Vine la Bruxelles domnul preşedinte al Moldovei şi va fi primit de toate personalităţile de la vârful instituţiilor europene: Donald Tusk, preşedintele UE, Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al UE pentru politică externă şi de securitate.

Asta după ce, în principiu cel puţin, nu de covor roşu ar fi trebuit să fie vorba după declaraţiile extrem de dure ale domnului Dodon care a afirmat că ceea ce-şi doreşte e este să semneze cât mai rapid „un acord-cadru” care să permită ţării sale o cooperare cu Uniunea economică eurasiatică şi să obţină statutul de observator în Uniunea eurasiatică. Cu promisiunea de a modifica datele actuale ale dimensiunii economice a Acordului de Asociere cu UE „care nu a adus niciun fel de avantaj Moldovei, am pierdut piaţa rusă şi volumul nostru de exporturi cptre UE a scăzut”.

Cu toate acestea, liderii europeni aştern covorul roşu. Politeţe strict protocolară, necesitate sau calcul politic pe termen lung? Din punctul meu de vedere, o combinaţie între ultimele două posibilităţi, ştiind foarte bine că Igor Dodon este o piesă de joc în formaţia etalată de Vladimir Putin pe tabla de şah geo-strategică. Caz în care, propunerile, condiţiile şi poziţionările Preşedintelui Moldovei pot fi puse, înţeleg cei de la Bruxelles, într-o succesiune de perspective care au ca fundal Kremlinul. În consecinţă, conform regulilor jocului diplomatic la nivel înalt, există posibilitatea ca europenii să vrea să folosească această oportunitate ca element posibil de activat în momentul în care se va discuta despre subiectul esenţial: normalizarea relaţiilor cu Rusia.

Există argumente în susţinerea acestei teze?

Sigur că da.

Primul este unul de context. Cu gândul la viitoarele alegeri din Olanda, Franţa şi Germania, vă rog să priviţi la această hartă publicată recent de cei de la SLATE sub titlul „Europa care-l iubeşte pe Putin”. Dar şi la avertismentul din analiza celor de la Foreign Affairs:

„Susţinerea rusească pentru partidele de extremă dreaptă nu are de-a face atât cu ideologia, cât cu dorinţa de a destabiliza guvernele europene, de a împiedica o extindere a UE şi de a a facilita ajungerea la putere a unor guverne europene care să fie prietenoase cu Rusia”.

„Guverne europene prietenoase cu Rusia” mai ales dacă vor vedea că situaţia globală s-ar putea schimba dacă Donald Trump va continua, conform promisiunilor sale electorale, pe linia dezgheţării progresive a relaţiilor cu Moscova. Caz în care ţările din UE ar putea să fie interesate, cel puţin teoretic pentru început, de conceptul „trilateralei” anunţate de Igor Dodon : UE-Republica Moldova-Federaţia Rusă.

Rol de pivot pentru Rep. Moldova în reunirea unor asemenea mari interese? Nu e prea mult, nu cumva e o gravă exagerare? Aş spune că nu, amintindu-vă că, în trecut, de la Moscova au venit numeroase oferte, pe toate canalele, ca ţări din Est să joace un asemenea rol de punte. Ofertă făcută cândva şi României. Refuzată. Drept care, mai departe, diplomaţia rusă a construit pe termen lung trepte succesive de acces în Europa, cu elemente combinative prietenoase şi eurosceptice din interiorul UE şi NATO: Ungaria, Slovacia, Republica Cehă, Grecia... dar fără a avea punctul proxim realizat şi fundamentat. Acesta ar putea să fie rolul Rep. Moldova şi acesta ar putea să fie sensul profund al Trilateralei invocate de Igor Dodon.

Interesant şi pentru europeni? Poate da, în cazul în care vor să deblocheze şi să revitalizeze cumva situaţia Parteneriatului Estic, Ceea ce, evident acum pentru toată lumea, nu se mai poate concepe prin repetarea aceloraşi metode de până acum, ci prin oferirea unei noi perspective de neutralitate interesantă, cea a statutului de „undeva între” cele două blocuri, UE şi Uniunea Eurasiatică, ţări partenere comerciale şi fără evoluţie imediată înspre alt nivel de alianţă.

Şi nu numai atât. Asta deoarece Rep. Moldova, în caz de reuşită a acceptării ideii Trilateralei, ar putea veni cu un alt argument de interes major regional: prin implicarea OSCE ca mediator, rezolvarea problemei Transnistriei prin acordarea statutului de „regiune cu statut special”.

Esenţiali sunt termenii în care se va negocia acordul respectiv căci, în ansamblul regiunii, acesta ar putea deveni un precedent şi un model de invocat în eventuala viitoare redactare a unui statut similar pentru regiunile separatiste din Ucraina. Ceea ce ar însemna exact ceea ce se cere în termenii Acordurilor de la Minsk a căror implementare integrală în teren constituie, mai departe, precondiţia pentru ridicarea sancţiunilor economice împotriva Federaţiei Ruse. „Regiunile cu statut special” sunt, în sine, o miză enormă şi care, pentru Rusia, coincide cu zone în care există acum „războaie îngheţate”, teritorii unde se află populaţie rusofonă. Dar şi cu altele, cu potenţial înalt exploziv, în care pot să apară, întâmplător sau nu, cereri de autonomie extinsă sau independenţă, destabilizând alte state naţionale. Un acord pe subiectul Transnistria, eventual garantat acum de Igor Dodon, ar fi primit ca o realizare importantă în care rolul Germaniei ar putea fi decisiv.

În lumina a toate acestea, într-un anumit fel, am putea spune că este o vizită la Bruxelles a lui Igor Dodon ca purtător de mesaje al lui Vladimir Putin? Nu cred că am fi foarte departe de realitate dar, în acelaşi timp, cred că ceea ce încearcă Preşedintele Republicii Moldova este un joc de deschidere de flanc într-un raţionament foarte complicat de supravieţuire statală în formulele de frontieră existente, lucru esenţial pentru ţara sa dar şi, în imediat, valabil şi pentru Ucraina reintrată în tragedia războiului civil.

Cred că despre asta este vorba pe fond, acestea sunt mizele profunde şi rezultatele pot fi incerte atâta timp cât încă se negociază acordurile superioare, Deocamdată, la această margine de est a UE şi NATO, totul devine din ce în ce mai fluid şi plin de necunoscute. Iar pe timpuri ca acestea de acum, pline de multe ciudăţenii, pescuitorii în ape tulburi se simt în largul lor.

P.S. Apropos de ciudăţenii, vine domnul Dodon la Bruxelles măcar cu dorinţa să negocieze geo-strategic, iar ai noştri, exact tot luni şi marţi, vin să fie bătuţi delicat peste degeţele de înalţii lor interlocutori europeni... Drept este? Să nu te apuce paraponul? Măcar poate că nu-i bate prea tare şi atunci tot e bine.

Sursa: adevarul.ro