Unii încearcă să micșoreze sau chiar să neglijeze miza alegerilor prezidențiale, pornind de la faptul că președintele Republicii Moldova este o figură cu împuterniciri limitate, simbolice, neținând cont că scrutinul din 1 noiembrie va fi și un referendum asupra „politicii externe echilibrate” a lui Igor Dodon. Sau ar trebui să fie. Mai continuăm politica pasului pe loc în mlaștina lipsei de viziune strategică, a obișnuinței trădătoare, a iresponsabilității față de viitor sau facem un efort și revenim pe drumul integrării europene și al reunirii cu România, care se suprapun până la un moment? – e întrebarea care ar trebui să și-o pună fiecare alegător.

Alegerile prezidențiale nu se reduc la concurența personală dintre Maia Sandu și Igor Dodon, cum încearcă unii să prezinte lucrurile, înșirând o listă de păcate ale liderei PAS, ca „dovadă” că ea nu s-ar deosebi mult de Dodon și nu ar avea rost să mergem la vot, dacă ar fi să alegem între ei. „Nu o voi vota pe Maia Sandu, dacă iese în turul doi, fiindcă ea este statalistă, ca Dodon”, îmi scrie un amic care se pretinde unionist, îmbrățișând, de la un timp, strategia maximalistă „ori votez unirea, ori nu votez nimic”, scrie Nicolae Negru într-un editorial pentru Ziarul Național.

La alegerile prezidențiale unioniștii și proeuropenii se află într-o barcă. Dacă unioniștii nu vor vota în turul doi candidatul proeuropean sau proeuropenii nu vor vota candidatul unionist, ei își vor dărui votul lui Dodon, pentru „politica externă echilibrată”, pentru vasalitate față de Rusia, pentru „lupta cu corupția” cu kuliok-ul pe cap. După rezultatele din 1 noiembrie, lumea își va face concluzii despre ce vor cetățenii moldoveni, despre orientarea lor strategică. Neparticiparea unioniștilor la vot în turul doi, din cauza că nu a ieșit candidatul lor, ar torpila eventualele șanse ale candidatului proeuropean. Înainte de a da frâu liber frustrărilor, supărărilor personale, să ne gândim la consecințe.

Chiar dacă admitem de dragul polemicii că Maia Sandu e „statalistă”, ea se pronunță pentru integrarea în UE, nu Uniunea Eurasiatică. Ea vorbește limba română, nu „moldoveneasca” lui Dodon, ea nu amenință unioniștii cu scoaterea în afara legii. Ca prim-ministru, ca lider al PAS, ea a comis un șir de „erori”, unele greu de înțeles, culminând cu cedarea puterii lui Dodon, dar, cu toate astea, nu punem semnul egalității între ea și actualul președinte, fiindcă mesajele și obiectivele PAS sunt diferite, în unele cazuri radical diferite de ale socialiștilor. Ea nu respinge reunirea cu România, ci doar consideră că nu există condiții, interne și externe, pentru acest pas. Dar drumul spre UE trece prin România, chiar dacă le displace unor pasiști.

Da, ar fi fost bine să fi fost identificat un candidat comun la prezidențiale. Lidera PAS a mers împotriva curentului, ea nu convine tuturor, trezește unele rivalități, dar aceasta nu justifică „răzbunarea” și favorizarea lui Dodon, în detrimentul integrării europene. Este grăitor faptul că trolii socialiști preiau reproșurile exagerate, presupunerile deșănțate, „rechizitoriul” supt din deget la adresa Maiei Sandu.

Cunosc unioniști care vor vota fie cu Maia Sandu, fie cu Andrei Năstase (căruia, de asemenea, i se pot găsi niște păcate), unii dintre ei au și anunțat acest lucru, fără să renunțe la idealul reunirii. Din punctul lor de vedere, acești candidați vor face pentru unire mai mult decât cei care se declară unioniști.

Alți unioniști (inclusiv subsemnatul) își vor da votul în primul tur pentru un candidat care își asumă deschis reunirea cu România, iar în turul doi - pentru oricine, dintre cei cinci candidați – Năstase, Deliu, Sandu, Țîcu, Chirtoacă - care se va duela cu Dodon. Unioniștii sunt oameni care gândesc, cărora le repugnă politica oarbă, manipularea, fanatismul. A amenința cu boicotul după ce s-a încheiat înregistrarea candidaților, a boicota turul doi, din cauza Maiei Sandu (sau a lui Andrei Năstase, sau a altcuiva) poate fi și angajament prorusesc, camuflat cu tricolorul, dar și prostie, idiotism util lui Dodon. Se va afla, cu timpul.