățenii Republicii Moldova în 1992?

Prin lovitură de buzdugan în poarta zmeului și a altor adversari-căpcăuni își anunța apariția Făt-Frumos din poveștile populare românești. În loc să-l demită pe Ciocoi și să-și ceară scuze, regimul prorus îi acuză pe veterani de complicitate cu Plahotniuc. E semn că căpcăunul Dodon s-a speriat.