Cu demisia lui Chicu, în ajunul inaugurării Maiei Sandu, începe o perioadă incertă, imprevizibilă, care va dura nu mai puțin de șase luni. Și aceasta nu numai din cauza că Legea Fundamentală a Republicii Moldova nu prevede autodizolvarea Parlamentului.

Deși mai toate fracțiunile și grupurile parlamentare s-au pronunțat în favoarea alegerilor anticipate, sinceritatea acestor declarații poate fi pusă la îndoială. Cu excepția PAS, celelalte formațiuni politice au puține șanse de a obține niște rezultate mai bune decât în februarie 2019. Nici măcar PSRM nu poate avea această certitudine. Ba dimpotrivă, e foarte mare probabilitatea ca o parte din votanții socialiști să prefere partidul lui Renato Usatîi, cum s-a întâmplat în alegerile prezidențiale. Alegătorul nostru, se știe, nu votează atât doctrinele, programele, cât liderii de partid. Eșecul lui Dodon în alegerile prezidențiale anticipează eșecul PSRM, scrie Nicolae Negru într-un editorial pentru Ziarul Național.

Și nici Șor nu riscă să dea vrabia din mână pe cioara din par. Reprezentanții Partidului Șor cu lăturașii din Pro-Moldova s-au arătat surprinși de demisia lui Chicu, considerând gestul său „iresponsabil”. Și e de înțeles: Șor se simte mai bine, mai sigur, la putere. Să nu fi știut „șoriceii” că Chicu va demisiona? Nu este exclus că Dodon să vrea să-i demonstreze partenerului său semisecret cine e mai tare în parcare și să-i mai ceară să contribuie la „plata salariilor” pentru PSRM.

Liderul PSRM, de altfel, se grozăvește că „totul abia începe”, că a și conceput „o nouă partidă” de joc politic, ceea ce înseamnă că alegerile imediate nu intră în planurile sale. În alianță cu Șor, dispunând de o majoritate parlamentară, el poate încerca să instaleze un al doilea guvern Dodon, poatea chiar Chicu 2, dar Maia Sandu are ac de cojocul său, ea poate refuza desemnarea candidatului socialist la funcția de prim-ministru, oricâte semnături de deputați ar aduna acesta, căci interpretarea corespunzătoare a Curții Constituționale se referă la președintele ales de Parlament, nu la unul care a obținut „aproape un milion de voturi”.

Iar suspendarea din funcție a președintelui Republicii Moldova necesită două treimi din voturile Parlamentului, pe care Dodon nu are cum să le obțină. Așa că posibilitățile sale de a influența de acum încolo procesele politice sunt destul de limitate. Oricât s-ar lăuda, vorbele lui sunt vorbe goale, jocul lui s-a încheiat. Un guvern Dodon 2 (cu Chicu sau chiar cu Dodon în frunte) nu are nicio șansă!

Dar nici opțiunile Maiei Sandu și ale PAS-ului nu sunt mai numeroase. După ce un grup de deputați PD (grupul Glavan-Sârbu) a trădat și s-a alăturat deputaților PSRM și PȘ, nu e posibilă formarea unui guvern de tranziție care să corecteze abuzurile comise de majoritatea Dodon-Șor, inclusiv cele legate de distribuirea resurselor bugetare în raioane pe criterii politice. Un guvern de tranziție ar prinde bine și din cauza situației pandemice, care riscă să scape de sub control.

Singura mișcare care i-a mai rămas Maiei Sandu e să forțeze alegerile parlamentare anticipate, în speranța că cetățenii RepubliciI Moldova se vor gândi de data aceasta mai bine cui îi vor încredința votul. Nu va fi simplu să se ajungă la alegeri anticipate. În cel mai bun caz, acest „proces” va lua 105 zile, trei luni și jumătate. Va fi o comă indusă statului Republicii Moldova, fără vreo garanție de însănătoșire. „Pacientul” poate să moară, dar poate și să supraviețuiască în egală măsură. Dar alternativa unei guvernări imorale Maia Sandu-Dodon și Șor, cu Plahotniuc în culise, înseamnă continuarea agoniei și moarte în chinuri.

Aceasta e perspectiva care ne deschide adevărata semnificație a inaugurării de azi.